Hotelierii români în sprijinul United Way

BUCURESTI - 19 mai 2011

Comunicat tip Produse / Servicii in Media / Publicitate, Social, Turism

Concept Hotels şi fundaţia United Way România, au susţinut in data de 18 mai 2011, CONFERINŢA DE PRESĂ prilejuită de lansarea campaniei “Hotelierii români în sprijinul United Way”.

Hotelierii români în sprijinul United Way

Conferinţa de presă a avut ca temă lansarea campaniei “Hotelierii români în sprijinul United Way” şi a avut loc la Restaurantul Noblesse din Str. Paris nr. 47.

Astfel, compania Concept Hotels a lansat prima linie cosmetică hotelieră creată special pentru a veni în sprijinul fundaţiei United Way România, prin intermediul hotelurilor pe care le administrează in portofoliul de clienţi şi parteneri. Cu un design minimalist, linia Aloe Vera a fost concepută pentru a sublinia ideea de naturaleţe, iar compoziţia pură, limpezimea expresivă şi parfumul delicat stau la baza acestei linii cosmetice. Gama cuprinde şampon, gel de duş, loţiune de corp în gramaje de 30ml, precum şi săpun (20g) şi accesorii cosmetice: cască de duş, set igienic, trusă de cusut.

Concept Hotels îşi propune să dezvolte acest concept unic, prin intermediul partenerilor hotelieri cu care colaborează. Scopul acestei campanii îl reprezintă responsabilizarea socială a industriei hoteliere şi a turiştilor din România.

Obiectivul financiar al acestei campanii îl constituie strângerea a 10.000 euro într-un an, prin alocarea fondurilor colectate din vânzarea acestei linii cosmetice hoteliere, către United Way România.

Reprezentanţii media au avut prilejul de a se întâlni cu organizatorii campaniei si cu cateva nume sonore din industria ospitalităţii din România: Kurt Strohmayer – CEO si Owner Aducco Management, Adriana Stoica - Executive Director United Way Romania, Dragoş Popescu - CEO Concept Hotels, Mihai Zamfir – General Manager Hotel Trianon si Managing Partner Est Hospitality Consulting.

Domnul Dragoş Popescu a deschis conferinţa de presă, prezentând campania ce are ca scop strângerea de fonduri in beneficiul United Way România şi specificând totodată dorinţa de a uni forţele hotelierilor în acest proiect umanitar, acordându-le acestora ocazia de a se implica în susţinerea comunităţii.

Doamna Adriana Stoica, a vorbit despre fundaţia pe care o conduce, completând cu informaţii specifice despre proiectele realizate până în prezent. De asemenea, s-a arătat încântată de parteneriatul început în 2011 cu compania Concept Hotels, fiind prima campanie de acest gen din România.

Domnul Kurt Strohmayer a felicitat iniţiativa parteneriatului dintre Concept Hotels şi fundaţia United Way, apreciind noutatea acestui proiect şi mai ales, segmentul căruia i se adresează. Totodată, şi-a exprimat entuziasmul şi sprijinul în derularea acestui proiect, în condiţiile în care acesta reprezintă o noutate absolută în România şi în Europa.

Domnul Mihai Zamfir a reprezentat industria ospitalităţii din România, din funcţia de director de hotel şi consultant de specialitate pe acest segment şi a promis să sprijine şi să încurajeze atingerea obiectivelor acestui proiect.

 

Prezentare Vorbitori:

 

1.       Kurt Strohmayer este fondatorul companiei ADUCCO Management, avand sediul central in Romania si o sucursala la Viena. Principalele domenii de activitate ale companii includ serviciile de consultanta, dezvoltare si organizarea afacerii pentru investitorii in hoteluri, statiuni si centre spa.

 

Kurt Strohmayer este un experimentat specialist in industria hoteliera, detinand un background in acest domeniu din 1977, lucrand in managementul hotelier la nivel global pentru mari grupuri hoteliere precum: Marriott, Hilton si Renaissance.

 

Kurt Strohmayer face parte de asemenea din conducerea Consiliului Investitorilor Straini, Austrian Business Club, United Way Romania, the Junior Achievement Program si este membru al Camerelor de Comert Americane si Germane din Romania.

 

2.       Adriana Stoica este director executiv al United Way România, încă de la înfiinţarea organizaţiei în 2004. Este un cadru de conducere cu 18 ani de experienţă în  managementul şi consultanţa organizaţiilor non-profit. Adriana este o persoană auto-motivată, un lider pasionat, capabil de a crea şi pune în valoare echipe extrem de performante.             Cu United Way România, ea a crescut operaţiunile, de la un "one-man show" la o echipă de 7 persoane, cu birouri în trei dintre cele mai mari oraşe româneşti. Ea a stabilit, de asemenea un fond de 1 milion de dolari de rezervă (de tip dotare) pentru organizaţie.             Înainte de a se alătura United Way, Adriana a coordonat şi a oferit asistenţă tehnică şi instruire guvernelor locale şi organizaţiilor non-profit, precum şi subvenţii. Ea a administrat un portofoliu de subvenţii aparţinând unui număr de peste 300 de organizaţii non-profit active în domeniul serviciilor sociale, de mediu, democraţie şi drepturile omului, şi restructurare economică.

 

3.       Dragoş Popescu, este CEO al companiei Concept Hotels, ce deţine o experienţă de 10 ani in industria ospitalităţii, ca principal furnizor de dotări pentru hoteluri, restaurante şi centre de afaceri.

 

            Ca partener al industriei hoteliere, a participat la deschiderea şi restaurarea a mai mult de 400 de locaţii (hoteluri, restaurante, cafenele, centre de afaceri) reuşind să cuprindă in portofoliul companiei aproximativ 770 clienţi serviţi.

Plecând de la premisa că fiecare hotel este unic, Dragoş Popescu îşi propune să dezvolte pasiunea pentru ospitalitate alături de clienţii şi partenerii săi, contribuind permanent la creşterea nivelului calităţii serviciilor hoteliere româneşti.

Concept Hotels – Your Hospitality Partner.

 

4.       Mihai Zamfir, General Manager Hotel Trianon si Managing Partner Est Hospitality Consulting.

Cu peste 16 ani de experienţă în domeniul hotelier, Mihai Zamfir     este în prezent director general al hotelului Trianon din Bucureşti.

A deţinut o serie de funcţii importante în hoteluri din ţară şi din străinătate, precum cea de General Manager la Angelo Airporthotel Bucuresti - parte a lanţului Vienna International Hotels&Resorts, Hotel Manager la Tulip Inn        Bucharest City, Operations Manager la Tulip Inn Bucureşti, Front Office Manager la Holiday Inn London Ealing Hotel din Londra, Shift Leader/Duty Manager La Crowne Plaza Bucureşti.

Despre Concept Hotels

Despre United Way
United Way este o fundaţie înfiinţată în 1887, în SUA şi activează în prezent în 45 de ţări, de pe 6 continente. United Way România îşi propune să îmbunătăţească viaţa celor care trăiesc în România, prin încurajarea donaţiilor, a sponsorizărilor şi a voluntariatului.

United Way România face legatura între resursele existente în sectorul de business / persoane private şi nevoile existente în comunitate.
United Way România sprijină proiecte în domeniile: Educaţie, Sănătate şi Integrare socială şi economică a grupurilor dezavantajate (copii şi familii în dificultate, persoane cu dizabilităţi, vârstnici, bolnavi în stadiu terminal, persoane fără adapost, etc.)

Despre Concept Hotels
Concept Hotels este o companie cu capital privat, înfiinţată în anul 2001, având ca principal obiect de activitate furnizarea de produse, accesorii şi soluţii profesionale precum şi consultanţă gratuită pentru dotarea Hotelurilor, Restaurantelor şi Centrelor de afaceri.
Cu un portofoliu de peste 700 de clienţi serviţi şi o cifră de afaceri de aproape 1 milion de euro în ultimii 3 ani, Concept Hotels se regăseşte în topul furnizorilor din industria ho.re.ca.
Plecând de la premisa că fiecare hotel este unic, Concept Hotels îşi propune să dezvolte pasiunea pentru ospitalitate alături de clienţii şi partenerii săi, contribuind permanent la creşterea nivelului calităţii serviciilor hoteliere româneşti.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/concept-hotels/hotelierii-romani-in-sprijinul-united-way