Parteneriatul Conso.ro - GECAD ePayment - RomCard sustine cresterea platilor online prin card

BUCURESTI - 8 aprilie 2008

Comunicat tip General in Banci / Asigurari

Portalul financiar www.conso.ro, GECAD ePayment si RomCard au incheiat un parteneriat prin care vor contribui la promovarea comertului electronic cu plata online prin card in Romania.

Colaborarea dintre www.conso.ro, GECAD ePayment si RomCard se materializeaza prin lansarea unui canal comun de comunicare – sectiunea dedicata de eCommerce pe www.conso.ro, la adresa www.conso.ro/e-Commerce.html. Materialele postate aici de catre cei trei parteneri (articole, sfaturi, demostratii video, raspunsuri la intrebari, etc) sunt menite in primul rand sa creasca nivelul de cunoastere a publicului despre securitatea si avantajele platilor online prin card.

“Adevaratul comert electronic este cel finalizat prin intermediul unei plati cu cardul. Ne-am propus sa promovam acest concept si toate particularitatile lui, pentru a creste increderea in siguranta, eficienta si confortul conferite de cumparaturile pe internet. Am promovat inca de la inceput avantajele celei mai avansate tehnologii internet care permite procesarea tranzactiilor derulate prin intermediul cardurilor – 3D Secure si vom continua sa o facem si pe mai departe, beneficiind de sprijinul celor mai importanti actori de pe aceasta piata“ afirma Alin Iacob, redactor sef www.conso.ro.

Piata de comert electronic din Romania are o dinamica exceptionala, crestere de 260% in 2007 fata de 2006 iar pentru 2008 estimarile situeaza piata la 50 - 70 de milioane de euro si un numar de 700.000 - 800.000 de tranzactii. Cifrele sunt optimiste, dar pentru realizarea lor este nevoie de suport sustinut. Acesta este motivul care a adus impreuna intr-un parteneriat pe termen lung portalul financiar www.conso.ro, GECAD ePayment si RomCard.

“Sunt adeseori intrebata care sunt factorii de care depinde cresterea comertului online cu plata prin card. Factori sunt multi, insa esential este ca jucatorii din domeniu sa se implice mai mult in informare. Piata online este, inca, o noutate si chiar o necunoscuta pentru o mare parte a publicului. Am vazut in parteneriatul cu portalul Conso.ro un instrument excelent de de comunicare cu utilizatorul de internet”, declara Carmen Sebe, director general Gecad ePayment.

Parteneriatul dintre portalul www.conso.ro, GECAD ePayment si RomCard prespune armonizarea eforturilor fiecarei companii de crestere a segmentului comertului online prin card. Prima actiune comuna este sectiunea dedicata exclusiv acestui segment pe portalul www.conso.ro. Aici, toti comerciantii beneficiaza de inregistrare gratuita in director comert electronic, iar cumparatorii afla informatii corecte despre cardurile bancare disponibile si conditiile de tranzactionare online, prin articole, un ghid online cu raspunsuri la cele mai frecvente intrebari despre cumparaturile online, demo tranzactie online (un filmulet demonstrativ care arata cum se deruleaza o tranzactie pe internet, in conditii de siguranta maxima) si sectiunea ‘Sfatul Expertului’ cu raspunsuri specifice pentru intrebarile utilizatorilor, oferite de specialisti GECAD ePayment si RomCard.

“In ultimii ani activitatea de e-commerce bazata pe standardul 3D Secure a cunoscut o crestere spectaculoasa si dorim sa sustinem si pe mai departe aceasta crestere. Fiecare dintre cei trei parteneri de acum, Conso.ro, GECAD ePayment si RomCard isi propune sa incurajeze si sa promoveze platile online prin card, si din acest motiv parteneriatul incheiat astazi este o decizie fireasca, bazata pe obiective si interese comune,” declara Marin Mitroi, director general RomCard.

Despre Conso Media Group SRL

Despre CONSO

Conso (www.conso.ro) este primul portal specializat in furnizarea de informatii financiar-bancare, care ofera utilizatorilor posibilitatea de a se informa in legatura cu produsele si serviciile financiar-bancare si de a compara online o paleta larga de produse pentru populatie si pentru companii - credite imobiliare, credite auto si leasing, credite de consum, credite pentru IMM, carduri de credit, depozite, certificate de depozit, conturi de economii fonduri deschise de investitii si fonduri de pensii.
Portalul cuprinde informatii detaliate despre produsele oferite de peste 50 de banci si institutii financiare nebancare, precum si despre toate fondurile deschise de investitii si fondurile de pensii care functioneaza pe piata romaneasca.

Despre GECAD ePayment:

GECAD ePayment International (www.epayment.ro) ofera clientilor sai - comercianti web - solutii de plata online si servicii de crestere a vanzarilor online .
Solutia de plata include plata cu card bancar in sistem 3D Secure (Verified by VISA si MasterCard SecureCode), plata prin virament, prin ramburs si microplati SMS, comerciantul web putand decide orice combinatie intre acestea pentru a-si incasa contravaloarea produselor livrate sau a serviciilor prestate catre cumparatorul web. Standard, sunt asigurate filtre antifrauda dezvoltate de catre ePayment. In plus, exista multiple optiuni de suport al intregului lant de vanzare online , plecand de la dezvoltarea, gazduirea sau colocarea unui magazin virtual si terminand cu rapoarte de vanzare online sau implementarea de promotii, cross-selling, tichete de discount si transport.
Tehnologia dezvoltata de catre GECAD ePayment asigura securitatea tranzactiilor online - atat pentru vanzator cat si pentru cumparatorul web - confidentialitatea , autenticitatea , non-repudierea si nu in ultimul rand, disponibilitatea stand la baza comertului electronic.

Despre RomCard:
RomCard SA (www.romcard.ro) ca procesor de tranzactii cu carduri in Romania, a implementat cu succes tehnologia 3DSecure integrand-o in sistemul sau de procesare.
Bazat pe o solutie proprie, RomCard SA ofera la cheie serviciile pentru „Verified by VISA” si „MasterCard SecureCode” pentru a tranzactii sigure prin Internet folosind cardurile bancare.
Proiectul 3D Secure a fost inceput de RomCard SA in septembrie 2003 si finalizat in martie 2004 cand s-au terminat cu succes toate certificarile cu VISA si MasterCard. Pana in prezent, RomCard SA a certificat 5 banci pentru acceptare 3D Secure (inclusiv circa 150 de comercianti virtuali) si 8 banci pentru emitere.
In ideea dezvoltarii activitatii de e-commerce, RomCard a lansat la inceputul acestui an activitatea de mobile commerce, prin care detinatorii de carduri inrolate in sistemul 3D Secure, isi pot achita factura de telefonie mobila utilizand telefonul mobil.
In momentul actual, sistemul 3D Secure instalat la RomCard constituie platforma tehnica in baza careia se deruleaza toate tranzactiile de e-commerce securizat din Romania.
Alin Iacob
Redactor sef www.conso.ro

alin.iacob@conso.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/conso-media-group-srl/parteneriatul-conso-ro-gecad-epayment-romcard-sustine-cresterea-platilor-online-prin-card