Hospice 'Casa Sperantei' impreuna cu Clubul Rotary Atheneum din Bucureşti, Northfleet Rotary Club din Marea Britanie şi Rotary International anunta lansarea echipamentului performant de video conferinte

BUCURESTI - 16 noiembrie 2006

Comunicat tip General in Afaceri

Clubul Rotary Atheneum din Bucureşti, Northfleet Rotary Club din Marea Britanie şi Rotary International şi-au reunit forţele pentru a strînge fondurile necesare achiziţionării unor echipamente de videconferinţă în sprijinul Fundaţiei Hospice ”Casa Speranţei”. Aceste facilităţi de ultimă generaţie vor fi utilizate în cadrul unor programe educaţionale de îngrijiri paliative pentru profesionişti din România şi Europa de Est, permiţînd colaborarea în direct a specialiştilor în domeniu din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi alte ţări cu tradiţie în îngrijiri paliative, dar şi reducerea semnificativă a costurilor alocate acestor tipuri de programe.

Clubul Rotary Atheneum din Bucureşti Northfleet Rotary Club din Marea Britanie Districtele Rotary din România, Marea Britanie şi Rotary International au strans suma de 28 000 USD pentru a se putea achiziţiona un echipament performant de video conferinte precum si serviciile de acces Internet pentru 2 ani. Echipamentele au fost instalate la Centrul de Resurse pentru Hospice şi Îngrijire Paliativă ”Nicholas Edeleanu” din Bucureşti şi la Centrul de Studii pentru Medicină Paliativă ”Prinţesa Diana”, cele două centre ale Fundaţiei Hospice ”Casa Speranţei”.
Echipamentul va fi utilizat pentru prima dată sîmbăta, 18 noiembrie 2006, începînd cu orele 12:30, la Centrul de Resurse pentru Hospice şi Îngrijire Paliativă ”Nicholas Edeleanu” din Bucureşti - Calea Călăraşi 109, Sector 3 (punct de reper Hala Traian). La data şi ora menţionată, reprezentanţii Clubului Rotary Atheneum din Bucureşti vor efectua o convorbire în direct cu Rotary Northfleet Club din Marea Britanie, ai cărui reprezentaţi se vor afla la un spital local.
La acest eveniment vor participa: domnul Ion-Dan Deleanu (Rotary Marea Britanie), domnii Adrian Nicolaescu, Guvernator Districtul Rotary International Romania si Republica Moldova, Martin Victor, Past President Rotrary Club Atheneum, Dan Ioan Cretescu, Past President Rotary Club Atheneum, domnul Graham Perolls, preşedintele Fundaţiei Hospice ”Casa Speranţei” şi domnul George Ungureanu, directorul executiv al ale Fundaţiei Hospice ”Casa Speranţei”.
Domnul George Ungureanu a declarat: Sîntem foarte încîntaţi de acest proiect. Cluburile Rotary din Bucureşti şi Marea Britanie au lucrat împreună cu noi timp de 18 luni pentru a finaliza acest proiect remarcabil. Transmisiunea dintre cele două cluburi va fi prima dintr-o lungă serie. Sîntem extrem de recunoscători cluburilor Rotary Atheneum Bucureşti, Northfleet şi organizatiei Rotary International pentru toate eforturile investite în acest proiect.

Vă mulţumim că aţi ales să fiţi alături de noi!

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/fundatia-hospice/hospice-casa-sperantei-impreuna-cu-clubul-rotary-atheneum-din-bucuresti-northfleet-rotary-club-din-marea-britanie-si-rotary-international-anunta-lansarea-echipamentului-performant-de-video-conferinte