Fenomenul literar al momentului, creat online și devenit Bestseller Internațional, acum la Editura Litera!

BUCURESTI - 4 august 2016

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Prima parte a trilogiei „My Dilemma Is You”, de Cristina Chiperi , este acum disponibilă la Editura Litera !

Fenomenul literar al momentului, creat online și devenit Bestseller Internațional, acum la Editura Litera!

Cristina Chiperi, o liceană din orașul Padova, născută în Moldova, a reușit să devină una din cele mai citite scriitoare ale tinerilor italieni. Istoriile sale, scrise cu ajutorul smartphone-ului și publicate pe platforma web wattpad, au devenit foarte populare, astfel că au ajuns într-un final în librăriile din Italia, materializate într-o trilogie.

 

Cristina Evans trăiește la Los Angeles și crede că are o viață perfectă, până în ziua în care părinții ei hotărăsc să se mute la Miami. Totul se năruie pentru adolescenta de șaisprezece ani, care se vede obligată să-și părăsească prietenii dintotdeauna și să ia totul de la capăt într-un alt oraș, la o altă școală. Deși Los Angeles-ul și cei mai buni prieteni de acolo rămân permanent în gândurile ei, Cristina reușește foarte repede să se acomodeze în noua casă și să se împrietenească cu câțiva dintre cei mai populari elevi ai liceului. Toți o primesc în cercul lor, mai puțin Cameron și Susan, iubita lui, care o privesc amandoi cu ostilitate. Și astfel, printre tot felul de întâmplări mai mult sau mai puțin plăcute, Cris reușește să-și facă o nouă prietenă, Sam, și se îndrăgostește de Matt. Deși lucrurile par să meargă din ce în ce mai bine în viața ei, ițele inimii ajung să se încurce tot mai mult când Cris și Cameron încep să-și dea seama că antipatia pe care o simt unul față de celălalt ascunde, în realitate, un sentiment complet diferit. Vor accepta oare cei doi tineri să privească în față această descoperire și să lupte pentru a fi împreună?

În timpul liber, Cristina Chiperi, o tânără născută în Moldova care învață într-un liceu din Padova, scrie povești de dragoste dedicate tinerilor.

Una dintre ele a devenit celebră în vara anului 2014, după ce a fost publicată pe platforma wattpad și a adunat milioane de vizualizări.

 

„Totul a început ca o distracție. Nu mă așteptam ca istoriile mele să fie tipărite și să ajungă într-o librărie. Am publicat mai multe povești care au devenit populare pe wattpad, astfel că s-a ajuns la publicarea unei cărți”, a declarat Cristina.

 

 

Cartea “My Dilemma Is You 1” este acum disponibilă în rețeaua Bookstop Litera, în toate librăriile din București și din țară, online pe www.litera.ro și pe www.elefant.ro.

 

Despre Editura Litera

Litera – Un sfert de secol de cărți!