5 ani de „GRĂDINA DE VARĂ”

BUCURESTI - 6 aprilie 2006

Comunicat tip General in Afaceri

Timp de 4 zile, începând din data de 25 mai 2006, Parcul Herăstrău redevine, tradiţional, Grădina de Vară. Aflată la a cincea ediţie, cea mai cunoscută expoziţie cu produse pentru gradină îşi deschide din nou porţile iubitorilor de frumos, dovedind că imaginaţia şi pasiunea sunt cheile unei grădini de vis. Grădina de Vară este o poezie vizuală, care reuneşte simplitatea şi grija pentru detaliu a decorurilor japoneze cu fastul exuberant al decorurilor mediteraneene si geometria elegantă a parcurilor anglo-saxone. Nu în ultimul rând, este locul de unde orice bucureştean poate să-şi procure tot ceea ce are nevoie pentru amenajarea şi decorarea grădinii personale.

5 ani de „GRĂDINA DE VARĂ”

Aproape de 30 de firme specializate îşi vor expune produsele, recreând o suprafaţă unde ochiul se odihneşte şi se relaxează cu impresii colorate. Grădina de Vară are loc exact în acea perioadă a anului în care pasionaţii de grădinărit se gândesc la reamenajarea grădinii, şi sunt interesaţi de achiziţionarea gamei de produse prezentate în cadrul târgului. Vor expune atât firme consacrate din domeniu, cât şi firme noi, dornice de a pătrunde pe piaţă, de a-şi prezenta produsele şi de a intra în competiţie cu firme renumite.
Deja în acest moment o mare parte din firmele care au expus şi în anii trecuţi şi-au manifestat interesul, astfel noi organizatorii prevedem anul acesta o creştere a spaţiului expoziţional cu peste 30% faţa de anii anteriori.
Faţă de alte târguri şi expoziţii de profil desfăşurate în România, expoziţia Grădina de Vară promovează conceptul de expoziţie de imagine, organizatorii intenţionând ca, alături de Primăria Capitalei, să contribuie prin acest eveniment la consolidarea imaginii Capitalei şi la alinierea Bucureştiului în rândul capitalelor europene. Anul trecut, cea de-a patra ediţie a Grădinii de Vară a atras aproape 15 000 de vizitatori, fiind cea mai cunoscută manifestare de acest gen din Bucureşti care prezintă în aer liber o gradină amenajată în adevăratul sens al cuvântului, o gradină de proporţii mari, în care toate elementele se completează şi se îmbinează armonios, pentru a oferi celor interesaţi o mai bună viziune de ansamblu.

Despre EVENTS

Expoziţia este deschisă vizitatorilor zilnic în perioada 25 – 28 mai 2006 între orele 10.00 – 20.00, intrarea fiind liberă.
Grădina de Vară este o expoziţie dedicată în exclusivitate decorării şi amenajării grădinii, organizată anual de Events şi Primăria Capitalei în parcul Herăstrău
Pentru informaţii suplimentare, contactaţi Events, la numerele 3115063 sau 3115064 persoana de contact Laura Muscalu şi Sorin Ganciu.
events@events.ro