Prinde-ne din urmă la o super conferinţă de presă

BUCURESTI - 13 octombrie 2006

Comunicat tip General in Monden / Lifestyle

Dacă alergi bine, luni la ora 11:30 ai toate şansele să ne prinzi din urmă la Sporty Club, Calea Vitan, numărul 23D (lângă Mall) pentru o conferinţă de presă în viteză, la aparate. Scopul: prezentarea cele de-a doua ediţii FIT&FORM SALON 2006, expoziţie şi eveniment de fitness, care va avea loc la Sala Palatului, între 20 şi 22 octombrie.

Prinde-ne din urmă la o super conferinţă de presă

Bucureşti, 16 octombrie – Agenţia Estetik Media anunţă cel mai important eveniment ce promovează noutăţile din fitness, dietă, sport, nutriţie - Fit & Form Salon 2006 – care va avea loc în perioada 20-22 octombrie la Sala Palatului din Bucureşti. Evenimentul s-a născut din dorinta de a trezi interesul publicului pentru un stil de viaţă sănătos.

Iniţiat de Estetik Media sub conceptul „frumuseţe prin mişcare”, cu o primă ediţie foarte reuşită, Fit & Form Salon se află acum la cea de-a doua ediţie. Totodată, este un moment aniversar pentru revista Fit & Form care împlineste un an de la lansare.
Noutatea pe care o aduce evenimentul nostru este interactivitatea. Atât publicul larg, cât şi specialiştii vor putea participa la conferinţe pe teme legate de dietă şi nutriţie, la demonstraţii sportive şi prezentări de produse şi servicii. În cadrul expoziţiei vom intâlni producătorii, importatorii şi distribuitorii celor mai performante produse de slăbit, echipamente de fitness şi îngrijire corporală. Ineditul acestui eveniment îl constituie concursul de masaj cu loţiunea Gold Shape care se va desfăşura în direct la standul Gold Shape Internaţional de la Sala Palatului. Această loţiune este un produs revoluţionar, iar utilizarea ei în timpul şedinţelor de masaj duce la pierderea centimetrilor nedoriţi din jurul taliei. Pentru prima dată într-un astfel de eveniment se va organiza concursul Miss si Mister Fit&Form la care vor participa persoane obişnuite, dar care printr-o practică de fitness regulată se menţin în formă.
Principalul obiectiv al Fit & Form Salon 2006 este ca, la finalul celor trei zile, vizitatorii să fie convinşi de importanţa unui stil de viaţă sănătos, începând imediat practicarea unui sport şi trecând la o alimentaţie echilibrată.

Despre Estetik Media

Estetik Media este agenţia care organizează evenimentele Estetika, Bambilonia, Fit & Form Salon, editează revistele LES NOUVELLES ESTHETIQUES şi FIT & FORM şi oferă o gamă largă de servicii de agenţie de publicitate.

Pentru relaţii suplimentare, ne puteţi contacta telefonic la: 317 72 72. Persoană de contact Andreea Coman, PR Assistant.

www.fitform.ro

andreea@lne.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/estetik-media/prinde-ne-din-urma-la-o-super-conferinta-de-presa