DotCommerce Romania devine MSP MasterCard International !

BUCURESTI - 24 ianuarie 2006

Comunicat tip General in Afaceri

Incepind cu data de 18.Ianuarie.2006 , DotCommerce Romania devine MSP TPP ( Member Service Provider – Third Party Procesor) MasterCard International, fiind prima entitate non-bancara din Romania care capata aceasta recunoastere.
In Romania doar bancile acceptatoare de carduri online si RomCard SA ( proprietate a acelorasi banci) mai au aceasta recunoastere. Acest lucru creaza premisele dezvoltarii comertului electronic si diversificarii paletei de servicii oferite comerciantilor din Romania.

Pentru a obtine calitatea de MSP TPP, DotCommerce Romania a trebuit sa treaca cu succes de doua audituri de securitate (efectuate de auditori internationali calificati si acreditati de catre VISA, MasterCard, American Express, Discover Card si JCB) in urma carora a fost declarata compatibila:

a) Hackers Safe – certificatele HackerSafe sunt testate zilnic si sunt in conformitate cu recomandarile Department of Homeland Security's National Infrastructure Protection Center (NIPC) ,cerintele Payment Card Industry Data Security Standard (PCI-DSS).

b) Payment Card Industry (PCI) Data Security Standard – certifica compatibilitatea cu Payment Card Industry Data Security Standard (PCI-DSS), Visa USA's Cardholder Information Security Program (CISP), Visa International's Account Information Security (AIS) program, MasterCard International's Site Data Protection (SDP) program, American Express Data Security Standards (DSS), si Discover Card's DISC program

c) SANS/FBI Top 20 – certifica serverele securizate ca nefiind vulnerabile la topul 20 al celor mai grave vulnerabilitati identificate de FBI si auditate de Institutul SANS.

Devenind MSP-TPP, DotCommerce Romania isi asuma responsabilitatea in privinta eventualelor fraude si a verificarii comerciantilor inrolati. Bancile acceptatoare au astfel posibilitatea de a muta riscurile inerente operarii online , in mod legal si autorizat, catre DotCommerce Romania ale carui capabilitati tehnice, de protectie a datelor si de prevenire a fraudelor au fost recunoscute de MasterCard International.

“ Recunoasterea DotCommerce Romania ca MSP-TPP a fost un proces de lunga durata in care a trebuit sa ne sincronizam aplicatiile, procedurile interne de securitate si modul de lucru cu normele, regulile si regulamentele organizatiilor emitente de carduri. Auditurile de securitate ne-au pus la incercare capabilitatile de oprire, prevenire si detectie a fraudelor dar si posibilitatile financiare, un astfel de proces fiind costisitor . In lumea greu incercata a comertului electronic comerciantii trebuie sa se poata baza pe procesatori recunoscuti, certificati si auditati de catre emitentii de carduri si nu pe promisiuni goale de continut. Determinarea din ultimii 3 ani a companiei noastre de a ne mentine pozitia de lider prin dezvoltari tehnologice ,investitii in securitate si in pregatirea echipelor de lucru a facut acest lucru posibil. Suntem siguri ca in perioada urmatoare vom oferi servicii imbunatatite atit clientilor DotCommerce cit si partenerilor bancari. “ declara Madalin Matica, director pentru operatiuni europene al DotCommerce Ltd.

Despre DotCommerce Romania

DotCommerce România este prima companie procesatoare de cărţi de credit/debit în România şi pe pieţele Europene în dezvoltare, subsidiară DotCommerce LTD Boston.
DotCommerce România este un payment gateway care oferă soluţii de procesare on-line a plaţilor electronice atât pentru tranzacţii B2B,B2C,C2C cât şi B2G,G2B,C2G., folosind tehnologii de securitate de ultimă oră , susţinute de o vastă experienţă şi profesionalism.
Mai mult decât atât, DotCommerce România este un provider de soluţii complete de management al comerţului electronic cu ofertă deschisă la nivel mondial.



contact@dotcommerce.ro


contact@dotcommerce.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/dotcommerce-romania/dotcommerce-romania-devine-msp-mastercard-international