Vara aduce 8 campanii noi în lifturile Elevate

BUCURESTI - 28 august 2007

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Aflată în cel de-al treilea an de activitate în segmentul de indoor, compania Elevate a continuat şi pe parcursul verii seria campaniilor pentru clienţi importanţi din cele mai variate domenii. Încă privit ca un suport media neconvenţional în Romania, liftul atrage tot mai multe companii, datorită modului direct de comunicare cu un impact foarte mare.

Rehau şi Domo au intrat in lift

În ultimele 2 luni, companii de top au ales liftul ca intermediar al mesajelor către publicul lor ţintă. De la jucători semnificativi în domeniul construcţiilor şi amenajărilor (Rehau), retaileri (Domo), medicamente (Mediplus), la proiecte rezidenţiale (Impact) sau servicii turistice (Dor De Bucovina), toate sunt promovate în lifturile din Bucureşti şi din alte oraşe mari din România. Liftul se dovedeşte a fi un canal media aproape de consumator, potrivit pentru a vinde aproape orice.
Campanii ample au desfăşurat şi clienţii deja tradiţionali Elevate, UPC şi KFC.
“Orice produs sau serviciu care se potriveşte targetului celor care locuiesc la bloc, promovat într-o maniera eficientă, poate da rezultate foarte bune.” declară Andreea Brodocianu, account manager Elevate.
Elevate sprijină organizaţii non profit, cât şi proiectele de responsabilitate socială ca Business Edu, Gala Societăţii Civile, Premiile Studenţeşti, şi Casa Speranţei.


Investiţii duble în publicitatea în lift


“Până acum publicitatea indoor a atras mai puţin de 5% din bugetele advertiserilor din România, anul trecut piaţa ajungând la o valoare aproximativă de 2 milioane de euro. Dinamica creşterii investiţiilor in indoor depăşeşte ca valori procentuale majoritatea celorlalte suporturi media, Internetul fiind singurul canal de comunicare cu dezvoltare mai accelerată. Investiţiile în publicitatea în lift s–au dublat în primul semestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut” încheie Tudor Maxim, managing director Elevate.

Despre Elevate media

Despre Elevate – Reclamă în lift
www.elevate.ro

Elevate a fost înfiinţată în aprilie 2005 pentru a oferi servicii specializate de reclamă în lift. Firma urmăreşte să fie promotor şi lider al serviciilor de indoor advertising, în spaţiile de expunere oferite de lifturi. Reţeaua Elevate acoperă atât Bucureştiul cât şi alte oraşe importante ale României.


Anca Banita
0724 229 678
anca@elevate.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/elevate-media/vara-aduce-8-campanii-noi-in-lifturile-elevate