Lansare online a aplicatiei TESTEAZA-TI VOTUL PENTRU EUROPARLAMENTARE! Alegatorii indecisi primesc o mana de ajutor pentru alegerile pentru Parlamentul European din 7 Iunie 2009

BUCURESTI - 29 mai 2009

Comunicat tip General in Politic

Fundatia MRC, cu sprijinul financiar al Guvernelor Islandei, Principatului Liechtenstein si Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European (SEE) (www.eeagrants.org), a lansat a treia editie a aplicatiei online Testeaza-ti Votul! pe pagina de internet www.testvot.eu.

Dupa succesul aplicatiei Testeaza-ti Votul! pentru alegerile parlamentare din Noiembrie 2008, si a celor parlamentare din Republica Moldova din Aprilie 2009, noua aplicatie Testeaza-ti Votul pentru Europarlamentare! cuprinde un chestionar cu 40 de intrebari care reflecta temele majore de dezbatere in UE relevante si pentru Romania. Orice persoana care acceseaza pagina de internet www.testvot.eu poate sa raspunda la chestionar, precizind gradul de acord sau dezacord cu cele 40 de afirmatii. La final, utilizatorul va primi o analiza grafica si textuala detaliata care indica gradul de apropiere a principalelor 5 partide fata de optiunile alegatorului.

Proiectul ofera alegatorilor oportunitatea de a reflecta asupra unor probleme importante ale societatii, si de a cauta mai multe informatii despre aceste teme si atitudinile partidelor. Proiectul nu incearca sa influenteze votul cetatenilor, ci este un mijloc de a afla mai mult despre cei care candideaza.

Testeaza-ti Votul! ii ajuta pe alegatori sa identifice partidele cele mai apropiate fata de viziunea lor din punct de vedere programatic pe probleme din domeniile economic, politic si social. In acest fel, alegatorii vor putea sa obtina mai usor informatii din programele electorale ale partidelor astfel incit sa voteze informat, si sa nu mai acorde un vot in alb partidelor.

Lipsa de interes a partidelor politice din Romania pentru campania pentru alegerile europarlamentare, precum si lipsa de interes a partidelor pentru a raspunde la cele 40 de intrebari Testeaza-ti Votul! a facut imposibila obtinerea unei pozitii oficiale fata de aceste probleme importante, reflectind o incapacitate a partidelor de a isi face cunoscute pozitiile pe chestiuni de substanta si de a considera cetateanul un partener capabil sa inteleaga si sa judece.

Unele partide au lansat foarte tarziu programele electorale, alte partide, precum si candidatii independenti nu au facut publica nici o oferta de program electoral. Dupa lupte 'seculare' care au durat aproape o luna, am reusit sa obtinem pozitia oficiala a unor partide (UDMR, PDL). Toate celelalte partide si candidatii independenti nu au raspuns solicitarilor noastre. Repetatele contacte, la nivel central, sau la nivelul europarlamentarilor care mai doresc inca un mandat in Parlamentul European, au fost ignorate sau amanate. Am fost astfel nevoiti sa apelam la experti independenti pentru evaluarea pozitiilor partidelor fata de cele 40 de probleme, si sa folosim declaratiile publice si programele electorale (acolo unde acestea exista) pentru a deduce opinia partidelor, pentru fiecare intrebare. Ramane intrebarea alegatorilor 'Eu cu cine votez?'. Nu ne propunem sa le spunem alegatorilor cu cine sa voteze, insa incercam sa ii ajutam sa voteze informat.

Chestionarul folosit de Fundatia MRC pentru Testeaza-ti Votul pentru Europarlamentare! este partial comun cu cel folosit de partenerii Fundatiei MRC in consortiul european Votematch Europe 2009 (www.votematch.eu), dar contine si teme de interes national pentru Romania.

Despre Fundatia MRC - Median Research Centre

Fundatia MRC este un think tank fondat in 2003, fara apartenenta sau afiliere ideologica si politica, al carui scop este dezvoltarea cercetarii de calitate in domeniul stiintelor politice si dezvoltarea calitatii democratiei din Europa Centrala si de Est.
Pentru mai multe detalii va rugam sa il contactati pe Aurelian Muntean la adresa de e-mail mrc@median-rc.ro.
mrc@median-rc.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/fundatia-mrc-median-research-centre/lansare-online-a-aplicatiei-testeaza-ti-votul-pentru-europarlamentare-alegatorii-indecisi-primesc-o-mana-de-ajutor-pentru-alegerile-pentru-parlamentul-european-din-7-iunie-2009