PROMS of Delight Christmas Edition 2009 - 'Spirit of Christmas'

BUCURESTI - 7 decembrie 2009

Comunicat tip General in Arta & Entertainment

Asociaţia ELITE ART Club UNESCO împreună cu Televiziunea Română organizează în data de 9 decembrie 2009, la Ateneul Român, editia de Crăciun 2009 a concertului PROMS of Delight. Evenimentul este oferit de Raiffeisen Bank - o bancă universală de top pe piaţa românească, care sprijină anual comunitatea prin proiecte sociale, educaţionale, cultural-artistice, sportive sau protejarea mediului înconjurător. Cel mai cunoscut proiect cultural al băncii este „Raiffeisen Art Proiect”, lansat în 2003, o iniţiativă menită să sprijine dezvoltarea proiectelor artistice din diferite zone de expresie - dans, teatru, literatură, pictură, muzică, etc., din dorinţa de a deschide cât mai multe căi de dialog între public şi talentaţii artişti români.

Concertele PROMS of Delight reunesc pe scena Ateneului Român artişti de renume internaţional, într-o sinteză muzicală care doreşte să amintească publicului spectator de spiritul sărbătorilor de iarnă, de unde şi tema acestei ediţii: “Spirit of Christmas”. Tenorul Florin Ormenişan, pianist-concertistul Nicu Dumitru şi invitata specială a acestei ediţii, soprana Elena Moşuc, vor încânta publicul interpretând piese din repertoriul clasic al lui Gaetano Donizetti, Giacomo Puccini, Verdi, etc. Artiştii vor fi acompaniaţi de orchestra Bucharest Symphonic Pops, marcă a concertelor PROMS, condusă de maestrul Valentin Doni.

Organizat după conceptul original BBC PROMS, considerat a fi cel mai amplu și mai popular festival de muzică din lume, PROMS of Delight este un proiect românesc de maturitate, aflat anul acesta la cea de-a cincea ediţie. Bucurându-se de o mare popularitate în rândul publicului (peste 700 de invitaţi la fiecare ediţie) şi a criticilor de specialitate, proiectul de bucură de recunoaştere pe plan naţional. În 2007, PROMS of Delight a fost ales pentru deschiderea oficială a Pieţei Festivalului Internaţional George Enescu, iar în 2008 a primit Oscar-ul revistei Capital. Pentru valorile morale pe care le susţine, proiectul PROMS of Delight a fost inclus de către Consiliul Naţional al Audiovizualului în categoria “campanie social - naţională cu caracter cultural”.

În cadrul acestui impresionant eveniment, ELITE ART Club UNESCO va organiza în Aula mare a Ateneului şi o expoziție de pictură, „Bucureşti, mon amour”, cu lucrări reprezentând edificii şi zone emblematice ale Bucureştiului interbelic si contemporan, realizate de pictorul Vitalie Butescu.

Partenerii media ai evenimentului: Business Review, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Vivid.

Despre Elite Art Club UNESCO

ELITE ART Club UNESCO este o asociaţie culturală fără scop patrimonial, implicată în organizarea şi promovarea unor ample proiecte, al căror scop principal este de a aduce în prin plan adevăratele valori ale artei contemporane româneşti şi de a educa publicul în spiritul recunoaşterii şi aprecierii lor.

Printre proiectele reprezentative menţionăm concertele PROMS of Delight, care îmbină după un concept inovator muzica simfonică şi stilurile pop, jazz, cross-over, fiecare ediţie bucurându-se de aprecierea unui public numeros. De o mare vizibilitate se bucură şi proiectul de arte vizuale „Pictori de azi la Balcic”.

Din iulie 2009, ELITE ART Club UNESCO este membră afiliată Jeunesses Musicales International este cea mai amplă organizaţie neguvernamentală pentru tinerii muzicieni din întreaga lume.
Ana Ivanov
PR Manager
ELITE ART Club UNESCO
Mobil: 0742 355 772
ana.ivanov@eliteart.org

info@eliteart.org

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/elite-art-club-unesco/proms-of-delight-christmas-edition-2009-spirit-of-christmas