Generalul revoluţiei cu piciorul în ghips –Victor Atanasie Stănculescu –mărturisiri complete la Editura RAO
BUCURESTI - 31 ianuarie 2005
Comunicat tip General in Educatie / Cultura
Editura RAO lansează, la 15 ani de la Revoluţia din Decembrie, memoriile uneia dintre cele mai controversate personalităţi ale acelui moment.
Dintre multele mărturii scrise despre Decembrie ’89, cartea-interviu a lui Dinu Săraru cu Victor Atanasie Stănculescu este, probabil, cea mai cutremurătoare prin cinismul ei, încît apropierea de Cu sînge rece de Truman Capote nu este, dintr-un anume punct de vedere, nici întîmplătoare şi nici exagerată. Cititorul are astfel posibilitatea să cunoască din sursă directă unele dintre momentele cele mai obscure ale « revoluţiei » (executarea familiei Ceauşescu, de exemplu), văzute, povestite şi interpretate de unul dintre protagoniştii cei mai contestaţi ai evenimentelor respective.
Evenimentul editorial va fi marcat, în avanpremieră, de o întîlnire cu presa găzduită marţi, 01/02, ora 13.00 de Casa Capşa. Amfitrionii acestui eveniment vor fi: autorii, Dinu Săraru şi Victor Atanasie-Stănculescu, precum şi publicistul Ion Cristoiu şi acad. Răzvan Theodorescu*.
Ulterior acestui eveniment, autorii se vor întîlni cu publicul în cadrul unei lansări „de librărie” miercuri, 02/02, orele 17.00, la Librăria NOI (Sala Dales)
______________________________________________________
*accesul la acest eveniment se va face fie pe bază de invitaţie, fie pe bază de legitimaţie de presă.
Despre EDITURA RAO
EDITURA RAO
Editura RAO
str.Turda nr.117-119 bl.6 sect.1 Bucuresti
224.14.72
Mioara Andrei
mioara.andrei@raobooks.com
- EDITURA RAO
-
Pagina contact: Contact EDITURA RAO