Ordinul Naţional „Steaua României” a fost conferit preşedintelui Grupului Editorial Litera!

BUCURESTI - 28 martie 2014

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Social

Joi, 27 martie, președintele Grupului Editorial Litera, Anatol Vidraşcu, a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Ofiţer de către Preşedintele Traian Băsescu.

Decoraţia a fost acordată „în semn de înaltă preţuire pentru îndelungata şi prestigioasa activitate pusă în slujba promovării culturii, limbii şi spiritualităţii în Republica Moldova.” şi se înscrie într-o serie de decoraţii conferite de preşedintele României celor mai importante personalităţi din Republica Moldova care au contribuit la întărirea relaţiilor bilaterale speciale.

“Mulțumesc României pentru această înaltă apreciere a activității mele editoriale de aproape 40 de ani. Distincția este cu atât mai valoroasă cu cât până acum domnul președinte Traian Băsescu, ca un bun gospodar, a acordat cu destulă parcimonie decorații de stat. Iar valoarea ei supremă pentru noi, ca oameni de creație din Republica Moldova, constă în faptul că ne-a fost acordată de România, țară care a fost și rămâne Pământul Făgăduinței pentru noi.”, a declarat președintele Grupului Editorial Litera, Anatol Vidraşcu.

Despre Editura Litera

Litera aniversează 25 de ani de existență!

În 1989 lua ființă, la Chișinău și București, Editura Litera. Se împlinesc, așadar, anul acesta, 25 de ani de existență. Ani în care, cu tenacitate, cu pasiune, cu profesionalism, cu reușite majore, Litera a editat peste 4 000 de titluri, într-un tiraj total de aproape 46 de milioane de exemplare. Acoperind practic toate domeniile de ficțiune și nonficțiune, Litera a reușit să se impună prin calitatea produselor sale, devenind unul dintre cei mai importanți actori de pe piața de carte. Îți mulțumim că ne ești alături, și te invităm să ne însoțești, și de acum înainte, în călătoria noastră printre cărți, idei și cuvinte.

Litera - Un sfert de secol de cărți!

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/editura-litera/ordinul-national-steaua-romaniei-a-fost-conferit-presedintelui-grupului-editorial-litera