Mihai Ursu se alatură echipei Mediahint, în poziţia de Content Manager.

BUCURESTI - 13 august 2009

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Mihai Ursu, fost reporter special al mai multor televiziuni naţionale, este noul manager de conţinut al proiectului www.mediahint.ro. La finalul unui stagiu de un an ca jurnalist şi producător freelancer la Londra, Mihai Ursu, de 31 de ani, a acceptat oferta Cue Film de a prelua managementul editorial al site-ului.

Mihai Ursu se alatură echipei Mediahint, în poziţia de Content Manager.

Mihai Ursu şi-a început cariera în urmă cu aproape 14 ani, încă din perioada liceului, la postul de radio Unison Vaslui şi la o revistă muzicală. A lucrat ca redactor şi reporter la mai multe ziare locale şi a fost corespondent al postului Antena1, în timp ce urma cursurile Facultăţii de litere, secţia Jurnalism, a Universităţii “Al. I. Cuza” Iaşi . În anul 2002, Prima TV l-a luat în echipa sa de ştiri ca reporter special. Un an mai tîrziu, Mihai Ursu revenea la Antena 1 ca producător al Observatorului de dimineaţă, iar la finele lui 2003 avea să se alăture ştirilor Naţional TV şi N24 ca reporter special de eveniment. Din 2006 pînă în 2008 a acoperit cele mai importante evenimente naţionale şi internaţionale pentru Prima TV, devenită parte a trustului SBS-SAT1-PRO7, iar între 2008 şi 2009 a lucrat pe cont propriu în Marea Britanie, ca freelancer.

Mihai Ursu are in portofoliu transmisiuni in direct si reportaje de la atentatele teroriste din Madrid şi din Londra, revoltele albaneze din Kosovo din 2004, criza transnistreană din acelaşi an, tentativa Pristinei de a se rupe de Serbia în 2008, precum şi consecinţele violente ale acestui act, ravagiile lăsate în urmă de tsunami în Sri Lanka şi Indonezia, atentatul terorist de la Beslan, din Osetia de Nord, misiunile militarilor romani şi viaţa localnicilor în Afghanistan şi Irak, din 2002 pînă în 2007.

“Trebuie un pic de curaj să îţi schimbi orientarea spre un domeniu conex televiziunii şi mass media, în general, dar Mediahint îi pune azi piatra de temelie în România unei instituţii care în Occident există de circa un deceniu cel puţin, care este rodată şi fără de care activitatea de recrutare a personalului şi de selecţie a profesioniştilor pentru orice proiect creativ, de media sau de entertainment este de neconceput. Peste 10 ani, sau chiar mai puţin, oricine va căuta un job sau un profesionist în aceste domenii nu va putea concepe să lucreze fără un proiect de tipul Mediahint”.

Mihai Ursu, Content Manager, www.mediahint.ro

“Proiectul Mediahint începe să prindă contur, iar noi acordăm un interes deosebit conţinutului editorial al site-ului. Pentru asta, am cautat un ziarist cu experienţă, care să înţeleagă foarte bine industria media din România şi care să aibă o experienţă relevantă în domeniu. Ursu este unul dintre jurnaliştii cu state vechi şi un om de acţiune prin excelenţă. Credem ca atît noi, cît şi el am făcut o alegere foarte bună”

George Orbean,Manager Mediahint

Despre Cue Film

Mediahint este un proiect al firmei Cue Film. Investitia se ridica la 40.000 de euro si presupune dezvoltarea unei platforme IT si logistica de ultima generatie, studii de piata si parteneriate cu firme de consultanta. Pana la sfarsitul acestui an, Mediahint va avea patru centre zonale, impartite dupa criterii geografice si va extinde permanent gama de servicii oferite clientilor.
Aplicatia web si grafica site-ului au fost realizate de catre echipa Bunt Studio (www.bunt.ro), care va asigura in continuare mentenanta si dezvoltarea siteului.

contact@mediahint.ro
contact@cuefilm.ro
+40726771772
contact@mediahint.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/cue-film/mihai-ursu-se-alatura-echipei-mediahint-in-pozitia-de-content-manager-