Îngrijirea tenului înainte de culcare. Ce rol are crema de noapte și cum alegi produsul potrivit?

BUCURESTI - 23 septembrie 2022

Comunicat tip General in Monden / Lifestyle

Dacă îți dorești un ten cât mai hidratat și matifiat, îți recomandăm să introduci crema de noapte în rutina ta zilnică de îngrijire. În acest articol, îți vom prezenta avantajele utilizării unui astfel de produs și îți vom oferi sfaturi cu privire la alegerea cremei de noapte potrivite pentru tine.

Îngrijirea tenului înainte de culcare. Ce rol are crema de noapte și cum alegi produsul potrivit?

Îngrijirea tenului înainte de culcare. Ce rol are crema de noapte și cum alegi produsul potrivit?

Dacă îți dorești un ten cât mai hidratat și matifiat, îți recomandăm să introduci crema de noapte în rutina ta zilnică de îngrijire. În acest articol, îți vom prezenta avantajele utilizării unui astfel de produs și îți vom oferi sfaturi cu privire la alegerea cremei de noapte potrivite pentru tine. 

 

De ce să utilizezi o cremă de noapte?

 

O cremă de noapte pentru ten are o compoziție mult mai bogată decât crema de zi, ceea ce asigură hidratarea în profunzime a tenului în timp ce dormi. Cele mai multe astfel de produse au și proprietăți antirid, astfel încât dimineața să te trezești fresh și gata pentru o nouă zi. De asemenea, cremele de noapte ajută la stimularea regenerării pielii și de aceea este important să nu sari peste acest pas înainte de a merge la culcare. 

 

Cum alegi crema de noapte potrivită pentru tine?

 

La fel ca în cazul oricărui alt produs cosmetic, crema de noapte pe care o utilizezi trebuie să se potrivească tipului tău de ten. Verifică eticheta produselor înainte de achiziție și asigură-te că ingredientele pe care le conține sunt benefice tenului tău. De exemplu, în cazul tenului uscat, care are cea mai mare predispoziție spre îmbătrânirea prematură, este recomandat să utilizezi o cremă cu hidratare intensă și acid hialuronic, pentru a preveni apariția ridurilor. 

În schimb, dacă ai tenul gras și ești predispusă la acnee, hidratarea este în continuare un pas ce nu trebuie neglijat în rutina ta de îngrijire. Poți opta, însă, pentru creme de noapte care au în compoziția lor zinc, ingredient care ajută la eliminarea coșurilor și punctelor negre.

Alte ingrediente importante care sunt de folos atunci când se regăsesc în crema ta de noapte, indiferent de tipul de ten, sunt următoarele: ulei de argan, aloe vera, vitamina E, coenzima Q10, minerale, colagen sau betacaroten natural. Toate aceste ingrediente ajută la hidratarea și regenerarea celulelor pielii, cu atât mai mult cu cât aplicarea cremei de noapte stimulează circulația locală, ceea ce face absorbția mai puternică. 

În funcție de problemele tenului cu care te confrunți, utilizează întotdeauna acele produse care sunt special concepute pentru imperfecțiuni precum acneea, pete, linii de expresie sau cicatrici. Astfel, îți poți recăpăta elasticitatea pielii, în timp ce ingredientele active din produs vor juca un rol esențial în netezire și tonifiere. 

Dacă ai tenul gras, evită utilizarea unor creme de noapte ultrahidratante, ci optează pentru o formulă mai ușoară, care să nu favorizeze excesul de sebum. Persoanele cu tenul uscat sau deshidratat ar trebui să utilizeze cu regularitate crema de noapte cu efect anti-aging, cât și o cremă specială pentru zona ochilor, astfel încât să combată formarea cearcănelor sau pungilor de sub ochi. 

O diferență esențială dintre cremele de zi și cele de noapte o reprezintă prezența retinolului și alfahidroxi-acizilor care se regăsesc în cele din urmă. Aceste ingrediente sunt fotosensibile și de aceea nu sunt foarte des prezente în cremele de zi care, în schimb, oferă factori de protecție solară.

 

Îngrijește-ți tenul așa cum se cuvine și te vei putea bucura de rezultate îndelungate!

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/dwf/ingrijirea-tenului-inainte-de-culcare-ce-rol-are-crema-de-noapte-si-cum-alegi-produsul-potrivit