Festivalul internaţional TOAMNA MUZICALĂ CLUJEANĂ, ediţia a XLIV-a
Cluj-Napoca - 5 octombrie 2010
Comunicat tip General in Educatie / Cultura
Cea de-a 44-a ediţie a festivalului internaţional Toamna Muzicală Clujeană, desfăşurată între 29 septembrie – 22 octombrie 2010, nu va dezamăgi publicul meloman nici în acest an.
CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ
FILARMONICA DE STAT „TRANSILVANIA”
COMUNICAT DE PRESĂ
FESTIVALUL INTERNAŢIONAL
TOAMNA MUZICALĂ CLUJEANĂ,
Ediţia a XLIV-a
29.09 – 22.10.2010
Cea de-a 44-a ediţie a festivalului internaţional Toamna Muzicală Clujeană, desfăşurată între 29 septembrie – 22 octombrie 2010, nu va dezamăgi publicul meloman nici în acest an. Invitaţi străini din Franţa, Anglia sau Italia, artişti de renume ai României, muzicieni clujeni consacraţi pe scenele lumii vor da şi acestei ediţii prestanţă unui repertoriu ce acoperă un larg spectru stilistic, atât prin lucrări camerale, simfonice şi concertante consacrate, cât şi prin bijuterii muzicale necunoscute din epoca renascentistă, barocă sau cea contemporană.
Invitaţii festivalului
Din Franţa ansamblul La Fenice şi clavecinista Françoise Langellé, violoncelistul Bruno Cocset alături de formaţia sa Les Basses Réunies vor prezenta un repertoriu baroc împlinind un deziderat deja tradiţional de a pune în lumina reflectoarelor vieţii muzicale întreg universul muzical baroc, în special prin interpretări autentice pe instrumente de epocă. Ansamblul Turicum ai cărui membri provin din Elveţia, Franţa, Spania, Portugalia vor aduce ineditul pe scena clujeană. Consacrându-se descoperirii comorilor uitate ale literaturii muzicale, ansamblul Turicum va prezenta un program cu muzică renascentistă portugheză, o muzică atât de puţin cunoscută, dar nu lispită de valoare. Includerea acestor formaţii şi interpreţi în Toamna Muzicală Clujeană 2010 a fost posibilă datorită Centrului Cultural Francez, co-organizator al festivalului. Ansamblul Baroc Transilvania şi Fior di Suono sunt formaţiile clujene binecunoscute şi mult îndrăgite publicului meloman, ce vor completa secţiunea de muzică veche. Din prezenţele internaţionale ale festivalului mai amintim renumitul ansamblu London Schubert Players a căror seară muzicală intitulată O odisee europeană va cuprinde lucrări de Mendelssohn, Ligeti, Creţi, Wilson şi Ostlund, precum şi dirijorul suedez Mika Eichenholz, prezent de nenumărate ori în stagiunile filarmonicii clujene.
Dacă tot e Toamnă Muzicală Clujeană, scena festivalului va fi încărcată de îndrăgiţii muzicieni clujeni, cu care publicul s-a familiarizat de-a lungul ediţiilor anterioare. Cvartetul Transilvan, precum şi tânărul Cvartet Arcadia vor urca pe scenă cu un repertoriu în cea mai mare măsură romantic, iar formula atrăgătoare a celor 12 violoncelişti reuniţi sub numele de Napocelli vor oferi şi de această dată o seară specială cu un repertoriu deosebit de variat. Pianistul Daniel Goiţi, organistul Erich Türk, cântăreţii Marius Budoiu şi Maria Pop, sunt alte nume clujene înscrise pe afişul festivalului. Nu în ultimul rând, aniversările dedicate compozitorilor Ede Terényi, Dan Voiculescu şi Valentin Timaru vor oferi publicului prilejul de a se întâlni sau reîntâlni cu interpreţi mai mici sau mai mari ai Clujului: Corul Junior Vip condus de Anca Mona-Mariaş, Corul Transylvania Voces, cântăreaţa Carmen Vasile, Corul Capelei Sf. Iosif condus de Mihaela Cesa-Goje, Corul Angeli dirijat de Angela David, formaţia Clarinet Fest condusă de Ioan Goilă, interpreţii Gheorghe Roşu, Endre Guran, Horea Haplea, Mihaela Gavriş.
Toamna Muzicală Clujeană 2010 îi va aduce totodată în prim-plan pe cei mai mari muzicieni români ai momentului. În cadrul turneului Music On-Lg 2010 formaţia Romanian Piano Trio se va opri şi la Cluj cu un program Ravel şi Dvořák. Dirijorul Horia Andreescu va prezenta simfoniile Pastorala şi Destinul de Ludwig van Beethoven, solista Cristina Anghelescu împreună cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat „Transilvania” dirijată de Ladislau Horváth va interpreta celebrul concert de Ceaikovski, iar interpreţii Bianca şi Remus Manoleanu vor sta alături de interpreţii clujeni în concertele aniversare. Readucerea în programul festivalului a tradiţionalei secţiuni Panoramic Componistic Contemporan va prilejui programarea muzicii contemporane în interpretarea unor artişti ce îşi desfăşoară activitatea la Bucureşti. Prima seară ce stă sub titlul Vortando. Connecting to your Inner Power va fi realizată de Irinel Anghel şi Sorin Romanescu, iar lucrarea Orestia II de Aurel Stroe va fi pusă în scenă în a doua seară a Panoramicului, de către un ansamblu de muzicieni conduşi de Radu Popa, într-o regie semnată Ioana Stoianov, scenograf Albert Alpar, lumini Andor Balint.
Repertoriul festivalului
Publicul clujean este aşteptat la concertele şi recitalurile festivalului Toamna Muzicală Clujeană nu doar pentru a-i asculta sau reasculta pe marii interpreţi români şi străini, dar şi pentru a gusta din noutăţile renascentiste şi baroce propuse de ansamblurile de profil, precum şi din lucrările contemporane, unele în primă audiţie absolută. Merită aşadar amintite programele muzicale oferite de formaţiile Ansamblul Baroc Transilvania, Fior di Suono, La Fenice, Les basses Réunies, Turicum ce vor aduce pe scenă muzica lui G. Ph.Telemann, A. D. Philidor, D. Buxtehude, A. Vivaldi, Fr. Couperin, G. Fr. Händel, G. B. Buonamente, J. P. Sweelinck, M. Neri, D. Castello, M. A. Ferro şi cântece apaţinând renaşterii portugheze. Cele trei concerte aniversare vor pune în prim-plan creaţia a trei mari compozitori români ce activează sau au activat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca: Ede Terényi (cu mono-opera MephistoFaust), Dan Voiculescu (cu lucrări corale şi lieduri) şi Valentin Timaru (cu o diversitate de lucrări camerale, vocale şi instrumentale). Melomanii se vor reîntâlni, de asemenea, cu repertoriul tradiţional al sălilor de concerte: Stabat Mater de Dvořák, simfonii de Beethoven, Schubert, Sibelius, concerte instrumentale de Beethoven şi Ceaikovski, cvintetul cu pian de Schumann, cvartete de Schubert, Ravel, Zemlinksy, triouri de Ravel şi Dvořák ş.a.
Evenimente - cheie
Organizatorii festivalului Toamna Muzicală Clujeană vă invită să nu rataţi evenimentele deosebite ale acestei ediţii:
- Miercuri, 5 octombrie 2010, ora 19.30, Biserica Reformată, Str. M. Kogălniceanu nr. 22
TURICUM (Elveţia, Franţa, Spania, Portugalia)
Muzica descoperitorilor (cântece din repertoriul Renaşterii portugheze)
Eveniment realizat în colaborare cu Centrul Cultural Francez Cluj-Napoca
- Sâmbătă, 9 octombrie, Miercuri, 13 octombrie, Joi, 14 octombrie
ANIVERSĂRI MUZICALE: Ede Terényi, Dan Voiculescu (aniversat...în contumacie), Valentin Timaru
- Joi, 7 octombrie 2010, ora 18, Sala Studio a Academiei de Muzică „Gh. Dima”
PANORAMIC COMPONISTIC CONTEMPORAN II
Aurel Stroe –Orestia II
În deschidere va fi proiectat un film de 50 minute despre Aurel Stroe
Eveniment realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român
- Joi, 21 octombrie 2010, ora 19, Sala Studio a Academiei de Muzică „Gh. Dima”
O odisee europeană – LONDON SCHUBERT PLAYERS
Locaţii concerte:
Din cauza lucrărilor de reamenajare a sălii pentru evenimente a Casei de Cultură a Studenţilor efectuate până în prima jumătate a lunii octombrie, concertele vor avea loc în următoarele locaţii:
Sala Studio a Academiei de Muzică „Gh. Dima”, Str. I.C. Brătianu nr. 25
Biserica Evanghelică-Luterană Sinodo-Prezbitariană,
B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 1
Biserica Unitariană, B-dul 21 decembrie 1989 nr.9
Biserica Reformată, Str. M. Kogălniceanu nr. 22
Sala Tonitza a Muzeului de Artă Cluj, P-ţa Unirii nr. 30
Toate schimbările de locaţie care ar putea interveni, în caz că lucrările de reamanajare la Casa de Cultură a Studenţilor nu vor fi încheiate conform planului iniţial, vor fi anunţate în media, pe pagina Facebook şi pe blog-ul festivalului.
IMPORTANT!
Preţul biletelor şi abonamentelor NU SE SCHIMBĂ la începutul acestei stagiuni.
Biletele se pot cumpăra de la sediul Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0264 43 00 60) de luni până joi între orele 10-16, vineri între orele 10-14, precum şi cu o oră înainte de concert.
PREŢ BILETE & ABONAMENTE
20 lei preţ întreg / concert
10 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert
350 lei preţ întreg / abonament 32 de concerte în stagiune
200 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / abonament 32 de concerte în stagiune
Biletele cu preţ redus se cumpără numai de la sediul instituţiei în programul precizat mai sus.
Pentru a primi cele mai recente informaţii cu privire la activitatea Filarmonicii, vă invităm să deveniţi fani Facebook
Informaţii actualizate despre festival se găsesc pe blog-ul
http://www.toamnamuzicalaclujeana2010.blogspot.com/
FILARMONICA DE STAT „TRANSILVANIA”
P-ţa Lucian Blaga nr. 1-3, Cluj Napoca
Tel. 0264-43 00 60, Fax. 0264-59 78 12
www.filacluj.ro, publicrelations@filacluj.ro
www.facebook.com
Despre Filarmonica de Stat Transilvania
organizare concerte
Filarmonica de Stat Transilvania cu sediul în Cluj-Napoca
publicrelations@filacluj.ro