Start înscrieri - Expoziția virtuală de desen și pictură "O călătorie în lumea prieteniei" pentru a marca Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli

BUCURESTI - 11 ianuarie 2021

Comunicat tip Produse / Servicii in Educatie / Cultura, Institutii Publice

“Bullying-ul este un fenomen ce trebuie să dispară cu desăvârșire din școli dar și din lumea adulților, întrucât efectele negative pe care le are asupra individului și a societății sunt numeroase și pot fi devastatoare. În diferitele sale forme, bullying-ul există dintotdeauna dar numai recent a căpătat acest nume și a început să ajungă în atenția generală. Acesta este un prim pas bun: conștientizarea. Mai departe ține de educația pe care fiecare copil o primește la școală dar mai ales acasă. Ține de abilitatea părinților și a dascălilor de a insufla niște valori morale cum ar fi empatia și înțelegerea, unor copii care de la natură sunt niște foi albe de hârtie pe care fiecare își lasă amprenta. Cu ura nu te naști, ea se învață. Iubirea, în schimb, e starea naturală a tuturor oamenilor și cultivată cu grijă, poate salva omenirea. Tu în ce fel de lume alegi să trăiești?”, este mesajul artistului Alex Ștefănescu pentru participanți dar și pentru cei ce le vor admira creațiile.

Inima prieteniei bate în copurile celor ce fac parte dintr-o lume plină de culoare și iubire în care toți suntem egali!

Inima prieteniei bate în copurile celor ce fac parte dintr-o lume plină de culoare și iubire în care toți suntem egali!

 Le datorăm copiilor noştri, cei mai vulnerabili cetăţeni ai oricăriei societăţi, o viaţă lipsită de violenţă şi teamă. 

Nelson Mandela

Violenţa şcolară este doar una dintre manifestările violenţei cotidiene. Un studiu UNICEF confirmă amploarea zguduitoare a abuzului fizic, sexual şi emoţional la care sunt supuşi copiii în toată lumea. Unele dintre cele mai importante concluzii ale acestui raport arată că încă de la vârste fragede copiii din întreaga lume sunt supuși la: disciplinare prin violenţă, sunt victime ale intimidării și bullyingului sau ale violenței sexuale.

        Sensibilizarea faţă de fenomenul violenţei şcolare ar trebui, firesc, să ducă la creşterea eforturilor depuse pntru ameliorarea situaţiei prezente.

        Pe 30 ianuarie, în mai multe ţări ale lumii, este sărbătorită Ziua Internaţională a Nonviolenţei în Şcoli cu scopul promovării ideii de educare a copiilor în armonie, solidaritate şi respect, mesajul principal al acestei zile fiind dragoste, nonviolenţă şi pace. Dragostea este mai bună decât egoismul, nonviolenţa este mai bună decât violenţa şi pacea este mai bună decât războiul.

 

Pentru a marca acestă zi, Asociația CONIL în parteneriat cu Școala Primară CONIL organizează în perioada 20 – 30 ianuarie 2021 expoziția virtuală de desen și pictură – “ O călătorie în lumea prieteniei  în cadrul căreia vor fi expuse lucrări ale copiilor cu vârste cuprinse între 6-12 din școli partenere, din țară și străinătate.

 

Evenimentul este susținut și de artistul Alex Ștefănescu care, prin mesajul transmis in piesa Antibullying, atrage atenția asupra impactului pe care bullyingului și violența îl au pe termen lung! Nu poți tu să mă iubești, cât pot eu să te iubesc este mesajul cu care sperăm să ajungem împreună în inima și sufletul tuturor participanților și susținătorilor acestui eveniment. 

 

Bullying-ul este un fenomen ce trebuie să dispară cu desăvârșire din școli dar și din lumea adulților, întrucât efectele negative pe care le are asupra individului și a societății sunt numeroase și pot fi devastatoare. În diferitele sale forme, bullying-ul există dintotdeauna dar numai recent a căpătat acest nume și a început să ajungă în atenția generală. Acesta este un prim pas bun: conștientizarea. Mai departe ține de educația pe care fiecare copil o primește la școală dar mai ales acasă. Ține de abilitatea părinților și a dascălilor de a insufla niște valori morale cum ar fi empatia și înțelegerea, unor copii care de la natură sunt niște foi albe de hârtie pe care fiecare își lasă amprenta. Cu ura nu te naști, ea se învață. Iubirea, în schimb, e starea naturală a tuturor oamenilor și cultivată cu grijă, poate salva omenirea. Tu în ce fel de lume alegi să trăiești?”, este mesajul artistului Alex Ștefănescu pentru participanți dar și pentru cei ce le vor admira creațiile.

 

Scopul expoziției este acela de a conștientiza problema legată de violența din școalǎ, care poate avea consecințe și ȋn afara acesteia, de a sensibiliza și educa dar și de a demonstra că există și alte  modalitǎți de rezolvare a conflictelor prin comunicare nonviolentǎ și dezvoltarea abilitǎților și a motivației de relaționare.

 

Şcoala trebuie să reprezinte un loc unde elevii se instruiesc, învaţă, dar şi un loc unde se stabilesc relaţii, se promovează modele, valori, se creează condiţii pentru dezvoltarea cognitivă, afectivă şi morală a copilului. În calendarul zilelor simbolice, data de 30 ianuarie este înscrisă ca "Ziua internaţională a non-violenţei în şcoli". Este ziua care ne cere să omagiem două concepte-cheie importante: instituţia şcolii, ca reprezentantă a celei mai nobile activităţi - educaţia, şi non-violenţa, ca luptă împotriva unui fenomen nociv, ne spune doamna Adela Hanafi, președinte CONIL.

 

Copiii implicați în acest proiect special vor avea șansa de a intra în posesia unor premii interesante și atractive printre care și cărți educaționale oferite de Editura Integral.

 

,,O soluție magică împotriva bullyingului nu există, însă avem instrumente, cum este lectura, pe care le putem folosi într-un efort comun, de echipă: copii, profesori, părinți și specialiști. Poveștile mele pot acționa în completarea altor strategii eficiente, cum sunt: jocurile de rol, discuțiile libere sau puterea exemplului. Sunt scrise astfel încât copiilor să li se insufle valori și principii. În situațiile din carte, grija față de oameni și animale, lipsa etichetării după aparențe, respectul față de mediul înconjurător, toate sunt scoase în evidență și micii cititori sunt ajutați într-un mod subtil și natural să le realizeze importanța. Este foarte ușor să combați bullying-ul dacă reușești să modelezi din timp personalitatea copilului într-un spirit bun. Nu este de ajuns să corectăm efectele bullying-ului, trebuie să ne creștem copiii într-un spirit bun, responsabil și pacifist", ne spune Roxana Andreea Rusu, autor de carte pentru copii.

 

Expoziția va fi lansată în mediul online, respectiv pe pagina de Facebook a Asociației CONIL în data de 20 ianuarie, lucrările copiilor putând fi admirate și apreciate până în 30 ianuarie, ziua în care vom celebra împreună Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli.

 

Prin amabilitatea sponsorilor și partenerilor noștri, cele mai apreciate lucrări vor fi premiate.

 

 Peste 12 instituții de învățământ din  țară și străinătate și-au anunțat deja participarea cu lucrări în cadrul expoziție. Dintre acestea amintim: Școala de limbă română DACIA- Grecia, Școala Gimnazială Marin Preda Pitești, Școala Gimnazială nr 7- Galați, Școala Primară Luca- București, Liceul Teoretic Mihai Ionescu- București, Liceul Național Liviu Rebrenu- Bistrița, Școala Primară Ana Lugojana – București, Școala Primară Micul Lord- București, Grădinița Scufița Roșie- București, Școala Gimnazială Internațională Premium School of Bucharest, Universitatea de Stat Ion Creangă- Chișinău, Liceul Teoretic Borod- Bihor, Școala Gimnazială Beznea- Bihor, Liceul Teoretic Șuncuiuș- Bihor , Școala Gimnazială Curățele- Bihor iar lista este încă deschisă!

 

Premiile vor fi oferite de susținătorii noștri – Platforma Fă Bine- Asociația Trăiește cu Bucurie, Editura Integral și Librărie pentru pici.

 

Detalii despre activitatea CONIL găsiți pe www.new.conil.ro sau pe pagina de Facebook  https://www.facebook.com/ScoalaCONIL

 

Detalii și înscrieri:  Irina Ismail - 0784.412.222

Informații suplimentare  office@conil.ro

Despre CONIL

Asociația CONIL a luat ființă în anul 2010 la inițiativa dnei Adela Hanafi, fondator, ca urmare a unei eperiențe personale de mamă a unui copil cu dizabilități, din dorința de a da o șansă reală la educație, integrare și incluziune socială a copiilor și tinerilor cu diferite dizabilități - autism, sindrom Down, retard mediu, epilepsie, tetrapareză spastică, etc.

Taguri: #conil
Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/conil/start-inscrieri-expozitia-virtuala-de-desen-si-pictura-o-calatorie-in-lumea-prieteniei-pentru-a-marca-ziua-internationala-a-nonviolentei-in-coli