Alex. Stefanescu, dubla lansare la Bookfest 2014

BUCURESTI - 27 mai 2014

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Monden / Lifestyle, Media / Publicitate

Texte care n-au folosit la nimic si Un scriitor , doi scriitori la Bookfest 2014

Alex. Stefanescu, dubla lansare la Bookfest 2014

Sambata, 31 mai, ora 18.30, standul Editurilor ALL, pavilion C1, Romexpo

Texte care n-au folosit la nimic

Invitati: realizatorul TV Mihai Tatulici si criticul literar Tudorel Urian 

„Doamne, ce-am mai scris in acesti aproape douazeci si cinci de ani de dupa 1989!

Mi-am folosit inteligenta, talentul, pregatirea intelectuala, umorul (in masura in care le am) pentru a contribui la schimbarea in bine a tarii mele, care, dupa ce se desteptase din somnul cel de moarte in care-o adancisera barbarii de tirani, zacea nemiscata si se lasa invadata − ca un pom de omidele paroase − de barbarii de tirani reconditionati si reorganizati.

Asa cum un copil aflat in autobuz, cu mainile pe spatarul din fata, are impresia ca el executa virajele sau, apasand cu piciorul pe podea, crede in mod naiv ca el face ca autobuzul sa mearga mai repede, si eu, orbit de entuziasm si recazut in infantilism, aveam impresia ca schimb ceva in tara mea. N-am schimbat nimic, nimic, nimic.“

(Alex. Stefanescu)

Duminica, 1 iunie, ora 12.30, standul Editurilor ALL, pavilion C1, Romexpo

Un scriitor, doi scriitori

Ilustratii si conceptie grafica: Bogdan Petry

Invitati: poetul Mircea Dinescu si actorul Vladimir Gaitan 

De cele mai multe ori ne imaginam ca intre un critic literar si scriitori nu poate exista decat o stare de razboi. Focurile se aprind si se sting, dar anecdotele raman. Dupa mai bine de patruzeci de ani de critica literara, Alex. Stefanescu povesteste cele mai amuzante intalniri cu scriitori romani, acompaniat de Bogdan Petry, un alt critic cu experienta… in tuse si fizionomii.

Cum a scris Nichita o poezie care s-a pierdut, cine se tocmea olteneste cu Marin Preda, cum astepta Marin Sorescu Premiul Nobel si care era reteta de cucerit femei a lui Grigore Vieru – toate astea si multe altele o sa le afli citind Un scriitor, doi scriitori.

Personaje principale ale acestor istorii sunt: L.M. Arcade, George Arion, Ana Blandiana, Geo Bogza, Nicolae Breban, Barbu Brezianu, Emil Brumaru, Augustin Buzura, Alexandru Condeescu, Daniel Cristea-Enache, Ion Cristoiu, Gabriel Dimisianu, Mircea Dinescu, Geo Dumitrescu, Nicolae Manolescu, Octavian Paler, Adrian Paunescu, Marin Preda, George Pruteanu, Marin Sorescu, Nichita Stanescu, Constantin Toiu, Laurentiu Ulici, Eugen Uricaru, Grigore Vieru, Matei Visniec

 

Despre Alex. Stefanescu: 

Critic si istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV.

Redactor (incepand din 1990) si redactor-sef (in perioada 1995-2010) al revistei Romania literara.

Autor a mii de articole si a douazeci de carti, dintre care un mare ecou l-a avut Istoria literaturii romane contemporane. 1941-2000, aparuta in 2005 (Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei). Volumele Jurnal secret (2009) si Barbat adormit in fotoliu (2010) s-au epuizat din librarii si au fost reeditate la cererea publicului.

Emisiunea Un metru cub de cultura, difuzata de Realitatea TV, i-a adus Premiul APTR pentru talk-show-uri pentru anul 2004, iar alta emisiune, realizata pentru TVR Cultural, Istoria literaturii romane contemporane povestita de Alex. Stefanescu, a fost distinsa cu Premiul APTR pentru emisiuni culturale pentru anul 2008.

In 2009 a publicat o carte despre doua sute cincizeci de carti proaste, Cum te poti rata ca scriitor. Tot in 2009, a inceput sa realizeze si o emisiune TV pe aceasta tema, Tichia de margaritar. A urmat, intre 2011 si 2013, emisiunea Iluminatul public, consacrata celor mai bune carti aparute dupa 1989.

Un succes remarcabil a avut (si continua sa aiba) volumul Convorbiri cu Alex. Stefanescu, realizat de Ioana Revnic si publicat in 2013 la Editura ALL .

 

Despre Editura ALL

Editura ALL