Fantasticul sudamerican sau Zece plimbări prin grădina ideilor ce se bifurcă, un atelier cu Andrei Gaitanaru

BUCURESTI - 5 ianuarie 2009

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Fundatia Calea Victoriei va invita din 19 ianuarie sa analizati, impreuna cu Andrei Gaitanaru, in decursul unui atelier interactiv in zece intilniri, legatura dintre fascinanta literatura sudamericana si discursul filosofic.

De cele mai multe ori, atunci când discursul filosofic este comparat cu cel literar, sunt evidenţiate în primul rând diferenţele de stil, scopul pe care îl presupunem în spatele lor, efectele pe care acestea le produc.

Discursului filosofic pare a-i fi propriu perspectiva ierarhizantă, conceptul bine echilibrat, interogaţia dusă până la capăt. În replică, literaturii pare a-i reveni deschiderea ludică, creativitatea rapsodică, inovaţia dezinhibantă.

Dincolo de influenţele literare care au germinat literatura latino-americană - de la cultul pentru Cervantes, până la adeziunea faţă de Flaubert şi pasiunea pentru existenţialismul rus şi cel francez - scriitori reprezentativi pentru acest curent au ştiut să metabolizeze întregul câmp tematic al pendulării între ontologie şi expresia metaforică.

Vă propun de aceea să descoperim felul în care cei mai cunoscuţi autori ai literaturii sud-americane au aşezat fabuloasa proză fantastică sub semnul complicităţii labirintice dintre concept şi metaforă.

Temele atelierelor sint:

1. Dialogurile platoniciene şi ambiguităţile filosofiei. Pendularea între ontologie şi mit sau metaforă. Filosoful ca vânător, străin sau rătăcitor.

2. Jorge Luis Borges şi (in)decizia. Confuzia dintre autor şi personaj. Copia paricidă.

3. Jorge Jorge Luis Borges şi aventurile memoriei. Suspendarea timpului şi rătăcirea.

4. Jorge Luis Borges şi logosul labirintic. De ce se bifurcă ideile?

5. Adolfo Bioy Casares şi imitaţia perfectă.

6. Ernesto Sabato şi indeterminarea principiului. Sau despre cum poate fi terminat Abaddon, Exterminatorul.

7. Gabriel Garcia Marquez - fantasticul violent şi fantasticul (im)probabil.

8. Julio Cortazar - Fantasticul cotidian. Despre joc şi polimorfia deciziei.

9. Julio Cortazar - capacnele lecturii şi sabotarea opoziţiei dintre formă-conţinut prin actualizarea complicităţii dintre acestea două.

10. Literatură şi/sau discurs filosofic?


Andrei Gaitanaru este absolvent al Facultatii de Filosofie, Universitatea Bucuresti, cu o Lucrare de Diploma intitulata “Dublul discurs apofatic”. A absolvit programul de masterat al Facultatii de Filosofie, Universitatea Bucuresti, cu o dizertatie intitulata “De-numirea numelor divine. Statutul numelor divine In cadrul Corpusului Areopagitic”. Este doctorand al programului de studii doctorale al Facultatii de Filosofie, Universitatea din Bucuresti, Inscris cu o teza intitulata „Problema relatiei dintre rostire alegorica si discurs filosofic In teologia bizantina”.

Despre Fundatia Calea Victoriei

Incercam sa punem tinerii alaturi de oameni mari, cu chef de vorba si speram ca astfel sa invete sa se contemple pe ei insisi pentru a vedea cine sunt si ce iubesc.

va asteptam cu ceai, intrebari si idei

Fundatia Calea Victoriei
Str Stefan Mihaileanu nr 28 B, ap 2, Bucuresti
zona Foisorul de Foc
contact@victoriei.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/fundatia-calea-victoriei/fantasticul-sudamerican-sau-zece-plimbari-prin-gradina-ideilor-ce-se-bifurca-un-atelier-cu-andrei-gaitanaru