Care este procedura corecta pentru a închiria un apartament

BUCURESTI - 28 ianuarie 2022

Comunicat tip General in Imobiliare

Nu mai este demult o noutate că pe piața imobiliară au apărut o serie de indivizi care profită de buna credință a unor oameni mai puțin informați sau mai puțin prevăzători.

Care este procedura corecta pentru a închiria un apartament

Care este procedura corecta pentru a închiria un apartament

Prin urmare, au existat numeroase situații când persoane aflate în căutarea unui apartament de închiriat au fost înșelate de astfel de indivizi, cu sume deloc neglijabile.

Pentru a te ajuta să nu cazi într-o astfel de capcană, am consultat mai mulți experți în servicii imobiliare și am aflat de la ei care este procedura corectă pentru închirierea unui apartament.

 

Semnarea contractului de închiriere

Prima regulă este să nu accepți niciodată o ofertă din partea unui proprietar care își propune să mergeți la „mica înțelegere”, fără un document semnat. Contractul de închiriere este documentul care trebuie să parafeze orice tranzacție de acest tip, iar fără un astfel de document, orice ofertă trebuie refuzată din start, oricât ar părea de avantajoasă.

 

Verificarea documentelor proprietarului

Dacă încheiați un astfel de contract, trebuie să te asiguri că cel cu care cazi la înțelegere este într-adevăr proprietar cu drepturi depline al apartamentului. Pot fi situații când apartamentul respectiv face obiectul unui litigiu sau când cel care se pretinde proprietar nu are toate actele care să-i probeze această calitate.

Prin urmare, la semnarea contractului, trebuie să-i soliciți acestuia să-ți prezinte actul de identitate și actul de proprietate pe numele său, pentru apartament. În cazul în care documentul original este pe alt nume, proprietarul trebuie să-ți prezinte un act de succesiune sau alt document care să ateste trecerea apartamentului pe numele său.

 

Plata la zi a utilităților

În eventualitatea fericită că persoana respectivă s-a dovedit a fi proprietarul apartamentului, următorul pas este să verifici dacă locuința are toate plățile la zi. O primă privire trebuie să o arunci la panoul de la parter unde sunt afișate listele cu plata întreținerii, pentru a vedea dacă  nu cumva apartamentul figurează pe lista datornicilor. Apoi, nu trebuie să te jenezi să-i ceri proprietarului să-ți arate ultimele chitanțe la plata utilităților.

E posibil ca foștii chiriași să fi plecat lăsând în urmă niște restanțe sau ca proprietarul să fi renunțat să mai plătească utilitățile după ce a stat mai multă vreme cu apartamentul neînchiriat. Chiar dacă lumina, internetul, cablul tv, gazele și apa funcționează, e posibil să te trezești cu ele tăiate imediat după ce te-ai mutat în noul apartament.

 

Ce trebuie să se specifice în contract

În primul rând, se trec datele personale ale părților, adresa apartamentului, data încheieri actului și cea la care apartamentul e predat noului chiriaș. Totodată în contract trebuie să se specifice clar că apartamentul nu este grevat de sarcini. Se va mai menționa prețul lunar al chiriei, modalitatea de plată și data achitării acesteia. Urmează obligațiile asumate de fiecare dintre părți și condițiile rezilierii contractului.

 

Alte clauze de inclus în contract

Chiar dacă toate cele enumerate până acum sunt în regulă, nu te grăbi să semnezi contractul doar pentru a scăpa mai repede de formalități. Acesta poate include anumite clauze de care proprietarul nu a pomenit nimic, tocmai pentru că nu ar fi convenabile pentru tine, sau, din contră, poate anumite clauze au fost omise. De aceea, mai întâi trebuie să porți o discuție cu proprietarul în privința tuturor clauzelor propuse de ambele părți, iar după ce ați ajuns la o înțelegere să verifici dacă tot ce ați discutat se regăsește în contract.

 

Pentru a fi sigur că nu vei fi păcălit, iar apartamentul va corespunde cât mai fidel preferințelor tale, sfatul specialiștilor este să apelezi la serviciile unei agenții imobiliare. Astfel, îți vei putea găsi o chirie în timp mult mai scurt și fără nici un fel de alergătură.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/dwf/care-este-procedura-corecta-pentru-a-inchiria-un-apartament