Intreprinzatorii se bucura in 2007 de comisioane de garantare reduse, iar bancile de proceduri de lucru simplificate.

BUCURESTI - 22 februarie 2007

Comunicat tip General in Afaceri

Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM SA) a scazut nivelul comisioanelor de garantare practicate pentru anul 2007.

Astfel, pentru garantiile acordate pentru finantari pe termen scurt, mediu si lung in cadrul conventiilor plafon incheiate cu bancile partenere, ca si pentru garantiile acordate pe termen scurt in cadrul conventiilor de garantare sau de garantare-finantare, comisionul de garantare este de 1,5%/an, indiferent de moneda in care se acorda garantia.
In cazul conventiilor de garantare, pentru garantii pe termen mediu si lung in lei, valoarea comisionului este de 2%/an iar in valuta de doar 1,6%/an.
Reducerea si standardizarea comisioanelor simplifica procedurile de lucru si imbunatatesc colaborarea cu bancile partenere. De asemenea, din perspectiva intreprinderilor mici si mijlocii, aceasta scadere conduce la o finantare in conditii simple, standardizate, la costuri reduse.

Despre FNGCIMM SA

Infiintat in 2001, FNGCIMM SA are ca actionar unic statul roman, reprezentat de Agentia Nationala pentru IMM si Cooperatie. La finele lunii decembrie 2006, capitalul sau social se ridica la valoarea de 261.412.300 lei.
Misiunea FNGCIMM este acordarea de garantii pentru instrumentele de finantare (credite pentru investitii si capital de lucru) contractate de IMM de la banci comerciale sau din alte surse, abilitate de lege, si acordarea de finantari directe catre IMM-uri. De asemenea, fondul garanteaza scrisori de garantie bancara.
Prin cele 12 reprezentante si trei filiale, la care se adauga sucursala din Bucuresti si prin parteneriatul cu 19 dintre cele mai importante banci comerciale romanesti, garantiile FNGCIMM SA opereaza la nivel national.
Beneficiari eligibili ai Fondului sunt persoanele fizice/asociatiile familiale autorizate sa desfasoare activitati economice, precum si persoanele juridice care indeplinesc cumulativ conditiile prevazute de Legea 346/2004 pentru IMM, respectiv numar mediu anual de salariati mai mic de 250, cifra de afaceri anuala de pana la 50 milioane de euro si active totale de pana la 43 milioane de euro. In plus, beneficiarii eligibili trebuie sa aiba capital social majoritar privat, capacitate de rambursare a obligatiilor de plata asumate ai sa nu figureze cu datorii restante la bugetele de stat sau la banci.
FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCII S.A
Bucuresti, Strada Stefan Iulian nr.38, Sector 1, telefon/ fax 310.18.74/310.18.57, www.fngcimm.ro; www.garantare.ro

stela.alexandru@fngcimm.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/fngcimm-sa/intreprinzatorii-se-bucura-in-2007-de-comisioane-de-garantare-reduse-iar-bancile-de-proceduri-de-lucru-simplificate-