,,Charity Ball : our teens, our future’’ -primul bal de caritate online

Timisoara - 15 mai 2012

Comunicat tip General in ONG

Fundatia Life Care va organiza primul bal de caritate online : ,,Charity Ball: Our teens, our future’’, iar cei care vor dori sa dea o mana de ajutor pot participa online la un proiect inedit, timp de doua luni.

,,Charity Ball : our teens, our future’’ -primul bal de caritate online

Initial organizatorii au dorit ca acest eveniment caritabil sa aiba loc la Hotel Athenee Palace Hilton Bucuresti. Scopul acestei seri era de a strange fonduri pentru ultimul proiect al Fundatiei Life Care: BIO Camp. Intrucat invitatiile achizitionate nu au fost suficiente pentru a acoperi costurile organizatorice, iar scopul acestui eveniment era de a strange bani pentru a-i dona copiilor, s-a luat decizia ca evenimentul offline sa se anuleze. Astfel bugetul pentru copii poate fi obtinut si crescut prin evenimentul online. 

Drept urmare, organizatorii au luat o hotarare care respecta in continuare scopul balului, acela de a strange fonduri pentru BIO Camp si se adapteaza tehnologiei moderne.

Asadar oricine, indiferent de zona geografica, disponibilitate sau situatia materiala, va putea accesa incepand cu 17 mai 2012:  ,,Charity Ball: Our teens, our future’’ online pe www.fundatialifecare.ro

In sectiunea special creata pe site-ul fundatiei veti regasi non- stop toate obiectele donate de vedetele autohtone pentru bal, precum si cele donate de copiii din BIO Camp. Mai mult, orice utilizator care va dori sa dea o mana de ajutor in atingerea scopului Fundatiei Life Care, va putea dona un obiect pentru licitatie. Balul online se va desfasura pe o perioada de 2 luni.

BIO Camp este o tabara educationala destinata adolescentilor cu varste intre 12 si 18 ani, in care acestia sunt invatati sa-si dezvolte abilitatile dobandite si cele native precum si sa primeasca ghidarea corecta pentru a avea o viata sanatoasa si plina de succes. Cincizeci de copii au fost deja selectati pentru prima tabara BIO Camp. Selectia s-a facut in functie de performantele lor scolare la materii precum: matematica, fizica, literatura si comunicare, arta (pictura, muzica, teatru, dans, etc), fizica& chimie, sport.

 

Despre Fundatia Life Care

Fundatia Life Care are ca scop propus sustinerea vietii si a potentialului uman, in concordanta cu motto-ul „Viata este o calatorie spre implinirea personala”. Actiunile fundatiei vizeaza in principal urmatoarele directii: sustinerea talentelor, promovarea unui mod de viata sanatos, folosirea artei cu mesaj in educatia oamenilor pentru eradicarea marilor probleme ale omenirii: saracia, sanatatea, folosirea tuturor mijloacelor pentru imbunatatirea sanatatii si a conditiilor de mediu ale populatiei, inclusiv prin promovarea sportului si a turismului.