Editura Litera lansează colecția METODA DUKAN, în 20 de volume

BUCURESTI - 24 februarie 2014

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Din 26 februarie 2014, Editura Litera îți aduce în premieră în România colecția Metoda DUKAN. Dieta numărul 1 în lume va fi prezentată în 20 de volume, săptămânal, la toate chioșcurile de ziare.

Metoda DUKAN cuprinde 700 de rețete noi, pentru a ajunge la greutatea corectă și a o păstra definitiv, Rețetele sunt ordonate în meniuri complete pentru fiecare etapă a dietei, sunt  explicate pas cu pas, cu informații clare și ilustrații sugestive. În plus, oferă soluții ingenioase pentru momentele speciale ale zilei: prânz în familie, cină cu colegii, chiar și petreceri aniversare!

Primul volum conține 28 de rețete, însoțite de prezentarea metodei (cu cele 4 etape) și de lista celor 100 de alimente autorizate pe toată durata dietei. Următoarele 19 volume vor apărea în fiecare zi de miercuri a următoarelor 19 săptămâni, exclusiv cu ziarul Libertatea. 

 

„Pentru o viață sănătoasă nu e nevoie să renunți la plăcerea de a mânca.“ Dr. Pierre Dukan

Despre Editura Litera

Litera aniversează 25 de ani de existență!

În 1989 lua ființă, la Chișinău și București, Editura Litera. Se împlinesc, așadar, anul acesta, 25 de ani de existență. Ani în care, cu tenacitate, cu pasiune, cu profesionalism, cu reușite majore, Litera a editat peste 4 000 de titluri, într-un tiraj total de aproape 46 de milioane de exemplare. Acoperind practic toate domeniile de ficțiune și nonficțiune, Litera a reușit să se impună prin calitatea produselor sale, devenind unul dintre cei mai importanți actori de pe piața de carte. Îți mulțumim că ne ești alături, și te invităm să ne însoțești, și de acum înainte, în călătoria noastră printre cărți, idei și cuvinte.
Litera - Un sfert de secol de cărți!

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/editura-litera/editura-litera-lanseaza-colec-ia-metoda-dukan-in-20-de-volume