Dezbaterea „Dincolo de Marea Neagra'

BUCURESTI - 2 mai 2006

Comunicat tip General in Politic

Centrul de studii prospective 'Strategikon' din cadrul Fundatiei Culturale Delta va invita sa asistati miercuri, 3 mai 2006, incepand cu ora 16.00, la dezbaterea „Dincolo de Marea Neagra' care va avea loc in sala Gafencu a Ministerului Afacerilor Externe, Aleea Alexandru nr.31.

Dezbaterea „Dincolo de Marea Neagra'

Gândirea strategică, şi nu tactică, a politicii externe reclamă extinderea preocupărilor dincolo de zona extinsă a Mării Negre (ZEMN) şi o planificare pe termen lung, dincolo de 1-2 legislaturi.

O privire mai „distantă” asupra hărţii localizează zona Mării Negre ca triunghi între trei macrocomplexe de securitate: blocul Euro-Atlantic, Orientul Mijlociu şi spaţiul ex-sovietic. De-a lungul faliilor care despart cele trei macrocomplexe şi care se intersectează imaginar în interiorul triunghiului strategic, se propagă vectori de instabilitate, din Kosovo până în Uzbekistan, din Transnistria până în Oseţia de Sud.

Subsecvent, cheia problemei ar putea consta în abordarea, la un nivel superior, a unor probleme mai ample, gen poziţia şi rolul Rusiei în spaţiul euro-asiatic şi respectiv problematica Orientului Mijlociu, concomitent cu extinderea „pasului” planificării în cadrul formulării politicii externe.

Dezbaterea este orientată de următoarele întrebări:

-Câtă independenţă (faţă de UE) ne permitem şi suntem capabili în politica noastră în zona extinsă a Mării Negre (ZEMN) şi în politica externă şi de securitate în general?
-Pare „Acordul de Acces” să marcheze debutul unei faze de politică externă de repaus, de tip „wait and see”?
-Are România capacitatea, credibilitatea şi legitimitatea de a se adresa problemelor ZEMN?
-Este zona una de prioritate în politica noastră externă şi de securitate?
-Poate fi zona securizată, democratizată şi „prosperizată” printr-o abordare distinctă, separat de alte chestiuni limitrofe?
-Cum se cuvine construită strategia noastră de politică externă şi de securitate pe un termen mai lung de 20-25 de ani?
-Care va fi / ar trebui să fie rolul Rusiei pe agenda noastră? Al Orientului Mijlociu? Al Chinei?
-Prezenţa şi capitalul de simpatie al României în Orientul Mijlociu – mit sau realitate?
-Relaţia România-Rusia – inimiciţie tradiţională sau relaţie în parametri cooperativi?

Vorbitori:

-domnul Teodor Baconschi, Secretar de Stat, Ministerul Afacerilor Externe
-domnul general (r.) dr. Constantin Degeratu, Consilier de Stat, Administraţia Prezidenţială;
-domnul Mircea Geoană, Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului;
-domnul general maior (r.) dr. Mihail E. Ionescu, director ISPAIM;
-domnul Adrian Mac Liman, Spania, analist politic, specialist în problematica Orientului Mijlociu;
-domnul lector univ. dr. Andrei Miroiu, Universitatea Nicolae Titulescu, vicepreşedinte Societatea Română de Ştiinţe Politice;
-doamna Norica Nicolai, vicepreşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului;
-domnul prof. univ. dr. Vasile Puşcaş, deputat, membru al Comisiei pentru politică externă, fost Ministru al Integrării Europene;
-domnul general de brigadă dr. Nicolae N. Roman, şef de Stat Major la Comandamentul 2 Operaţional Întrunit „Mareşal Alexandru Averescu”;
-domnul Victor Roncea, senior editor, “Ziua”
-Excelenţa Sa domnul Mihai-Răzvan Ungureanu, Ministrul Afacerilor Externe.

Despre Fundatia Culturala Delta

Centrul de studii prospective 'Strategikon' din cadrul Fundatiei Culturale Delta.
Ionut Apahideanu
Luminita Tatu
0726 203 936 sau 3121641
office@deltaf.org
luminita.tatu@deltaf.org