Practici anticoncurentiale si abuz de pozitie dominanta

BUCURESTI - 16 martie 2007

Comunicat tip General in Afaceri

Aderarea României la Uniunea Europeană atrage după sine raportarea la o piaţă comunitară competitivă şi cu reguli la care trebuie să ne aliniem. Interesele marilor companii europene, atractivitatea unei economii aflată în dezvoltare, fluxurile de capital ce se vor face simţite în România, determină un comportament legislativ asupra căruia ne dorim să atragem atenţia.

În acest sens ne propunem să provocăm la dialog o casă de avocatură ce are expertiză bogată prin intermediul propriilor cazuri (achiziţii, preluări, tranzacţii) şi a partenerilor ce provin dintr-o ţară în care sistemul este bine aşezat iar mecanismele concurenţiale funcţionează la parametri normali, pe de o parte şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din România, oameni de afaceri ale căror cunoştinţe vor trebui completate cu noi termeni din zona politicilor concurenţiale, pe de altă parte.
Ne-am dori să putem atrage atenţia şi chiar un semnal de alarmă asupra unor crize economice ce pot decurge din necunoaşterea sau din comportamente determinate de necunoaşterea legislaţiei comunitare, a regulilor europene, a practicilor concurenţiale pe o piaţă care multora dintre actorii români le rămâne cunoscută doar din teorie. Ceea ce ne propunem să aducem în faţa dumneavoastră este PRACTICA europeană a concurenţei.
Practicile comunitare privind companiile aeriene naţionale, ajutoarele de stat pentru dezvoltare regională, pentru protecţia mediului înconjurător, pentru instruirea angajaţilor şi ocuparea forţei de muncă, “puterile” Comisiei în cazul suspectării unor firme de practici concurenţiale ilegale, sunt subiecte ce îşi vor face loc din ce în ce mai tare în dezbaterile naţionale şi vor determina din ce în ce mai tare comportamentele companiilor ce îşi desfăşoară activitatea în România.

Despre FINMEDIA S.R.L.

Sperând că v-am trezit interesul şi că veţi găsi necesară acest seminar pentru activitatea companiei dumneavoastră, vă rugăm să găsiţi mai multe detalii pe www.finmedia.ro
Cristiana Vasile
Tel/fax: 021.316.75.69
E-mail: cristianav@finmedia.ro
cristianav@finmedia.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/finmedia/practici-anticoncurentiale-si-abuz-de-pozitie-dominanta