Au fost recepţionate lucrările la Centrul de zi pentru copii„Jurjac”

Dorohoi - 26 august 2010

Comunicat tip General in Administratie Publica

Astăzi, 25.08.2010 administraţia locală a Municipiului Dorohoi a recepţionat lucrările de reabilitare la spaţiul din str. Ştefan cel Mare nr. 14, unde va funcţiona Centrul de zi pentru copii. În perioada următoare urmează să se achiziţioneze mobilierul necesar funcţionării centrului de zi şi să se obţine avizele necesare funcţionării.

Administraţia locală a Municipiului Dorohoi, în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi a demarat în luna martie 2009 subproiectul Centrul de zi pentru copii „Jurjac”, proiect finanţat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Proiectul are ca obiectiv general „Dezvoltarea unei reţele de servicii sociale comunitare oferite la nivelul comunităţii locale de către Consiliul Local al Municipiului Dorohoi prin Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi în vederea prevenirii separării copilului de familia sa”.
Suma nerambursabilă este de 80 000 Eur. Municipiul Dorohoi asigură o cofinanţare de 142 121 Eur, în bani şi natură din care: contribuţia proprie în natură este de 26 000 Eur şi cea în natură, reprezentată de contravaloarea terenului şi a clădirii în sumă de 116 121 Eur.
Centrul de zi „Jurjac“ este un serviciu pentru protecţia copilului a cărui misiune este de a preveni abandonul şi instituţionalizarea copiilor, prin asigurarea, pe timpul zilei a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă, orientare şcolara pentru copii, cât şi a unor activităţi de sprijin, consiliere pentru parinţi sau reprezentanţii legali, precum şi pentru alte persoane care au în îngrijire copii.

Despre DIRECTIA DE ASISTENTA SOCIALA DOROHOI

„Funcţionarea acestei instituţii va asigura sprijinirea familiilor si a copiilor aflaţi in dificultate, prin servicii sociale si activitaţi specifice. Doua grupe a 15 copii care au dificultaţi de dezvoltare sau de integrare şcolara şi sociala, vor putea beneficia de ingrijire supravegheatain timpul zilei, dupa un program stabilit intre orele 8-16 şi in condiţiile unui standard de calitate (consiliere sociala şi psihologică, activitaţi de socializare şi recreere, activitaţi de recuperare şcolară). Prin copii aflaţi în dificultate înţelegem acei copii care sunt victime ale abandonului familial, ale abuzului, neglijaţi sau exploataţi sub diferite forme. Din bugetul local şi din sponzorizari vom asigura şi servirea unei mese calde”, a declarat Primarul Municipiului Dorohoi ing. Dorin Alexandrescu.

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm contactaţi Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi, tel.: 0231 61 78 13, fax: 0331 810 519, e-mail: das@dorohoi.com. Persoană de contact: Radu Dan Surdu.
das@dorohoi.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/directia-de-asistenta-sociala-dorohoi/au-fost-receptionate-lucrarile-la-centrul-de-zi-pentru-copiijurjac