Nouă provocare extremă pentru Paul Georgescu: va înota în Antarctica

BUCURESTI - 25 martie 2019

Comunicat tip General in Sanatate, Sport

Paul Georgescu va înota în apele înghețate ale Antarcticii. Acesta este următorul poiect ambițios, de Guiness Book, pe care-l pregătește proaspătul campion mondial la Ice Swimming, proba 500. Sportivul va participa la Antarctica 2020 Swim și va încerca să doboare recordul de distanță, de 2,5 km!

Paul Georgescu

Paul Georgescu

Înotătorul de 40 de ani a anunțat că s-a înscris la Antarctica 2020 Swim (https://antarctica2020swim.com/) și că anul anul viitor, în perioada 17-28 februarie, va face tot posibilul să parcurgă cel puțin o milă în Antarctica, în condiții extreme, la temperaturi ce pot coborî până la -200C, vânt, valuri puternice și apa foarte rece, sub 00C.

Doar 23 de înotători de pe glob au reușit să parcurgă peste 1 km în apele înghețate din largul coastelor Antarcticii și numai 7 dintre ei au înotat peste 1600 de metri (1 milă). Recordul mondial de distanță îi aparține lui Sharma Bhatki (India): 2 kilometri și 250 de metri. Paul Georgescu țintește, însă, mai sus de atât: „Mi-am propus să înot cel puțin o milă și chiar să dobor recordul mondial!”

Celebrul „Ice Swimmer” irlandez Ger Kennedy (The International Ice Swimming Association IISA), cel care a omologat în februarie la București „mila” înotată de Paul Georgescu, va fi cel care va conduce expediția din Antarctica.

Este primul român campion mondial la Ice Swimming  

În perioada 14-17 martie 2019, Paul Georgescu a reprezentat România la cea de-a III-a ediţie a Campionatelor Mondiale de Ice Swimming de la Murmansk, Rusia, competiţie la care s-a calificat în urma stabilirii recordului de la începutul lunii februarie (distanța: 1 milă - 1,609 km, 64 de bazine, temperatura apei: 3,20C, timp 22:44:19. După acest eveniment, la care s-au calificat  410 înotători din întreaga lume, Comitetul Internaţional Olimpic va decide introducerea aceastei discipline în cadrul Jocurilor Olimpice de Iarnă.

Sportivul român a concurat în cadrul probei de 500 de metri, stilul liber, înotând şi câştigând cea mai puternică serie la care au luat startul 54 de înotători. Apa a avut temperatura de 00C la ora startului, 11:23, ora României. Paul Gerorgescu a condus cursa de la un capăt la celălalt, impunând un ritm infernal pentru adversari. El a termiat proba în 6 minute, 7 secunde şi 22 de sutimi, devenind astfel campion mondial şi aducând prima medalie din istorie pentru România la o astfel de competiție.

După numai o zi, Paul Gerogescu a participat şi la proba Regină, de 1000 de metri, unde au fost înscrişi 110 concurenţi şi s-a clasat pe un excelent loc 5.  Pentru Paul Georgescu, acesta a fost doar începutul unui an competițional ce se anunță cu mari provocări:

9-21 aprilie 2019 – Molokai Channel, Hawaii - 42 km

9-16 august 2019 – North Channel – 35 km

29 august-5 septembrie 2019 – prima ștafetă românească care va traversa Canalul Mânecii (Paul Georgescu – 40 ani, Anton Zamir – 16 ani, Alis Perjoiu – 16 ani, Alina Barbu – 13 ani, Andreea Albu – 13 ani și Ana Nanău – 12 ani)

Paul Georgescu, omul recordurilor

Fost campion național la polo, acum profesor de educație fizică și sport la International British School of Bucharest, Paul Georgescu este cel mai rapid român care a traversat în 2016 Canalul Mânecii fără costum de neopren, cu timpul record de 13h34′ înregistrat pe distanța de 54 km. Practic, distanța dintre țărmul englez și cel francez măsoară aproximativ 34 km, dar, din cauza curenților, el a trebuit să înoate 54 km. De asemenea, este deținătorul titlului „Triple Crown” (English Channel – 54 km, Catalina Channel, SUA – 35 km și Manhattan Island, SUA – 48,5 km), una dintre cele mai importante distincții dedicate înotului în ape deschise pe care numai 154 de înotători din lume o dețin. Visul său cel mare este să încheie până în 2020 proiectul „Ocean’s Seven”, echivalentul „Seven Summits” al alpiniștilor care au reușit să cucerească cele 7 mari vârfuri ale lumii.

„Acest proiect se întinde pe patru ani. În 2018, am înotat Catalina Channel din Statele Unite, după care am participat la cursa insulei Manhattan, căreia i se mai spune și cursa celor 20 de poduri. Cu cele două reușite, plus Canalul Mânecii am primit distincția Triple Crown”, a precizat sportivul.

CATENA susţine campionii!

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/galenus1/noua-provocare-extrema-pentru-paul-georgescu-va-inota-in-antarctica