Istoria lecturii. De la papirus la textul electronic

BUCURESTI - 1 mai 2008

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Fundatia Calea Victoriei organizeaza, incepind cu 29 mai, un atelier interactiv in cinci sedinte despre Istoria lecturii, sustinut de Alexandru Ofrim, doctor in Istorie, specialitatea „Istoria ideilor şi a mentalităţilor” si lector titular la Catedra de Comunicare şi Relaţii Publice, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti.

Istoria lecturii. De la papirus la textul electronic

Ideea unei istorii a lecturii poate părea bizară, pentru că avem tendinţa să credem că oamenii din alte timpuri au citit la fel ca noi.

Astăzi, cititul este o activitate cotidiană, banală, o experienţă familiară, de la sine înţeleasă. Însă, în trecut. practicile şi modalităţile de lectură erau cu totul altele. Acestea au o istorie, se transformă fără încetare, sunt în strânsă legătură cu evoluţia suporturilor materiale ale cărţii.

De la tabletele de argilă la papirus, de la rulou la codice, de la scrierea fără semne de punctuaţie la decupajul textual, de la lectura cu voce tare la lectura silenţioasă, de la manuscris la tipar, de la lectura intensivă, religioasă, a unui număr redus de cărţi la lectura extensivă, laicizată, de la lectura pe suport de hârtie la lectura electronică – iată tot atâtea momente importante ale istoriei lecturii.

În reconstituirea acestei istorii vom ţine seama de posturile corpului, de locul unde se desfăşoară lectura,de materialitatea obiectelor scrise (manuscrisul, cartea tipărită), de practicile şi comportamentele asociate lecturii. Nu ne vom limita la a şti cine citea, ce citea şi cât citea, ci mai ales vom încerca să aflăm cum şi unde se citea în secolele trecute.

Ne vom pune întrebarea: care este raportul dintre carte - ca obiect material – şi corpul cititorului? Cartea ca obiect solicită somaticul, simţurile corpului, implică puneri în joc ale acestuia, secvenţe de gesturi, posturi şi atitudini, spaţii şi locuri de desfăşurare.
Atelierele vor fi însoţite de o bogată ilustraţie, reprezentând scene de lectură în arta plastică, fotografie, afiş, imagine publicitară.

Iata temele atelierelor:

I. LECTURA ÎN ANTICHITATE: lectura ruloului de papirus: gesturi, posturi; scriptio continua – scrierea fără separarea cuvintelor; practici ale lecturii cu voce tare în antichitatea greco-romană; lectura publică; ocazii de lectură; lectura silenţioasă.

II. LECTURA ÎN EVUL MEDIU: codexul - noua formă a cărţii; apariţia unor noi gesturi şi posturi de lectură; apariţia paginii; creştinismul şi adoptarea codexului; de la lectura cu voce tare la lectura silenţioasă; Sf.Augustin şi lectura interiorizată; lectura scolastică; apariţia semnelor de punctuaţie; scene de lectură în arta medievală; biblioteca medievală; cum citeau călugării?

III. LECTURA ÎN SECOLELE XI-XVII: naşterea cărţii umaniste; apariţia dispozitivelor de lectură; ilustraţia cărţii; învăţarea alfabetului şi a cititului; tiparul şi consecinţele lui pentru lectură.

IV. “REVOLUŢIA LECTURII” : „furia de a citi”; de la lectura intensivă la lectura extensivă; individualizarea lecturii; practicile lecturii în secolele XVIIII-XX; lectura – „viciu nepedepsit”; discursul medical asupra lecturii; lectura feminină şi pericolele ei.

V. ICONOGRAFIA LECTURII: scene de lectură în pictură, fotografie, imagine publicitară; corp şi lectură; locuri şi spaţii ale lecturii.

Despre Fundatia Calea Victoriei

Incercam sa punem tinerii alaturi de oameni mari, cu chef de vorba si speram ca astfel sa invete sa se contemple pe ei insisi pentru a vedea cine sunt si ce iubesc.

va asteptam cu ceai, intrebari si idei

Fundatia Calea Victoriei
Str Stefan Mihaileanu nr 28 B, ap2
(zona Foisorul de Foc)
021- 311 44 64 sau 0723 167 892
contact@victoriei.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/fundatia-calea-victoriei/istoria-lecturii-de-la-papirus-la-textul-electronic