Asociaţia Family Business Network România, membră a European Family Businesses, printre partenerii de dialog ai CE şi Parlamentului European

BUCURESTI - 12 mai 2020

Comunicat tip General in Afaceri

Comisia Europeană a apreciat propunerile European Family Businesses pentru redresarea economică post-COVID

Comisia Europeană a analizat și apreciat planul de măsuri pentru ieșirea din criză generată de pandemia de COVID, întocmit de European Family Businesses, asociația marilor afaceri de familie, calificând proiectul ca fiind unul de o deosebită importanță pentru relansarea economiei europene. Oficiali ai Comisiei Europene au salutat setul de propuneri venit din partea European Family Businesses, din care face parte și Family Business Network România, și au subliniat că se va ține cont de acestea, în elaborarea strategiei post-COVID a Comisiei.

„Situația fără precedent în care se află Europa și lumea reprezintă în prezent o provocare pentru societatea și economia europeană. În timp ce răspunsul nostru imediat la criză trebuia să aibă ca primă prioritate salvarea a cât mai multor vieți și cel mai urgent răspuns pentru cetățenii și economia noastră, acum căutăm modul de ieșire din această criză spre redresare. Documentele de poziție precum cele transmise de asociația dvs. sunt de o importanță deosebită în acest efort și luăm în considerare solicitările dvs,”, arată comisarul european pentru Piața Internă, Thierry Breton, în răspunsul oferit zilele trecute președintelui European Family Businesses, Udo Vetter.

Potrivit comisarului european Thierry Breton, Comisia joacă un rol cheie în coordonarea măsurilor și a emis deja o serie de recomandări pentru un set comun de acțiuni, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, înființând o echipă care să răspundă la problemele generate de noul coronavirus.

„Vă exprimați îngrijorări deosebite cu privire la întreprinderile mijlocii care au nevoie de asistență urgentă. Comisia a pus în aplicare o strategie pentru atenuarea consecințelor pandemiei, abordând în special nevoile întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri). (...) În calitate de comisar pentru piața internă, sunt pe deplin de acord cu dvs. că libertatea de circulație a mărfurilor, serviciilor și lucrătorilor din Europa rămâne fundamentală. (...)  Comisia Europeană va face tot ce este necesar pentru a sprijini cetățenii europeni și economia europeană”, a dat asigurări comisarul european Thierry Breton.

De asemenea, directorul general al Direcției pentru Piețe Interne, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri din cadrul Comisiei Europene, Kerstin Jorna, i-a răspuns președintelui European Family Businesses mulțumindu-i, inclusiv în numele președintelui CE, Ursula von der Leyen, pentru propunerile privind relansarea economică. „Toate informațiile și solicitările sosite de la actorii economici europeni ajută, în acest moment, la îndrumarea Direcției noastre generale pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri în privința modului în care abordăm pandemia și consecințele acesteia. Vom ține cont de mesajele dvs. pentru planificarea noastră viitoare”, a spus directorul general Kerstin Jorna.

Aceasta a subliniat că feedback-ul primit din partea reprezentanților întreprinderilor europene de familie este important pentru viitorul acțiunilor pe care Comisia Europeană le dezvoltă. „Este crucial pentru noi să știm că organizația dvs. împărtășește o serie de priorități pe care le considerăm cruciale pentru strategia de recuperare post-COVID. (...) Mai presus de toate, securitatea și sănătatea cetățenilor europeni este o prioritate esențială. Eforturile noastre de până acum s-au concentrat în primul rând pe răspunsul imediat la criză. Cu toate acestea, am rămas conștienți de necesitatea pregătirii recuperării post-criză, iar Comisia Europeană va face tot ce este necesar pentru a proteja cetățenii și pentru a sprijini economia europeană”, a subliniat directorul general Jorna.

La rândul său, Francisco Perez Canado, director în cadrul Direcției Generale a Comerțului – Strategie și Analiză Comercială, Acces pe Piață, a apreciat strategia întocmită de European Family Businesses și a mulțumit pentru planul de propuneri transmis. „UE întreprinde acțiuni hotărâte pentru a consolida sectoarele noastre de sănătate publică și pentru a reduce impactul socio-economic. (...) În acest sens, apreciez foarte mult primirea în timp util a sugestiilor dvs. de a ne îndrepta spre luarea măsurilor necesare pentru revenirea la o funcționare normală a societăților noastre și la o creștere economică durabilă, țînând cont de toate lecțiile acestei crize”.

European Family Businesses a transmis Comisiei Europene, luna trecută, în numele membrilor săi, o strategie de ieșire din actuala criză și un plan concret de măsuri pentru relansarea economiei europene. „Este vital să începem să ne gândim cum vom ieși din această criză și cum vom planifica redresarea economică. Ceea ce este sigur este că drumul pe care Europa îl alege acum va avea un impact imens asupra viitorului Europei, nu doar asupra acestei generații, ci și pentru generațiile următoare”, se arată în documentul European Family Businesses. Ca strategie de ieșire din actuala situație caracterizată prin multiple restricții, European Family Businesses consideră că esențială este coordonarea, de aceea Comisia Europeană ar trebui să elaboreze, după o analiză cu toate statele membre, o procedură și un calendar clar de măsuri. De asemenea, UE ar trebui să relanseze, în siguranță, libera circulație a mărfurilor, serviciilor și lucrătorilor, să elaboreze un standard comun pentru testare și să sprijine achiziționarea de echipamente de protecție personală pentru companiile mici și mijlocii.

Printre măsurile de recuperare durabilă, propuse de European Family Businesses, se numără: restimularea investițiilor private, promovarea educației, formării și inovării, includerea în strategia de ieșire din criză și recuperare economică a obiectivelor majore ale Acordului Ecologic – Green Deal, și susținerea companiilor mijlocii, de regulă neglijate de autorități. De asemenea, potrivit planului de măsuri propus de European Family Businesses, Europa trebuie să rămână deschisă comerțului cu restul lumii, iar afacerile de familie trebuie susținute, astfel încât acestea să poată continua să-și îndeplinească rolul lor crucial în economiile europene.

Proiectul detaliat  înaintat de European Family Businesses către Comisia Europeană poate fi consultat aici: http://europeanfamilybusinesses.eu/publications/103/101/EFB-Exit-Strategy-and-Sustainable-Recovery-Proposals-the-answers-from-responsible-capital

European Family Businesses este o asociație formată din 15 organizații naționale ale afacerilor de familie, inclusiv Family Business Network România. Asociația are drept principoal scop conștientizarea factorilor de decizie politici în privința contribuției pe care întreprinderile familiale le au în privința dezvoltării societății și promovarea de politici care să conducă la un antreprenoriat responsabil pe termen lung. Membrii European Family Businesses realizează împreună o cifră de afaceri de peste un trilion de euro și peste 9% din PIB-ul european.

Asociația Family Business Network România reunește 27 de membri, lideri de piață în mai multe ramuri ale economiei naționale, cu o cifră de afaceri de circa 2,5 miliarde de euro pe an și circa 18.000 de angajați.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/galenus1/asociatia-family-business-network-romania-membra-a-european-family-businesses-printre-partenerii-de-dialog-ai-ce-si-parlamentului-european