TOP 3 mâncăruri populare în întreaga lume

Falticeni - 28 ianuarie 2021

Comunicat tip Produse / Servicii in Afaceri, Monden / Lifestyle, Retail

Orice persoană amatoare de călătorii poate confirma faptul că, printre cele mai populare „atracții turistice” de pretutindeni sunt restaurantele tradiționale. Se spune că iubirea, înțelepciunea sau pasiunea trec întâi prin stomac. Așa se explică și succesul bucătăriilor sau al sortimentelor pe care turiștii așteaptă cu nerăbdare să le descopere ori de câte ori ajung într-o nouă locație.

 Știm foarte că „detaliile fac diferența”, acest principiu fiind valabil chiar și când vine vorba de ingredientele atent selcționate.  

Popeye Pizza & Kebab

Totuși, există și un top al celor mai populare mâncăruri din întreaga lume, care se regăsesc în majoritatea țărilor vizitate de către turiști:

#3. Hamburger -ul

Atunci când intrăm pe terenul americanilor, preparatul clasic, de care toată lumea a auzit este, fără discuție, hamburger-ul. Preparat și vândut atât în restaurante, cât și la tarabele stradale, hamburger-ul a devenit în scurt timp un sortiment agreat de către majoritatea persoanelor iubitoare de gustul cărnii de vită bine gătită.

De obicei într-o formă rotundă, învelită de două chifle rumenite atent și combinată cu legume proaspete (roșii tăiate felii, salată verde), dar și cu sosuri apetisante, carnea de vită dă savoare deplină acestui fel de mâncare popular.

Cu toate acestea, spre surprinderea gurmanzilor, istoria hamburger-ului începe în Germania (Hamburg). De aici și denumirea preparatului care a cucerit papilele gustative ale oamenilor din întreaga lume încă din secolul al XIX-lea.

#2. Shaorma

Cunoscut și sub denumirea de shawarma sau iskender, acest sortiment din categoria mâncărurilor fast-food se dovedește nu doar deosebit de sățios, ci și foarte gustos. Bineînțeles, deși fiecare țară are felul său de a găti acest specific turcesc, un lucru este cert: indiferent de cât de des mâncăm shaorma, gustul său aparte nu încetează să ne uimească de fiecare dată când o comandăm.

#1. Pizza

Pe locul 1 al celor mai populare mâncăruri din întreaga lume se află, în mod definitoriu, pizza. Fie că este în varianta vegetariană sau cu carne, aceasta nu ne satisface doar foamea, ci și pofta, ori de câte ori o gustăm.

Poate pare greu de crezut, însă combinația perfectă dintre blatul pufos, ușor rumenit, diverse tipuri de brânzeturi, de carne și/sau legume este cel mai consumat fel de mâncare încă de anii trecuți, numărându-se așadar și pe lista sortimentelor preferate ale românilor.

Cu siguranță, nimeni nu poate contesta calitatea românilor de a da savoare oricărui preparat, chiar dacă este vorba despre pizza, shaorma sau hamburger.

De altfel, una dintre locațiile românești recunoscute pentru aromele apetisante, dar și prin talentul inedit de a le oferi mâncărurilor un gust aparte este restaurantul Popeye Pizza & Kebab . Amplasat în Fălticeni, restaurantul vine în întâmpinarea gurmanzilor și, mai ales, a fanilor mâncărurilor fast-food, cu posibilitatea de a comanda online sortimentele dorite. Astfel, pe PizzaPopeye.ro, comanda se înregistrează în doar câteva etape simple și cu doar câteva click-uri.

Tot ce trebuie să faceți este să accesați site-ul, să vă alegeți preparatul favorit și să așteptați ca echipa Popeye să vi-l livreze în cel mai scurt timp posibil.

Cu prețuri accesibile, mâncăruri aromate, delicioase și gătite cu pasiune, dar și cu o varietate de feluri de pizza, shaorma, kebab și nu numai, PizzaPopeye.ro dă start comenzilor online!