De Sărbători, românii călătoresc mai mult

BUCURESTI - 10 decembrie 2015

Comunicat tip Produse / Servicii in Monden / Lifestyle, Tehnologie, Turism

Românii călătoresc mai mult în vacanța de iarnă din 2015, numărul biletelor de avion rezervate dublându-se față de aceeași perioadă a anului trecut. Conform unui studiu realizat de eSKY.ro , călătorii români își vor petrece Sărbătorile în orașe din întreaga lume, din Europa până în Africa.

Unde călătoresc românii de Sărbători, în 2015

Unde călătoresc românii de Sărbători, în 2015

35,29% dintre români vor reveni în țară pentru a-și petrece Sărbătorile alături de familie și prieteni. Pe de altă parte, 64,70% dintre conaționali vor călători în afara țării, în cuplu sau alături de prieteni, pentru a se bucura de vacanța de iarnă în marile orașe europene, în destinații exotice sau pe alte continente.

Printre cei care au ales să călătorească de Sărbători în afara țării, cea mai populară destinație este Londra, orașul care a condus clasamentul și anul trecut. Pe locul doi se situează Roma, cu o urcare de trei poziții față de anul precedent, urmat de Milano, pe locul trei. Top zece cele mai populare destinații este completat de Madrid (urcare de două locuri față de 2014), Bruxelles (cu o scădere de trei locuri în preferințele românilor), Paris (două poziții mai jos), Bologna (nou în clasament), Dublin (același loc opt, ca și anul trecut), Veneția (nou în clasament) și Dortmund (scădere de un loc).

Clasamentul pe țări este condus de Italia (25,43%), cu orașe precum Bologna, Veneția, Napoli, Pisa, Catania, Bari, Florența și Verona. A doua țară populară pentru călătoriile din această perioadă este Marea Britanie (22,31%), și ale sale orașe precum Liverpool, Manchester și Glasgow, urmată de Germania și Spania, la egalitate (9,46%), plus Franța (5,11%) și Belgia (4,45%).

Așa cum ilustrează și topul celor mai populare destinații, 94,88% dintre românii care vor călători în afara țării au ales destinații europene pentru vacanța de iarnă din acest an. Cu toate acestea, românii au ales în proporție de 3,58% și destinațiile exotice din Asia, precum Dubai (Emiratele Arabe Unite), Tel Aviv (Israel), Bangkok (Thailanda), Puerto Princesa (Filipine), Hong Kong (Hong Kong) și Kochi (India). America de Nord și America de Sud au fost alese de 0,81% dintre români, aceștia urmând să își petreacă vacanța de iarnă în locuri precum San Jose (Costa Rica), Mexico City (Mexic), New York (Statele Unite ale Americii), Sao Paulo (Brazilia) și Toronto (Canada). În plus, 0,66% dintre călători vor descoperi continentul african, Cape Town (Africa de Sud) și Zanzibar (Tanzania) fiind cele mai populare alegeri.

Obiceiurile de călătorie ale românilor se ordonează și în funcție de tipul de vacanță aleasă. Astfel, 56,39% au optat pentru city break-uri, în destinații precum Amsterdam (Olanda), Cologne (Germania), Copenhaga (Danemarca), Geneva (Elveția), Vilnius (Lituania) și Varșovia (Polonia). Pe de altă parte, în proporție de 12,12%, românii se vor relaxa la plajă în această iarnă. Aceștia au ales destinații însorite precum Lisabona și Madeira (Portugalia), Larnaca (Cipru), Luqa (Malta), Palma de Mallorca și Tenerife (Spania), Marsh Harbour (Bahamas), Zanzibar (Tanzania), Phuket (Thailanda) și Victoria (Seychelles).

Recordul pentru cele mai scumpe bilete de avion revin celor doi călători care își vor petrece vacanțele în Mexico City (Mexic), respectiv Phnom Penh (Cambodgia). Pentru prima călătorie s-a achitat suma de 1.147 euro, în timp ce pentru a doua, 1.141 euro. La polul opus, cel mai ieftin bilet, în valoare de 44 euro, a fost rezervat de un călător ce se va relaxa în Bratislava (Slovacia) de Sărbători. Cel mai hotărât călător și-a planificat vacanța în Cape Town (Africa de Sud) cu 268 de zile înainte, în timp ce călătorul cel mai spontan a ales cu doar 20 de zile înainte o vacanță în Tirana (Albania).

În ceea ce privește orașele alese pentru cazare, cele mai populare sunt Roma și Sorrento (Italia), Dubai (Emiratele Arabe Unite), Amsterdam (Olanda), Viena (Austria), Kristiansand (Norvegia) și Belo Horizonte (Brazilia). Cel mai scump sejur hotelier a fost achiziționat de un călător ce își va petrece vacanța în Sorrento: 1.504 euro pentru 11 nopți. Cel mai ieftin, pe de altă parte, a fost rezervat pentru Amsterdam, în valoare de 95 de euro, pentru două nopți. Cel mai decis călător a ales cu 348 de zile înainte un sejur de șapte nopți în Dubai, pentru care a achitat suma de 777 euro, în timp ce călătorul cel mai spontan a ales cu doar 26 de zile în avans un sejur de șase zile în Milano, pentru care a achitat suma de 397 euro.

Astfel, studiul arată că obiceiurile de călătorie ale românilor se apropie tot mai mult de un nivel de maturizare, atât în ceea ce privește selectarea destinației, în funcție de tarif și de preferințe personale, cât și planificarea propriu-zisă, căreia românii îi acordă tot mai multă atenție. Această maturizare este justificată atât de opțiunile tot mai multe în materie de oferte, dar și de instrumentele variate puse la dispoziția călătorilor pentru organizarea călătoriilor. Astfel, se remarcă o creștere tot mai mare a folosirii dispozitivelor mobile: anul acesta, 20,43% au folosit varianta m.eSKY.ro și 5,80%, aplicația eSKY.ro pentru mobil.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/esky/de-sarbatori-romanii-calatoresc-mai-mult