Ritmul in pictura bizantina

BUCURESTI - 20 octombrie 2008

Comunicat tip General in Arta & Entertainment

'Profesorul Kordis ne convinge că întreg instrumentarul plastic şi estetic al picturii bizantine – linia, culoarea, ritmul, plasticitatea etc. – slujesc realitatea comuniunii prin împărtăşire dintre cel sau cei înfăţişaţi în icoană şi privitor. O carte pe care o aşteptam de mult! ' scrie Pr. prof. dr. Constantin Coman în prefaţa cărţii.

Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti, în colaborare cu Editura Bizantină şi Librăria Bizantină, vă invită vineri, 31 octombrie a.c., orele 18.00, la conferinţa prof. Georgis KORDIS, de la Universitatea din Atena cu tema: Ritmul în pictura bizantină. Conferinţa va fi urmată de lansarea cărţii cu acelaşi titlul, apărută recent în traducere românească la Editura Bizantină. Prezintă Preot prof. univ. dr. Constantin COMAN

Cele două evenimente vor avea loc la Muzeul Ţăranului Român, Sala Horea Bernea..

Profesorul Georgios Kordis va susţine de asemenea, un curs de iconografie bizantină, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, Amfiteatrul Dumitru Stăniloae, în zilele de vineri, 31.10.2008 şi sâmbătă, 01.11. 2008 , între orele 9.00-13.00




Despre Editura Bizantina

Ritmul în pictura bizantină este una din lucrările sale principale. In această lucrare, icoana, construcţia sa, sistemul care stă la baza schemelor iconografice sunt pentru prima dată abordate din perspectivă plastică şi teologică în acelaşi timp. Este un ghid practic de teologie a icoanei, de explicitare pe baze teologice a demersului artistic al iconarului. Pe lângă faptul că umple un gol în bibliografia de specialitate, limbajul cursiv şi explicit oferă accesibilitate unui public larg.


Personalitate proeminentă a vieţii culturale greceşti, Georgios Kordis predă la Facultatea de Teologie din Atena. A studiat arta bizantină şi iconografia la Atena şi la Boston University.

Numeroasele sale lucrări, articole, recenzii şi comentarii, publicate în revistele de specialitate, au ca punct de plecare studiul icoanei, abordat din perspectivă teologică, dar şi artistică. Susţine cursuri de iconografie teoretică şi practică la prestigioase instituţii din Grecia, dar şi în străinătate (Yale University, Sankt Petersburg, Bucureşti, Cluj etc.) Este fondatorul centrului cultural EIKONOURGIA din Atena.

Coman Mihai: mihaico@lycos.com; tel 0751166119
editurabizantina@yahoo.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/editura-bizantina/ritmul-in-pictura-bizantina