EuroGsm anunță o creștere de 40% a comenzilor online, față de aceeași perioadă a anului trecut

Cluj - Napoca - 9 septembrie 2020

Comunicat tip Produse / Servicii in Afaceri, IT&C, Media / Publicitate, Retail, Internet

În contextul crizei Covid-19, tot mai mulți clienti aleg să își facă online cumpărăturile, iar acest lucru se aplică și în cazul comenzilor de telefoane mobile, accesorii și gadgeturi. Pentru magazinul online www.eurogsm.ro, în luna august 2020 numărul de comenzi online a crescut cu 40% față de perioada similară a anului 2019.

EuroGsm

EuroGsm

 Știm cu toții că luna martie a venit cu o serie de provocări, atât pentru companii, cât și pentru clienți. Însă odată contextul stabilizat, am identificat și am reușit, prin campaniile pe care le-am creat, să rezonăm cu noile nevoi ale clienților noștri. 

Zoltan Halmai

Categoriile de produse care au înregistrat creșteri în numărul comenzilor online

Comunicarea cu prietenii, colegii sau chiar și cu unii membri ai familei s-a mutat in registrul online, acest fapt aducând cu sine un număr ridicat de comenzi de smartphone-uri. Nevoia de a-i ști în siguranță pe cei dragi a adus și o creștere a comenzilor de telefoane clasice, ideale pentru vârstnici. Și numărul de comenzi de tablete a crescut semnificativ, dupa ce în ultimii ani a înregistrat scăderi, iar acest fapt se datorează mutării activitații didactice și profesionale în mediul online. Tabletelor li se adaugă și căștile Bluetooth, cu o creștere de 60% față de luna august a anului 2019. Preocuparea pentru propria sănătate și siguranță a dus la creșterea numărului de comenzi de vehicule electrice, ce ajuta la parcurgerea distantelor scurte în timp rapid, evitandu-se mijloacele de transport în comun. De asemenea, și starea de bine fizică a devenit o prioritate în aceasta perioadă, dovadă făcând numărul mai mare cu până la 50% a comenzilor de smartwatch-uri și brațări fitness. 

 

Cum s-a schimbat comportamentul clienților online

EuroGsm deține o rețea de peste 90 de magazine de telefonie, multe din ele cu posibilitate de ridicare a comenzilor online. Însă, în noul context, mai puțini clienți au optat pentru ridicarea comenzilor online de la magazinele fizice, alegând livrarea la domiciliu a comenzilor plasate pe site. De asemenea, mai mulți clienți au ales plata cu cardul la finalizarea comenzii, pentru contact redus cu personalul de curierat.

 

Online este mai sigur

Comenzile online aduc beneficiul de a putea cumpăra produsele necesare din confortul casei, limitând totodată contactul cu un număr mai ridicat de persoane. În plus, livrarea se face eficient până la ușa cumpărătorului, în condiții de siguranță. EuroGsm a adoptat o serie de măsuri pentru această perioadă, astfel încât produsele să fie pregătite de livrare în condiții cât mai sigure. Firmele de curierat au implementat și ele anumite schimbări în modul de lucru, pentru creșterea siguranței: au eliminat pentru o perioadă opțiunea de verificare a coletului la livrare și au implementat confirmarea prin PIN trimis prin SMS, pentru contact redus cu curierul.

 

Plata cu cardul în contextul Covid-19

Încurajăm clienții noștri să utilizeze plata electronică, iar acest lucru se regăsește în creșterea cu 20% a procentului de comenzi plătite cu cardul, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.

 

Mesajul EuroGsm


“Știm cu toții că luna martie a venit cu o serie de provocări, atât pentru companii, cât și pentru clienți. Însă odată contextul stabilizat, am identificat și am reușit, prin campaniile pe care le-am creat, să rezonăm cu noile nevoi ale clienților noștri. Știm că dorința de a socializa și de a fi alături de cei dragi a fost îndreptată înspre sfera online-ului. De asemenea, știm că este foarte important și că activitatea profesională și cea școlară să se desfașoare în continuare, în acord cu noile provocari globale. Și modul de petrecere a timpului liber s-a schimbat, predominante fiind ieșirile în natură și activitățile outdoor mai aproape de casă. Pentru toate aceste noi cerințe, dar și pentru a veni în sprijinul clienților noștri, am extins portofoliul de produse pentru o mai mare varietate atât a funcționalităților, cât și a bugetelor. Astfel, am creat o punte între noi și utilizatorii de tehnologie, prin care să putem face față cu brio oricărei provocări”, a declarat Zoltan Halmai, director comercial. 

 

Despre EuroGsm

EuroGsm este cea mai mare franciză Orange din România, cu peste 90 de magazine de telefonie în întreaga țară. Magazinul online www.eurogsm.ro cuprinde peste 25 de categorii de produse, de la smartphone-uri și tablete, la accesorii pentru telefonie și o gamă variată de gadgeturi precum echipamente audio-video, produse pentru sport și monitorizarea sănătății, produse pentru smart home, dar și vehicule electrice pentru transport urban. Magazinul online are în spate o echipă de specialiști în marketing și telecom, pregătiți să ofere consultanță și recomandări de top, pentru a veni în sprijinul nevoilor oricărui client. Mai mult de atât, magazinul vine și cu secțiunea de blog ThePhoneGeeks, dedicată noutăților, sfaturilor și review-urilor pentru telefoane și gadgeturi în trend.

Despre EuroGsm

EuroGsm este cea mai mare franciză Orange din România, cu peste 90 de magazine de telefonie în întreaga țară.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/eurogsm1/eurogsm-anunta-o-crestere-de-40-a-comenzilor-online-fata-de-aceeasi-perioada-a-anului-trecut