MRU: Un vot pentru FORŢA CIVICĂ nu va fi niciodată un vot pierdut

BUCURESTI - 20 mai 2014

Comunicat tip General in Politic, Social

Mihai-Răzvan Ungureanu: “Crin Antonescu dă semne de disperare, domnia sa se vede nevoit să se țină de cuvânt cu demisia, de vreme ce PNL riscă să nu ia cele 17 procente. Domnul Antonescu face apel către cetățeni să nu voteze FORȚA CIVICĂ, în speranța că în acest fel voturile se vor duce către PNL. Dar un vot pentru PNL este de fapt un vot pentru concubinul lui Ponta, iar cetățenii cu drept de vot nu au uitat unde s-a aflat PNL timp de doi ani de zile – la guvernare alături de PSD.”

“Alegătorii își vor exprima liber votul, nu este cazul să vină domnul Antonescu sau domnul Blaga să le explice cetățenilor cum trebuie să voteze. Este dezamăgitor faptul că există politicieni care nu țin cont de opinia politică a acelor români care vor să voteze  un partid cu oameni competenți și nepătați politic. Indiferent de opțiunea electorală a fiecăruia dintre noi, niciun vot nu este pierdut atât timp cât ne prezentăm în număr mare la urne”, a transmis Președintele FORȚA CIVICĂ, Mihai-Răzvan Ungureanu.

 

“Partidele nu se mai întrec în idei, doctrine și strategii politice, se întrec în donații, afișe și apariții la televizor. Devine nostimă împărțirea între partidele sărace și cele bogate, cu atât mai mult cu cât partidele care se plâng că nu au bani sunt fruntașe la capitolul donații, acolo unde un salariu de președinte nici nu mai contează. FORȚA CIVICĂ este unul dintre partidele cu cele mai mici resurse financiare. Și totuși, demonstrăm că o campanie se poate face doar în stradă, alături de românii care au decis să ne susțină”, a conchis Președintele FORȚA CIVICĂ.

 

 

BIROUL DE PRESĂ

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/forta-civica/mru-un-vot-pentru-forta-civica-nu-va-fi-niciodata-un-vot-pierdut