Business Risk Management

Poiana Brasov - 5 septembrie 2006

Comunicat tip General in Afaceri

Finmedia, prin departamentul 'Conferinţe', împreună cu COFACE România, lansează al treilea seminar din seria celor cu tema “Managementul riscului în afaceri”, ce va beneficia de prezenţa dlui. Patrick Connelly, specialist în dezvoltarea managementului riscului la nivel global.

Seminarul va aduce în discuţie 1) resursele şi nevoile de training şi provocări 2) pregătirea afacerilor şi soluţiile aferente 3) capitalul adiţional şi oportunităţile de asigurare împotriva riscului prin intermediul surselor alternative de finanţare aflate la dispoziţia companiilor. Acestea vor pregăti compania dumneavoastră în competiţia permanentă pe o piaţă aflată în schimbare.
Dezvoltarea afacerii de la nivel local către piaţa internaţională solicită o experienţă vastă şi viziune de dezvoltare pentru a gestiona un număr mare de decizii ce se impun, din ce în ce mai complexe. Multe dintre acestea presupun un grad mare de risc.
Deciziile trebuiesc luate în sensul acceptării, împărţirii sau transferării riscului. Acest lucru se traduce în plan de afaceri, plan financiar, selecţia şi dezvoltarea clienţilor, expansiunea pe piată şi multe alte domenii. Acest seminar vă va oferi o privire în profunzimea aspectelor legate de risc, a preocupărilor necesare pentru a proteja compania, fluxul de bani şi capital din cadrul acesteia şi pentru a lua de la competiţie o parte din cota de piaţă.
Pieţele emergente reprezintă pieţe potenţiale pentru ţările cu o practică de afaceri bine fixată, cu capital şi procese de management al riscului. Pentru a putea concura cu astfel de ţări va deveni o porvocare majoră să dobândeşti abilităţile lor şi să beneficiezi de oportunităţile pe care le au ele.
Dacă avantajul competitiv, accesul la capital, un management mai bun al fluxului de bani, asigurările de credit, soluţiile de acoperire a riscului sunt interesante pentru compania dumneavoastră, aceasta este o oportunitate pentru a accesa soluţiile globale de dezvoltare profesională şi de dobândire de experienţă în această zonă.
Lectori invitaţi:
ŘPatrick Connelly, Director, Institute for Credit/Risk Management, University of South Florida.
ŘCristian Ionescu, Managing Director, Coface România
ŘTeodora Dumbrăveanu, Key Account Executive, Coface România
ŘConstantin Coman, Debt Collection Manager, Coface România

Cu speranţa că problematica abordată este interesantă şi agenda dumneavoastră vă permite să participaţi la acest eveniment, vă transmitem programul detaliat şi formularul de înregistrare.
***
“Creditul tradiţional şi metodele de colectare sunt concepte care aparţin secolului 20, care au servit piaţa bine…până în ultimul secol. Natura globală a pieţelor prezintă mandatul unui credit profesional care poate fi însoţit de alte funcţiuni ale firmei, de a crea avantaje competitive pentru companie pe măsură ce încearcă să cucerească pieţe noi şi diverse.”

Despre FINMEDIA S.R.L.

Pentru inscriere va rugam sa accesati site-ul Finmedia, www.finmedia.ro, unde aveti posibilitatea de a va inscrie online, sau sa trimiteti un mail la cristianav@finmedia.ro pentru a obtine documentul complet al seminarului si formularul de inregistrare.
Cristiana Vasile
Project Manager
021.316.65.29