OPERELE LUI WILLIAM SHAKESPEARE ÎNTR-O NOUĂ TRADUCERE LA EDITURA PARALELA 45

Traducerile de faţă propun unele distanţări interpretative faţă de soluţiile precursorilor (dictate de evoluţia criticii interpretative anglo-saxone şi de perfecţionarea instrumentelor lor de lucru), dar şi conservarea formelor specifice teatrului elisabetan (versul alb, pentametrul iambic şi cupletul rimat alternate cu proza) şi a funcţiei comunicative a dialogului în teatru, într-o încercare de unificare a noţiunilor, aparent ireconciliabile, de „traducere filologică” şi „traducere pentru scenă”. Este o serie de autor sută la sută necenzurată din punct de vedere politic, social si religios, însoţită de un bogat aparat critic realizat de o prestigioasă echipă de universitari de largă recunoaştere internaţională în domeniul studiilor shakespeariene.

Acest prim volum reuneşte Sonetele– în traducerea inspirată a Violetei Popa, un pas înainte în fidelitatea faţă de original şi în modernizarea discursului poetic, dar şi în conservarea ambiguităţii liricii shakespeariene, care a iscat atâtea controverse peste secole – şi, nu întâmplător, comedia Furtuna, piesă care, în ediţia in-folio din 1623, era aşezată în fruntea integralei Shakespeare.

Al doilea volum lansează, în premieră naţională, traducerea celor trei versiuni distincte ale celebrei tragedii Hamlet de William Shakespeare, datând din 1603, 1604 si 1623, după ce toate traducerile precedente din limba română (ca, de altfel, din toate limbile în care a fost tradusă) au avut la bază un text-hibrid, colaţionat de editorii englezi ai secolului al XVIII-lea. Noua ediţie românească reprezintă un pas înainte în extinderea canonului shakespearian în limba română şi în sincronizarea culturii româneşti cu practicile editoriale anglo-americane. Cele trei variante confirmă teza „revizionismului shakespearian”, lansată la începutul anilor 1980, potrivit căreia Shakespeare se numără printre autorii preocupaţi de permanenta remodelare şi perfecţionare a operelor sale.

Recuperarea lui Hamlet cu stadiile lui succesive, „aşa cum a fost scris de Shakespeare”, le oferă regizorilor români de teatru ocazia de a compara situaţiile dramatice şi indicaţiile scenice diferite, ce pot genera noi piste interpretative şi noi soluţii regizorale, care să confirme, înca o dată, perenitatea geniului shakespearian.