Peste 15.000 de elevi și-au testat, în acest an, cunoștințele de cultură generală, la Concursul ”ARISTOTEL”

BUCURESTI - 31 mai 2022

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Pe 3 iunie se încheie ediția 2022 a Concursului Național Interdisciplinar ”ARISTOTEL”. Peste 15.000 de elevi din toată țara și-au testat, în acest an, cunoștințele de cultură generală, logică și matematică. Ultimele școli se pregătesc să încheie ediția 2022 a acestui concurs, care a devenit, de-a lungul timpului, una dintre cele mai provocatoare competiții, punând la încercare atât cunoștințele de cultură generală, cât și creativitatea elevilor.

.

.

În total, la concursul ”ARIDTOTRL” au participat, în acest an, peste 600 de școli din toată țara, dar și școli din Republica Moldova. Concursul a avut loc în perioada 4 aprilie – 3 iunie și s-a desfășurat online, pe platforma educațională Școala FDVDR.

Concursul Național Interdisciplinar ”ARISTOTEL” este GRATUIT și se adresează elevilor începând de la clasa pregătitoare, până la clasa a VIII-a.

Este un concurs școlar interdisciplinar, de cultură generală, logică, matematică și creativitate.

Prin participarea la acest concurs, elevii și-au putut testa cunoștințele de cultură generală, capacitatea de a rezolva probleme de logică și matematică, cu grad ridicat de dificultate, nivelul de cunoștințe dobândite și, în același timp, și-au pus la încercare memoria și creativitatea.

Scopul concursului este acela de a descoperi și premia creativitatea, inteligența logică și matematică și de a ajuta la dezvoltarea psiho-emoțională a copiilor.

Despre Fundatia Dan Voiculescu

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României este o organizație non–profit, non-guvernamentală și non-politică, înființată în anul 1990 de către profesorul Dan Voiculescu. Organizația are sediul în Bucuresti, iar activitatea pe care o desfășoară are un caracter național. Fundatia Dan Voiculescu este afiliata European Council for the High Ability (http://www.echa.info/) si World Council for Gifted and Talented Children (https://world-gifted.org/).

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/fundatia-umanista/peste-15-000-de-elevi-si-au-testat-in-acest-an-cunostintele-de-cultura-generala-la-concursul-aristotel