Asigurarea incluziunii digitale a persoanelor in varsta - cheia pentru imbatranire activa

BUCURESTI - 9 mai 2012

Comunicat tip General in IT&C, Social, CSR

Fundatia ECDL intra in parteneriat cu Platforma AGE pentru Europa, urmarind promovarea incluziunii digitale a persoanelor in varsta pe parcursul Anului European al Imbatranirii Active si al Solidaritatii intre Generatii 2012 ( AEIA 2012 ) si lanseaza programa de training ICT adaptata nevoilor persoanelor in varsta. In contextul AEIA 2012, Fundatia ECDL ROMANIA deruleaza programul “ Alfabetizare digitala pentru persoane in varsta ”.

In calitate de stakeholder cheie in cadrul Coalitiei Anului European al Imbatranirii Active si Solidaritati intre Generatii (AEIA 2012), Fundatia ECDL si Platforma AGE pentru Europa vor colabora pentru a conecta capacitatea retelei dezvoltate de fiecare dintre cele doua organizatii pentru sustinerea obiectivului AEIA 2012 referitor la imbunatatirea aptitudinilor ICT. Dezvoltarea competentelor ICT ale persoanelor in varsta din Europa este considerata cruciala pentru imbatranirea lor activa si participarea sociala continua si pentru contributia lor neintrerupta la piata muncii. La orice varsta, si in special avand in vedere procesul de imbatranire a populatiei Europei, cetatenii europeni trebuie sa fie capabili sa utilizeze tehnologia ce le poate cu mult imbunatati calitatea vietii.

 

In Romania, Fundatia ECDL ROMANIA alaturi de partenerii sai - Euroaptitudini, DGASPC Sector 1 si Primaria Sectorului 2 din capitala, a lansat incepand cu luna aprilie 2012, programul “Alfabetizare digitala pentru persoane in varsta”. In contextul Agendei Digitale Europene si al AEIA 2012, obiectivul general al proiectului este facilitarea accesului la societatea informationala  a grupurilor dezavantajate precum somerii, persoanele in varsta, persoanele cu dizabilitati si cei aflati in zone izolate. Obiectivul specific este reprezentat de instruirea si certificarea gratuita a batranilor prin programul de initiere in utilizarea computerului  - ECDL EqualSkills. La finalul programului, participantii vor putea obtine certificarea ECDL EqualSkills, care se bucura de aceeasi recunoastere internationala ca oricare alta certificare ECDL.

 

Pentru sustinerea AEIA 2012, Fundatia ECDL a lansat o editie revizuita EqualSkills, programul sau accesibil de training ICT . Aceasta noua versiune a manualului EqualSkills incearca sa atinga nevoile specifice ale persoanelor in varsta. EqualSkills este un program de initiere in ICT, parcurs cu un indrumator, care ajuta la eliminarea fricii de computer manifestata de novici, cu ajutorul unei abordari simple de asigurare a competentelor elementare de utilizare a computerului, email-ului si Internetului. Aceste competente ICT esentiale reprezinta cheia participarii complete a indivizilor la societatile actuale dependente de tehnologie si sunt un factor important de promovare a invatarii pe parcursul intregii vieti. Pana in prezent, aproximativ 100.000 de europeni au participat deja la programul EqualSkills.

 

Fundatia ECDL, in calitate de principal suporter al promovarii alfabetizarii digitale in Europa, sustine obiectivele AEIA 2012 declarate de Comisia Europeana si prin reteaua sa de parteneri nationali colaboreaza cu Platforma AGE pentru Europa in scopul de a permite incluziunea digitala a persoanelor in varsta din Europa pe parcursul anului 2012 si pe viitor. Fundatia ECDL este un sustinator declarat al AEIA 2012 si va lucra in sensul utilizarii potentialului ICT de a deschide oportunitati de training si angajare pentru persoanele in varsta, inclusiv pentru persoanele cu dizabilitati.

Despre ECDL ROMANIA

ECDL ROMANIA
Permisul european de conducere a computerului (ECDL – European Computer Driving Licence) este cel mai raspandit program de certificare a competentelor digitale recunoscut la nivel international in peste 148 de tari si numara pana in prezent peste 12 milioane de persoane inregistrate in program.
In afara Europei, certificarea este cunoscuta sub numele ICDL (International Computer Driving Licence).
Certificarea ECDL este vendor-independent, examenele pot fi sustinute pe mai multe suite de aplicatii.
ECDL ROMANIA este Operatorul National al licentei ECDL in Romania, cu o retea de peste 600 de centre de instruire si testare acreditate pe intreg teritoriul tarii.
Pentru mai multe informatii accesati www.ecdl.org.ro sau www.ecdl.org , www.equalskills.ro.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ecdl-romania/asigurarea-incluziunii-digitale-a-persoanelor-in-varsta-cheia-pentru-imbatranire-activa