3DUTECH lanseaza cea de-a patra editie a campaniei, ajungand la 40 de licee activate ca hub-uri de printare 3D

BUCURESTI - 19 ianuarie 2022

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, IT&C, CSR

Initiativa „Meseriasii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D” continua in 2022 eforturile pentru accesul elevilor şi profesorilor la competențele digitale reale, contribuind la transformarea tehnologica în școlile din România si la sustinerea meseriilor viitorului.

3dutech, ECDL 3D Printing, licee, Ministerul Educatiei, competente digitale, meseriile viitorului

3dutech, ECDL 3D Printing, licee, Ministerul Educatiei, competente digitale, meseriile viitorului

Proiectul realizat cu sprijinul ECDL Romania si Dedeman, alaturi de AOAR (Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania) si in acord cu Ministerul Educatiei, se axeaza pe oferirea unor noi perspective pentru invatamantul preuniversitar, inclusiv pentru cel profesional, spre specializari noi, cu foarte mare potential de crestere economica. Una dintre aceste specializari este imprimarea 3D, avand implicit scopul formarii si adaptarii la evolutia noilor tehnologii. Pentru al patrulea an, elevii se vor acomoda cu meseriile din domeniul fabricatiei aditive (imprimarea 3D), alaturi de alte meserii inovatoare.

 

Prin intermediul campaniei „3DUTECH. Modeleaza viitorul. Printeaza-l 3D!”, mai multe scoli din Romania devin anual hub-uri de imprimare 3D. La fiecare editie 10 licee din tara sunt dotate cu imprimante 3D performante si consumabile, iar cel putin 20 de profesori si 200 de elevi au oportunitatea sa obtina gratuit certificarea recunoscuta international ECDL 3D Printing.

 

Cea de-a patra editie a campaniei va fi lansata oficial in cadrul conferintei online din 21 ianuarie, ora 11:00, aducand in discutie agenda proiectului de anul acesta, precum si rezultatele activitatii desfasurate in liceele din tara de pana acum.

 

Evenimentul se adreseaza atat elevilor, parintilor si profesorilor, cat si celor interesati de transformarea tehnologica in scolile din Romania. Conferinta va aborda subiecte referitoare la tipuri de competente noi, ce devin deja obligatorii pentru absolventi, astfel incat sa fie pregatiti pentru meseriile viitorului si va urmari o dezbatere live cu specialisti in educatie, tehnologie si afaceri. De asemenea, participantii vor avea oportunitatea de a participa la o demonstratie live ECDL 3D design & printing. Totul se va desfasura online, printr-un stream pe pagina de Facebook a proiectului, unde publicul va putea urmari temele dezbatute alaturi de invitati speciali, precum:

 

-          Sorin Mihai Cimpeanu, Ministrul Educatiei

-          Florin Pogonaru, Presedinte AOAR

-          Georgiana Grigoras, Specialist PR Dedeman

-          Marian Stas, Presedinte Asociatia Clubul Liderii Mileniului Trei

-          Diana Popescu, Profesor universitar Universitatea Politehnica Bucuresti

-          Dan Panciu, Co-founder iMake3D Romania

 

Pana in prezent, in total sunt implicate 40 de licee din majoritatea judetelor Romaniei si sute de profesori si elevi care au trecut prin proiect. Editia a patra se va desfasura in perioada ianuarie - iunie 2022 si va urmari activarea urmatoarelor 10 noi EDUTECH 3D printing hubs din: Bucuresti, Buzau, Piatra Neamt, Vaslui, Galati, Mures, Salaj, Gorj, Arad si Hunedoara.

 

Mai mult, in cadrul editiei din acest an va fi desfasurat si concursul national 3DUTECH de 3D design & printing dedicat liceenilor si profesorilor, care incurajeaza spiritul de competitie si crearea unei comunitati extinse de practica in domeniul imprimarii 3D.

 

3DUTECH reafirma importanta competentelor digitale. Dezvoltarea aptitudinilor IT va juca un rol critic in revigorarea economiei Romaniei, prin educarea unei forte de munca inovatoare, si va fi parte integranta din succesul pe care il va inregistra politica unei cresteri inteligente si inclusive. In acest sens, ceea ce reusim sa facem in scoli pentru elevii si profesorii nostri devine crucial pentru Romania de maine. – declara Irinuca Vaduva, General Manager ECDL Romania.

 

Initiativa isi propune sa raspunda unor nevoi concrete identificate la nivel national, precum decalajul major referitor la adaptarea nivelului de educatie si formare la cerintele de pe piata muncii, oferta educationala cu caracter formal ce nu corespunde evolutiei tehnologice de astazi si lipsa competentelor elevilor din invatamantul preuniversitar pentru utilizarea eficienta a tehnologiei digitale.

 

Primele editii ale proiectului „Meseriasii viitorului vor lucra cu imprimanta 3D” au demonstrat faptul ca atat profesorii, cat si elevii prezinta o mare curiozitate in ceea ce priveste competentele de baza in domeniul tehnologiilor de imprimare 3D si evolutia acestora. Un studiu de impact al tehnologiei 3D Printing realizat de ECDL Romania, cu sprijinul Ministerului Educatiei, arata faptul ca din randul elevilor, 90.64% au fost interesati sa afle mai multe informatii despre imprimarea 3D, considerand util un astfel de curs, iar din randul profesorilor, 94.49% ar fi interesati sa afle mai multe detalii despre imprimarea 3D si ar propune sau ar fi de acord cu introducerea unui astfel de optional.

 

Fabricatia aditiva a crescut rapid in ultimii ani, mai ales in domeniul constructiilor, fiind adoptata cu mult succes in tari precum Marea Britanie, Tarile de Jos, China si SUA. Exista posibilitatea printarii unor elemente ce adauga plusvaloare constructiilor, medicinei, electronicii, industriei auto, industriei aviatice, domeniului apararii, publicitatii sau industriei alimentare. Mai mult, in plan mondial, inclusiv pentru Romania, vor exista din ce in ce mai multe oportunitati in modele de afaceri si joburi pe piata muncii, centrate pe exploatarea potentialului imprimantei 3D. Viitorul aduce cresterea in numar de utilizatori, care o sa actioneze ca producatori, consumatori sau lucratori. Astfel, proiectul vizeaza crearea unei baze solide de competente si de know-how teoretic si practic, in vederea unei mai bune pregatiri a tinerilor pentru societatea si meseriile viitorului.

 

Urmareste conferinta live pe 21 ianuarie, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook 3DUTECH si afla mai multe informatii despre proiect pe www.3dutech.ro.

Partener media: Adevarul.ro

 

ECDL in educatie:

 

ü  Liceenii pot echivala proba de Competente digitale din cadrul Bacalaureatului cu ECDL PROFIL BAC.

 

ü  Cadrele didactice din invatamantul preuniversitar pot beneficia de credite profesionale transferabile daca obtin una dintre certificarile ECDL PROFIL DIDACTIC, inclusiv pentru ECDL Pedagogie digitala, Computing si 3D Printing.

 

ü  ECDL include si module de certificare IT pe competente digitale pentru tehnologii actuale, precum Computing (programare in Python si gandire algoritmica), 3D Printing (modelare si imprimare 3D), Online Collaboration sau Digital Marketing.

Utilizarea tehnologiilor de modelare si imprimare 3D este aprobata de Ministerul Educatiei ca disciplina optionala in liceu. 

Despre ECDL ROMANIA

ECDL ROMANIA
ECDL este cel mai raspandit program de certificare a competentelor digitale recunoscut la nivel international in peste 100 de tari si numara pana in prezent mai mult de 15 milioane de persoane inregistrate in program.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ecdl-romania/3dutech-lanseaza-cea-de-a-patra-editie-a-campaniei-ajungand-la-40-de-licee-activate-ca-hub-uri-de-printare-3d