E momentul să te muți din chirie la casa ta? Iată principalele avantaje

Suceava - 5 mai 2020

Comunicat tip Produse / Servicii in Afaceri, Retail, Imobiliare

Te-ai săturat să plătești în fiecare lună chiria? Visezi la o locuință a ta, pe care să o împarți cu cei dragi și în care să investești cu entuziasm?

Casa ta

Casa ta

 Atunci când vrei să renunți la viața de chiriaș, ai nevoie de oameni cu suflet care să te îndrume către cea mai bună decizie spre achiziționarea unei locuințe.  

Proactiv Imobiliare

Ei bine, nu ești singura persoană care crede că achiziția unei locuințe este o decizie mult mai avantajoasă decât statutul de chiriaș.  

Proactiv Imobiliare  – una dintre cele mai experimentate agenții imobiliare din Suceava – ne explică, în rândurile de mai jos, care sunt principalele beneficii de care se bucură noii proprietari, în special atunci când se mută din chirie în propriul imobil. Hai să vedem despre ce este vorba: 

Ai parte de stabilitate 

Stabilitatea reprezintă unul dintre cele mai semnificative atuuri în viață. Astfel, în cazul în care îți cumperi o locuință, știi că nu trebuie să mai depinzi de proprietar, că acesta nu poate să modifice oricând termenii sau condițiile de închiriere și nici nu mai are dreptul de a-ți solicita să eliberezi locația la un anumit termen, pentru că urmează să o vândă. 

Pe de altă parte, dacă nu dispui de întregul preț de vânzare, poți opta pentru un credit la bancă, iar sumele pe care le plăteai lunar proprietarului vor reprezenta rata la instituția bancară cu care ai încheiat contractul de finanțare. 

Îți poți amenaja locuința după propriile tale gusturi 

De cele mai multe ori, atunci când stai în chirie, proprietarii nu acceptă modificările pe care ai vrea să le faci sau, chiar dacă obții acordul lor, vei investi într-un loc care nu îți aparține, fără să mai recuperezi acei bani. 

Totuși, cum poți simți că ești cu adevărat acasă, dacă design-ul interior nu corespunde din niciun punct de vedere cu preferințele tale? Redecorarea este un alt avantaj de care beneficiezi atunci când îți cumperi propria ta locuință, în așa fel încât să ai parte de confort deplin. 

În timp, poate deveni o investiție profitabilă 

Chiar dacă prețul de achiziție presupune multe eforturi financiare, cumpărarea unui bun imobil poate să îți genereze venituri pe termen lung. De ce să fii tu cel care plătește chirie lunar, când poți fi în locul proprietarului care încasează în fiecare lună? Nu sunt deloc puține persoanele care privesc imobiliarele ca pe o investiție, închiriindu-le pentru diverse perioade sau în regim hotelier. 

De asemenea, atunci când ai propriul tău imobil și te dovedești a fi bun platnic, poți obține mult mai ușor credite de la instituțiile bancare, față de situația în care stai în chirie. 

Ai luat decizia să cumperi un bun imobil? Fie că este vorba despre o garsonieră, un apartament sau despre o casă, te sfătuim să apelezi la ajutorul potrivit. Agenția imobiliară din Suceava, Proactiv Imobiliare, este întotdeauna dispusă să te consilieze, astfel încât să găsești varianta ce ți se potrivește cel mai bine. 

Indiferent de bugetul de care dispui, de zona pe care o cauți sau de alte criterii pe care le ai în vedere, experiența, dar și profesionalismul reprezentanților de la Proactiv Imobiliare se vor dovedi un real ajutor pentru ca tu să îți îndeplinești în cel mai scurt timp visul de a avea propria ta locuință. Nu ezita să îi contactezi, accesând proactivbusiness.ro