Delegati ai Romaniei

Locul desfasurarii: sediul Autoritatea Nationala pentru Tineret

Organizator: Consiliul Tineretului din Romania

Avem deosebita placere sa va invitam la evenimentul ''Delegati ai Romaniei".

Consiliul Tineretului din România si Autoritatea Naţionala pentru Tineret prin Direcţia Relaţii Internationale organizeaza în data de 23 octombrie 2008 evenimentului Delegati ai României.

Evenimentul Delegaţi ai României îşi propune să pună faţă în faţă tinerii reprezentanţi ai României în evenimentele internaţionale de tineret cu cei pe care aceştia îi reprezintă. Scopul este acela de a crea un transfer de Know-how în beneficiul unei reprezentări profesioniste care să aducă numai avantaje tuturor celor implicaţi. Am atasat o prezentare a evenimentului.

Evenimentul va avea loc la sediul ANT din str Vasile Conta nr 16, la sala Hagi etaj 8, de la ora 11:00.

Am fi onorati sa puteti participa alaturi de noi la acest eveniment!

Daria Catalui

Despre CONSILIUL TINERETULUI DIN ROMANIA

____________________________________________

Consiliul Tineretului din România - CTR este platforma naţională care reuneşte:
a) majoritatea Organizaţiilor Neguvernamentale de Tineret de nivel Naţional
1. Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România
2. Asociaţia Studenţilor Stomatologi din România
3. Convenţia Naţională a Fundaţiilor pentru Tineret
4. Federaţia “Tinerii maghiari - aici acasă”
5. Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Economie din România
6. Organizaţia Naţională 'Cercetaşii României'
7. Uniunea Organizaţiilor de Tineret Maghiare din România
8. Uniunea Organizaţiilor Studenţeşti Maghiare din România
9. Uniunea Studenţilor din România
b) Organizaţii Neguvernamentale de Tineret afiliate Internaţional
1. Asociaţia Ghidelor şi Ghizilor din România
2. Asociaţia Studenţilor Europeni – Bucureşti
3. Youth Action for Peace - România
c) Fundaţii Judeţene pentru Tineret/Organizaţii Neguvernamentale de Tineret de nivel Judeţean
1. Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Botoşani
2. Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Buzău
3. Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Constanţa
4. Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Dâmboviţa
5. Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Mehedinţi
6. Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Olt
7. Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş
8. Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Tulcea

CTR este persoană juridică de drept privat şi fără scop patrimonial, neguvernamentală şi autonomă, constituită prin libera asociere a membrilor săi, în conformitate cu prevederile OG nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005.

CTR reprezintă principalul partener neguvernamental în raport cu autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale abilitate în domeniul politicii pentru tineret.

Scopul principal al CTR este de a stimula participarea tineretului la viaţa politică, socială, economică şi culturală a României, precum şi de a susţine şi promova interesele comune ale membrilor săi la nivel naţional şi internaţional.

La nivel naţional, CTR a participat la elaborarea “Planului Naţional de Acţiune pentru Tineret în România”, la elaborarea “Legii nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret”, “Legii nr. 425/2004 privind instituirea Zilei Naţionale a Tineretului”, proiectului de “Lege a Tineretului” şi a contribuit activ la îmbunătăţirea metodologiei de finanţare a programelor de tineret. CTR a organizat şi participat la numeroase mese rotunde şi dezbateri în cadrul cărora s-au dezbătut aspecte ale politicilor publice pentru tineret în România, la care au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale abilitate în domeniul tineretului şi ai ONG-urilor de tineret şi pentru tineret.

La nivel internaţional, CTR a participat la toate întrunirile Forumului Tineretului European, la festivalurile mondiale ale tineretului, la marea majoritate a conferinţelor şi forumurilor de tineret cu privire la Politica Europeană în domeniul Tineretului şi a fost implicat activ în procesul de elaborare a Cartei Albe a Comisiei Europene - 'Un nou elan pentru tineretul European'.

CTR este membru observator al Forumului Tineretului European, cu sediul la Bruxelles, platformă de reprezentare a tineretului la nivel european, principal partener de dialog al Comisiei Europene şi Consiliului Europei în elaborarea politicilor pentru tineret la nivel european.

Participare: Intrare libera