Electrogrup la puterea 10
Cluj-Napoca - 21 martie 2007
Comunicat tip General in Constructii
Compania Electrogrup sarbatoreste implinirea a 10 ani de activitate in domeniul retelelor electrice si al telecomunicatiilor prin inaugurarea unui nou sediu in Cluj-Napoca.
Noul centru Electrogrup, absolut necesar în conditiile cresterii continue a numărului de angajati si a capacitătilor de productie, cuprinde, in cei aproape 3000 mp suprafata desfasurata, o cladire de birouri, unde vor lucra aproximativ 100 ingineri si economisti si o hala de productie, unde vor functiona atelierele de asamblare a echipamentelor electrice si de telecomunicatii.
Investitia totala depaseste valoarea de 2 milioane euro, iar lucrarile s-au extins pe durata a 2 ani. Rezultatul este un sediu modern care ofera toate conditiile necesare cresterii capacitatilor companiei in domeniul proiectarii de retele.
Compania realizeaza lucrari de constructii de infrastructura electrica, civila si de telecomunicatii la nivel national, activitate sustinuta operational prin sediul central de la Cluj si cele doua sucursale din Bucuresti si Timisoara. Planurile de dezvoltare a companiei includ pentru anul in curs deschiderea a 3 noi puncte de lucru in tara, la Brasov, Iasi si Constanta, unde vor lucra peste 300 de angajati.
“Pozitia castigata de Electrogrup in cei 10 ani de activitate pe piata nationala se datoreaza, in primul rand, investitiilor continue in tehnologia de ultima ora si in capitalul uman. Ne-am obisnuit sa ne propunem si sa realizam obiective ambitioase. Pentru perioada 2007-2008 ne-am propus diversificarea gamei de servicii oferite pe piata nationala, contractarea de lucrari pe piata externa si listarea companiei la Bursa de Valori.” (Teofil Muresan, Director Executiv)
Despre Electrogrup SA
Compania Electrogrup a fost infiintata in anul 1997, avand capital integral privat romanesc. La implinirea celor 10 ani de activitate, portofoliul companiei cuprinde proiecte de constructii de retele electrice, statii de transformare si alte tipuri de lucrari din domeniul energetic, pentru nivele de tensiuni 0.4 – 400kv. In domeniul telecomunicatiilor, compania are dotarile si experienta necesare pentru a executa lucrari de constructii de infrastructura de mare complexitate: site-uri de telefonie mobila, retele de telecomunicatii prin fibra optica, design si studii pentru sisteme de telecomunicatii, mentenanta operativa. Cei 10 ani de experienta au facut ca Electrogrup sa se numere azi printre principalii jucatori de pe piata nationala in cele doua domenii de activitate.
SC ELECTROGRUP SA, Iunia Cordea, Sef Departament Comunicare, Calea Turzii 217, 400495, 0264415120; 0264415121
iunia.cordea@electrogrup.ro
- ELECTROGRUP SA
-
Pagina contact: Contact ELECTROGRUP SA