VERNISAJ expozitie de pictura ZAMFIR DUMITRESCU

BUCURESTI - 28 aprilie 2015

Comunicat tip General in Arta & Entertainment, Educatie / Cultura

Bucureşti, 28 aprilie 2015

COMUNICAT DE PRESĂ

Vernisajul expoziţiei de pictură ZAMFIR DUMITRESCU

Vă invităm marți 5 mai 2015, orele 18:00, la vernisajul expoziției de pictură ZAMFIR DUMITRESCU, care va avea loc la Galeria SENSO, Bd. Unirii nr. 15, sector 5, București.

Vernisajul expoziției ZAMFIR DUMITRESCU este cel de-al treilea eveniment cultural-artistic găzduit de Galeria SENSO, de la începutul acestui an, după succesul expoziţiei de pictură şi grafică ”Arborele vieții” a artistei Alma Redlinger și al celei de sculptură și grafică „Formă şi Expresie” a artiștilor Cristian Pentelescu și Ana Zoe Pop.
Aceste evenimente sunt deja de referinţă în peisajul cultural al Bucureştilor și nu numai.

Cuvântul de deschidere al expoziţiei va fi susţinut de criticul de artă Dr. Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă din Constanța.

"Zamfir Dumitrescu a dovedit o disciplină riguroasă în muncă, lucru care l-a ajutat de fiecare dată să aducă cu succes la capăt ceea ce și-a propus... Bagajul său intelectual, sensibilitatea, intuiția artistică, fantezia creatoare, toate aceste calități ce îl ajută să-și contureze personalitatea artistică sunt completate de o tenacitate impresionantă, un tact interesant de urmărit si de luat ca exemplu, un grad mare de luciditate în ceea ce vrea să realizeze având în același timp clar și imaginea complexă a drumului ce are de parcurs și a scopului final..." - Corneliu Baba, 1970

AFIS expozitia de pictura ZAMFIR DUMITRESCU

AFIS expozitia de pictura ZAMFIR DUMITRESCU

Bucureşti, 28 aprilie 2015

COMUNICAT DE PRESĂ

Vernisajul expoziţiei de pictură ZAMFIR DUMITRESCU

Vă invităm marți 5 mai 2015, orele 18:00, la vernisajul expoziției de pictură ZAMFIR DUMITRESCU, care va avea loc la Galeria SENSO, Bd. Unirii nr. 15, sector 5, București.

Vernisajul expoziției ZAMFIR DUMITRESCU este cel de-al treilea eveniment cultural-artistic găzduit de Galeria SENSO, de la începutul acestui an, după succesul expoziţiei de pictură şi grafică ”Arborele vieții” a artistei Alma Redlinger și al celei de sculptură și grafică „Formă şi Expresie” a artiștilor Cristian Pentelescu și Ana Zoe Pop.

Aceste evenimente sunt deja de referinţă în peisajul cultural al Bucureştilor și nu numai.

Cuvântul de deschidere al expoziţiei va fi susţinut de criticul de artă Dr. Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă din Constanța.

"Zamfir Dumitrescu a dovedit o disciplină riguroasă în muncă, lucru care l-a ajutat de fiecare dată să aducă cu succes la capăt ceea ce și-a propus... Bagajul său intelectual, sensibilitatea, intuiția artistică, fantezia creatoare, toate aceste calități ce îl ajută să-și contureze personalitatea artistică sunt completate de o tenacitate impresionantă, un tact interesant de urmărit si de luat ca exemplu, un grad mare de luciditate în ceea ce vrea să realizeze având în același timp clar și imaginea complexă a drumului ce are de parcurs și a scopului final..." - Corneliu Baba, 1970.

Despre ZAMFIR DUMITRESCU

Deşi acum sunt interesată mai ales de limbajele plastice ale neo-avangardei, consider că expoziţia de pictură Zamfir Dumitrescu de la Galeria Senso – o demonstraţie de artă şi meşteşug care poate reuni, ca în Grecia antică, cele două noţiuni într-un singur cuvânt, techné – oferă informaţii pertinente despre peisajul artistic românesc în varietatea şi dinamica sa.

Elev al maestrului Baba, impreună cu alţi creatori de prestigiu ai contemporaneităţii româneşti, între care Ştefan Câlţia, Sorin Ilfoveanu, Sorin Dumitrescu, Vladimir Zamfirescu sau Henri Mavrodin, Zamfir Dumitrescu este un nume în viaţa noastră culturală; de-alungul anilor a fost profesor la Universitatea Naţională de Artă, autor al unor cărţi de referinţă în specialitatea sa, conducător de doctorate, preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici, senator care a elaborat o lege menită să ofere protecţie socială tuturor categoriilor de creatori, iniţiator al unei galerii de artă care a făcut reale servicii creatorilor contemporani; Zamfir Dumitrescu întruneşte calităţile unei personalităţi artistice reprezentative, iar prezenţa sa pe simezele Galeriei Senso va răspunde unui orizont de aşteptare bine conturat.

Ca preşedintă a Fundaţiei Fildas Art, ca iniţiator al proiectului Catena pentru artă, în calitate de susţinător al artei, dar şi de colecţionar, de persoană care vizitează cu fiecare prilej, marile muzee ale lumii, privesc cu reală plăcere lucrările de mici dimensiuni ale artistului, realizate pe suport de carton sau lemn (Grigorescu utiliza pentru o parte din picturile sale, acest din urmă suport) şi ştiu că ele presupun vaste cunoştinţe tehnice şi o bună stăpânire a meşteşugului. Caut să-mi reamintesc motive pe care le-am mai văzut şi mă bucur atunci când le identific.

Pictura lui Zamfir Dumitrescu pare a fi artă de muzeu; îi găsesc mai puţine legături cu provocările prezentului, decât cu împlinirile trecutului. Sunt convinsă însă că pentru a o realiza, sunt necesare cunoştinţe plastice aprofundate, o rigoare a gândirii şi a stilului care nu poate fi dobândită decât prin exerciţiu îndelungat – Zamfir Dumitrescu nu a pictat aceste lucrări pentru actuala expoziţie (datările confirmă acest lucru), ci le avea în portofoliu –, cunoaştere şi exigenţă profesională. (Anca Vlad, Președinte Fundația FILDAS ART)

Solicitat de provocări conceptuale recente, de cutezanţe, deconstrucţii, fractalii, epure pline de cutezanţă, instalaţii sau obiecte care sfidează obişnuinţele cotidiene (şi enumerarea, heterogenă, ar putea continua), asumate în regim experimental şi, cel mai adesea, iconoclast, ochiul consumatorului de artă vizuală are uneori nevoie de certitudinea lucrurilor recognoscibile, de standardele estetice consacrate, de recursul periodic şi admirativ la muzeul imaginar; în cazul Zamfir Dumitrescu şi a expoziţiei sale de pictură de la Galeria Senso, adăugăm la listă scurtă a necesităţilor probabile, propensiunea unor contemporani către finitul plastic şi pentru arta de tip aulic, dar şi aspiraţia către un cosmos ordonat în spiritul geometriei, care nu pune în discuţie şi mai ales nu exclude spiritul de fineţe.

Să explicăm: strădaniile sale de profesor, teoretician (este autorul unor cărţi fundamentale asupra perspectivei în artă) şi practician al picturii pun în valoare un spirit împătimit de geometrie, care ştie să asocieze disciplinei, principiilor şi rigorilor ştiinţei, spiritul de fineţe mai sus amintit; acesta presupune, în viziunea lui Pascal, autorul acestor concepte, „lucruri atât de sensibile şi de numeroase încât e nevoie de un simţ delicat şi net pentru a le percepe” şi, desigur, reprezenta.

Principiile geometriei – accesibile prin bibliografia minimă obligatorie sau, dimpotrivă, secrete (oferite spre cunoaştere în trecut celor iniţiaţi, acum - celor studioşi), pentru a parafraza titlul unei cărţi celebre în domeniu – stau la baza tuturor construcţiilor spaţiale imaginate de Zamfir Dumitrescu; şi nu întâmplător mă refer la imaginaţie, pentru că, deşi de un naturalism care vizează iluzionismul şi nu refuză tentaţia trompe l’oeil-ul, lucrările pictorului sunt naturi moarte, interioare sau peisaje compuse, construite din obiecte de recuzită recognoscibilă, adunate laolaltă cu erudiţie, nostalgie, afinităţi elective, corespondenţe afective; am adăuga chiar cu delicii de cunoscător şi colecţionar, căci nu a fost oricui la îndemână şansa de a creşte într-o casă cu Grigoreşti şi Andreeşti pe pereţi (pentru a nu aminti decât o parte dintre obiectele bidimensionale din colecţia familiei).

Cele mai multe scenele pictate acum de Zamfir Dumitrescu se petrec în interior: spaţiul evoluează spre adâncime printre culise laterale – de obicei perdele din materiale transparente, mătăsuri sau brocarturi cu falduri grele – dar şi prin pavimente sau plafoane, adeseori casetate, pentru a ridica gradul de dificultate al meşteşugului bine stăpânit; nimeni (deşi există figuri feminine integrate ansamblurilor) şi nimic (în acest prinos de obiecte) nu tulbută liniştea (meta)fizică a încăperilor locuite, a peisajelor sau a altor componente de interior văzute prin coridoare şi uşi întredeschise (ca în lucrările micilor maeştri din şcoala Ţările de Jos), spre care se orientează perspectivele, cantitative şi calitative deopotrivă; pictorul nu agrează mişcarea care deplasează liniile şi foloseşte un tip de finisaj capabil să pună în valoare atât elementele alcătuitoare, cât şi planurile de apropiere sau cele din depărtare; fastuoasă şi intensă, adecvată şi melodioasă, culoarea individualizează formele prin preţiozitate, materialitate şi substanţă.

Există şi spectacole plastice văzute din interior sau pur şi simplu derulate în exterior, cu un peisaj consubstanţial. În toate aceste ipostaze calitatea tehnicii evidenţiază transparenţe (vase şi pahare de sticlă – unele reproduc forme întâlnite la naturmortiştii din secolul de aur al şcolii olandeze –, apa, cerul, fereastra, oglinda), opacităţile necesare (ziduri, duşumele, feţe de masă, elemente de mobilier), materialele preţioase (alamă, bronz, porţelan, diferite textile, oţelul săbiilor, ceramica, lemnul sculptat, feroneria), veşmintele somptuare, inscripţiile mai mult sau mai puţin descifrabile (uneori codurile sunt puse la îndemână), racursiurile măiastre. Atitudinea seniorială a pictorului este, de fapt, o capcană: celor mai puţin avizaţi le oferă o recuzită aleasă şi rară într-un cadru minuţios descris şi reprezentat (spre care s-ar putea îndrepta unele aspiraţii nemărturisite), celor iniţiaţi – bucurii hermeneutice, mai ales în decriptarea simbolurilor, iar cunoscătorilor – rapeluri subtile la arta maeştrilor de odinioară.

Să mai amintim şi lumina – frontală, pentru ca elementele reprezentate să nu-şi piardă calităţile evocatoare –, dar şi laterală (prin ferestre şi uşi) în cazul interioarelor, aşternută calm sau fulgurant spre a realiza, prin reflexe purtate, o unitate atmosferică în care geometria şi poezia par să se fi adunat, într-o clipă fastă, laolaltă.

Spiritul de fineţe descris de Pascal poate fi urmărit în cazul de faţă pe două paliere: pictorul şi publicul său. Dacă opţiunea autorului pentru „lucruri atât de sensibile şi de numeroase” s-a conturat prin insistenţa asupra detaliilor purtătoare de semnificaţii, dar şi prin calitatea alegerii, răspunsul vizitatorilor acestei expoziţii se va manifesta – avem această certitudine –, într-un mod „delicat şi net pentru a le putea percepeşi contempla. (Dr. Doina Păuleanu – critic de artă, Directorul Muzeului de Artă Constanța).

Expoziţia ZAMFIR DUMITRESCU” poate fi vizitată în perioada: 5 -30 mai 2015.

Program Galeria de Artă SENSO:

Zilnic, de luni până vineri între orele 11.00 – 18.00, sâmbătă și duminică între orele 12.00 - 18.00.

Catena Grup, prin Programul Catena pentru Artă este sponsor al evenimentului găzduit de Galeria SENSO.

Suntem onorați să ne fiţi alături la acest eveniment deosebit care va avea loc marți, 5 mai 2015, orele 18:00 la Galeria SENSO. Evenimentul va fi urmat de un cocktail.

Vă invităm să vizionaţi reportajele dedicate expoziţiilor găzduite până acum de Galeria de Artă SENSO accesând link-ul: http://www.sensotv.ro/arte/categorie-arte-vizuale.

Teodora Marin, Coordonator Comunicare Mobil: 0744318725 E-mail: teodora.marin@galeriasenso.ro

Oana Georgescu, PR Specialist Mobil: 0741106723 E-mail: oana.georgescu@sensotv.ro / pr@sensotv.ro https://www.facebook.com/pages/Galeria-Senso/656699487722691

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/fildas-art/vernisaj-expozitie-de-pictura-zamfir-dumitrescu