-
BUCURESTI - 3 aprilie 2017
Comunicat de presa al
MPG
Primăvara, în luna florilor, toți bistrițenii, dar și locuitorii altor județe din țară sunt invitați să își manifeste pasiunea pentru mișcare în aer liber și să simtă atmosfera energizantă a competiției la cea de a XII-a ediție a evenimentului „Gabriela Szabo RUNFEST”. Pe 6 mai 2017, Bistrița va fi animată de sute de voci de sportivi amatori, dar și de susținătorii lor, care vor lua startul în cadrul evenimentului de alergare cu tradiție la care le va fi alături și îi va susține Gabriela Szabo, campioană olimpică și mondială în atletism.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 3 aprilie 2017
Comunicat de presa al
MPG
Deschidem drumul unei noi aventuri pe două roți într-un cadru de poveste! La Broaște, a doua competiție din calendarul Riders Club, cheamă la start toți cicliștii dornici să se piardă în priveliștile infinite de verdeață și să se lase cuceriți de farmecul naturii la Sitaru – Căldărușani, o zonă superbă din apropierea Capitalei.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
competitie, ciclism, riders club, amatori, sportainment, la broaste
-
BUCURESTI - 29 martie 2017
Comunicat de presa al
MPG
La finalul lunii mai, vă invităm să explorați locuri noi și să deslușiți misterele pădurii Căldărușani, din județul Ilfov, la cea de a 3-a ediție a concursului RACE TO NATURE Trail & Family Run, din seria evenimentelor de alergare RUNFEST!
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 24 martie 2017
Protein Outlet este un magazin online de suplimente sportive ce si-a propus sa se diferentieze in lumea fitnessului prin oferirea suplimentelor premium si ultra-premium la Cel mai mic pret din Romania!
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
aminoacizi, proteine masa musculara, proteine din zer
-
BUCURESTI - 23 martie 2017
,, Merida One-Sixty 5000 este o adevarata binecuvantare pentru ciclismul de tip downhill. Suntem mai mult decat siguri ca ar putea cu usurinta sa castige orice cursa enduro la nivel inalt’’
Acestea sunt cuvintele unui velotecar care a testat deja noua bicicleta Merida One-Sixty 5000, disponibila la magazinul Veloteca , principalul furnizor al acestui brand de biciclete din Romania.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
biciclete, veloteca, biciclete merida, merida one-sixty 5000
-
Timisoara - 21 martie 2017
Comunicat de presa al
Netex
Cei mai iscusiti soferi la schimbarea rotii de rezerva locuiesc la Oradea. Acest lucru reiese din clasamentul CAMPIONATULUI NATIONAL LA SCHIMBAT ROATA DE REZERVA, defasurat la sfârsitul saptamânii trecute în mai multe orase din tara. Locul 1 l-a ocupat Jozsef Kribus. El a realizat la Oradea timpul de 1:15 minute, fiind urmat de Mihai Sarkisian, care a fost cronometrat la Sibiu cu timpul de 1:37 minute si de Norbert Kiss (1:47 minute) la concursul desfasurat la Oradea.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 20 martie 2017
Având în vedere creșterea interesului pentru sport atât al copiilor cât și al adulților, sportdistribution.ro vă pune la dispoziție o gamă variată de echipamente sport profesionale marca Joma .
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
joma, sport distribution, echipamente sportive copii, echipament echipa nationala
-
BUCURESTI - 10 martie 2017
Un echipament scufundare fara de care nu vei putea practica scufundarea cu butelie este lestul de scufundare. Se mai numeste si centura de lestare si este special conceputa pentru aceia care practica scufundarile din placere, cat si pentru scafandri. Care este rolul ei? Acela de a stabiliza flotabilitatea scafandrului. Cum se poate realiza acest lucru? Se ataseaza centurii greutati din plumb. In functie de adancimea la care vrei sa cobori se vor stabili si greutatile. De exemplu, in apele dulci centura de lestare trebuie sa fie mai usoara decat in apele sarate, densitatea acesteia din urma fiind mult mai mare.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 3 martie 2017
Avem o veste importanta pentru iubitorii de biciclete: Veloteca, unul dintre cele mai importante magazine specializate din Bucuresti lanseaza, in premiera pentru Romania, bicicletele SUNN.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 3 martie 2017
Pregătește-te să îi dai pedală către Salonul Bicicletei 2017. Cea mai mare expoziție dedicată pasionaților de ciclism te așteaptă în weekendul 1-2 Aprilie, la Romexpo, unde se reunesc toți marii producatori naționali, importatorii și magazinele de profil din România.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 2 martie 2017
Comunicat de presa al
MPG
Un nou sezon Riders Club, plin de aventuri în mijlocul naturii și noi surprize, ia startul în această primăvară. Prima experiență de mountain bike ce adună număr record de participanți din această comunitate este: ZIUA B!
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
cernica, competitie, mountain bike, ciclism, sportivi amatori, riders club. ziua b
-
BUCURESTI - 28 februarie 2017
Te gandesti serios sa iti cumperi o bicicleta fitness? Ai nevoie de parerea avizata a unui specialist in vederea achizitionarii de biciclete de fitness pentru afacerea ta? Indiferent de motivele pe care le ai pentru a-ti cumpara o bicicleta, cei de la Online Sport Shop te asteapta pentru a da curs cerintelor tale in modul cel mai favorabil pentru ambele parti.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 23 februarie 2017
Pasionații de jocuri de noroc care vor să câștige mai ușor la pariuri, să primească zilnic cele mai bune analize și sugestii de ponturi și să comunice pe chat cu alți pariori, au acces la toate aceste informații într-un mod mai inteligent, de pe telefonul mobil sau de pe tabletă. Cu alte cuvinte, aproape toate facilitățile noului site PariuriX .com, care a fost relansat la finele anului 2016, sunt incluse pe noua platformă și pot fi accesate prin numai două sau trei click-uri.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
pariurix, pariuri sportive pariurix, aplicatie pariurix
-
BUCURESTI - 17 februarie 2017
Comunicat de presa al
MPG
Zürich, Elveția și București, România – MPG (Media Production Group), lider pe piața evenimentelor sportive pentru amatori, a semnat recent un parteneriat cu dacadoo, un inovator în tehnologia digitală pentru evaluarea gradului de sănătate.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
sanatate, sportainment, dacadoo, health score, sportivi amatori, solutii digitale
-
BUCURESTI - 15 februarie 2017
Comunicat de presa al
MPG
În 2017, fiți pregătiți să vă manifestați pasiunea pentru sport la cote maxime! MPG a lansat calendarele de evenimente ale proiectelor sale sportive ce vă deschid calea unor noi experiențe în formula Sportainment, bazate pe concepte unice de mișcare. Fie că alegeți să adăugați la palmaresul personal noi kilometri în alergare sau pe terenul de joc, să creșteți numărul de puncte participând la cât mai multe turnee de tenis din țară și de peste hotare, să duceți adrenalina la un nivel ridicat explorând frumusețile țării pe două roți, aventura voastră este gata să ia startul!
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
alergare, romanian corporate sports, tenis partener, tenis10, riders club, runfest, carpathian mtb epic, cicli
-
BUCURESTI - 15 februarie 2017
Mersul pe bicicleta este un sport ce poate fi practicat din copilarie pana la batranete, fiind una dintre cele mai placute si mai eficiente modalitati de a-ti imbunatati starea de sanatate si de a renunta la stilul de viata sedentar.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
biciclete, veloteca, accesorii biciclete, echipamente bicicleta, magazin de biciclete bucuresti
-
BUCURESTI - 15 februarie 2017
Fundația Special Olympics din România organizează, în perioada 11-18 februraie 2017, o tabără de pregătire pentru sporturi de iarnă la care vor participa 13 sportivi cu dizabilități intelectuale.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 6 februarie 2017
Sport Distribution, distribuitor JOMA , și-a deschis un showroom de prezentare și distribuție la București ! Toate produsele sunt originale, fiind fabricate în Spania, conform standardelor Uniunii Europene.
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
sport, fotbal, echipament, nationala, joma, echipament fotbal copii
-
BUCURESTI - 30 ianuarie 2017
Bucharest School Fest, editia a III-a, isi deschide portile vineri 24 februarie, ora 12.00 in Baneasa Shopping City- Galeria Feeria.
Salonul educatiei particulare este singurul eveniment dedicat activitatilor curriculare si extra curriculare din invatamantului privat, alternativ si multicultural bucurestean.
comunicatul de presa
-
BUCURESTI - 19 ianuarie 2017
team florea sorin">Team Florea Sorin , primii crescători români care câștigă în South African Million Dollar Race locul 1 și mașină la un Hot Spot Car Race . Tot odată şi singurii crescători români care termină în primii 10 în cele mai importante finale de One Loft Race la nivel internaţional: Derby Arona Tenerife, Algarve Golden Race și Danish Loft Race
comunicatul de presa
Alte informatii despre:
porumbei, columbofil, columbodrom, team florea sorin, team florea, pigeon race, samdpr, hot spot car race