Intercapital Invest lansează MarketMaker.ro – concurs bursier cu premii!

BUCURESTI - 3 octombrie 2006

Comunicat tip General in IT&C

Intercapital Invest lansează concursul bursier cu premii MarketMaker.ro, un instrument care permite tranzacţionarea virtuală a acţiunilor listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Accesul la site-ul MarketMaker.ro este gratuit pentru orice persoană din România sau din străinătate care doreşte să se familiarizeze cu acţiunile cotate la Bursa de Valori şi mecanismul pieţei de capital.

MarketMaker poate fi accesat de pe orice calculator conectat la Internet prin intermediul adresei www.marketmaker.ro. Fiecare utilizator trebuie doar să completeze un formular online de înregistrare şi apoi poate cumpăra şi vinde acţiuni cotate la bursă, fără a folosi bani reali în cadrul unei simulări fidele tranzacţiilor reale.

Astfel orice utilizator poate tranzacţiona gratuit şi fără nici un fel de riscuri acţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti pe MarketMaker.ro prin câţiva paşi simpli:

•Deschidere cont: butonul “Înregistrează-te”
•Documentare: regulamentul Marketmaker.ro, Ghidul de investiţii, lista de acţiuni
•Tranzacţionare: cumpărare şi vânzare de acţiuni
•Evaluare: se pot urmări performanţele proprii şi locul pe care îl ocupă fiecare utilizator în clasamentul concursului

“MarketMaker.ro se doreşte a fi în primul rând un instrument de lucru. Obiectivul MarketMaker.ro este de a promova piaţa de capital în mod direct, prin facilitarea accesului gratuit şi fără restricţii a oricărei persoane interesată de acest domeniu. Piaţa de capital va creşte în continuare în România, iar MarketMaker.ro este încă un pas în această direcţie”, a declarat Răzvan Paşol, Director General Intercapital Invest, iniţiatorul acestui proiect.

Printr-o interfaţă simplă şi uşor de utilizat, MarketMaker.ro permite crearea unui portofoliu virtual de acţiuni folosind mecanisme similare investiţiilor reale la bursă. Utilizatorii pot emite ordine de vânzare şi de cumpărare de acţiuni şi vor urmări performanţele acestora calculate cu preţurile reale de la Bursa de Valori.

Fiecare utilizator nou va primi suma de 100.000 RON în bani virtuali. Această sumă poate fi folosită pentru cumpărarea acţiunilor listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Acţiunile care pot fi tranzacţionate prin intermediul MarketMaker.ro sunt numai cele listate la Categoria I şi Categoria a II-a ale Bursei de Valori Bucureşti.


Deşi nu implică sume reale, MarketMaker.ro permite jucătorilor familiarizarea cu funcţionarea bursei, experienţa investiţiilor în acţiuni şi posibilitatea de a câştiga premii interesante. Pentru stimularea competiţiei şi atragerea mai multor jucători, cel mai bun utilizator va fi premiat trimestrial.

Pentru prima rundă oficială a concursului care se derulează până la 31 decembrie 2006, premiul cel mare este un laptop. Alte premii includ tricouri, cărţi despre investiţii şi posibilitatea tranzacţionării reale cu un comision de numai 0,3%.

Despre EYE PR

Site-ul MarketMaker.ro este lansat şi operat de SSIF Intercapital Invest, societate de servicii de investiţii financiare autorizată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Viziunea Intercapital Invest este să devină partenerul financiar preferat al celor interesaţi de piaţa de capital, oferindu-le servicii profitabile şi de o reală valoare prin profesionalism, inovaţie, curaj şi informare.
Pentru informaţii şi detalii suplimentare persoană de contact:

Răzvan Paşol
Director General Intercapital Invest
Tel 0722 251 088 / 222 87 31
E-mail razvan.pasol@intercapital.ro


Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/eye-pr/intercapital-invest-lanseaza-marketmaker-ro-concurs-bursier-cu-premii