PE CE LUME TRAIM, un atelier interactiv cu Mirel Banica

BUCURESTI - 26 august 2008

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Atelierul îşi propune să prezinte in sapte intilniri, incepind cu 23 septembrie, cinci aspecte fundamentale ale lumii (post) moderne, lumea în care trăim, pentru o mai bună cunoaştere, înţelegere şi acceptare a acesteia.

Post şi ultra-modernitate (număr ateliere: 2)
După o prezentare generală a conceptului de post(ultra)modernism, vom încerca să inventariem diferitele forme de expresie ale acestuia, să definim « ironia » postmodernă, să facem cunoştiinţă cu marile figuri ale postmodernismului, de la J.F. Lyotard la Gianni Vattimo. In fine, vom prezenta laudele şi criticile ce se aduc post-modernismului, precum şi semnele ce prevestesc « sfârşitul » său.

Kitsch-ul (număr de ateliere : 1)
Kitsch-ul, prostul gust şi industria culturală. Apariţia conceptului, etimologia complicată a termenului. Valoarea stilistică a acestuia în lumea contemporană. Kitsch-ul religios. Revitalizarea kitsch-ului de către artiştii post-moderni. Kitsch-ul în arta contemporană : o seamă de neînţelegeri. Kitsch-ul muzical, cu un studiu de caz : manelele.

Secularizarea (număr de ateliere: 2)
Secularizarea şi efectele ei asupra societăţii. Definiţie şi concepte în filozofie, sociologie şi sociologia religiilor, autorii clasici ai domeniului. Controverse în jurul termenului. Secularizare şi efectele ei asupra practicii religioase. Spre un sfârşit al secularizării? Resurgenţa fundamentalismelor şi a fundamentaliştilor – un răspuns la secularizarea societătilor noastre?

Lumea digitală şi noile forme de comunicare (număr de ateliere : 1)
Internetul şi schimbarea reflexelor de comunicare. Forme de sociabilitate electronică şi noile comunităţi virtuale.Corpul virtual. Internetul, ultimul spaţiu de expresie liberă ? Noua economie virtuală.

Despre timp (număr de ateliere : 1)
Loc de desfăşurare : Muzeul Tăranului Român, Bucureşti. Această « vizită comentată » îşi propună să surprindă TIMPUL în cele două variante : al nostru, al modernilor şi al lor, al omului arhaic, astăzi dispărut şi muzeificat, spre o mai bună înţelegere a lumii în care trăim, uneori fără voia noastră…


Mirel Banica este doctor în ştiinţe politice a Universităţii din Geneva, Elveţia, 2004. Cercetător asociat, Universitatea Laval, Québec, Canada. Domenii de specializare: sociologia memoriei, sociologia religiilor, geopolitică. Stagii de specializare la EHESS, Paris. Alumnus al Colegiului Noua Europa (NEC), Bucuresti. Colaborator permanent al ziarului “Dilema Veche”, Bucureşti.

Fundatia Calea Victoriei
www.victoriei.ro

Despre Fundatia Calea Victoriei

Incercam sa punem tinerii alaturi de oameni mari, cu chef de vorba si speram ca astfel sa invete sa se contemple pe ei insisi pentru a vedea cine sunt si ce iubesc.

va asteptam cu ceai, intrebari si idei

Fundatia Calea Victoriei
Str Stefan Mihaileanu nr 28 B, ap 2
zona Foisorul de Foc
Bucuresti
contact@victoriei.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/fundatia-calea-victoriei/pe-ce-lume-traim-un-atelier-interactiv-cu-mirel-banica