GAZETA de SUD - ziarul regional nr. 1 în România

Craiova - 11 iulie 2005

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Fisiere atasate:

7145-sigla-gds.jpg

Ultimul Studiu Naţional de Audienţă (SNA) reconfirmă poziţia cotidianului Gazeta de Sud ca lider pe piaţa presei regionale din România. Studiul, care cuprinde toate oraşele ţării care au peste 50.000 de locuitori, a fost realizat în perioada mai 2004-aprilie 2005. Acesta arată că Gazeta de Sud are zilnic 130.000 de cititori, fiind astfel cel mai citit ziar regional din România.

GAZETA de SUD - ziarul regional nr. 1 în România

„De ani buni, Gazeta de Sud este numărul 1 în presa regională din România, ca audienţă şi vînzări zilnice. Am ajuns aici şi ne-am menţinut poziţia de lider pentru că ne respectăm cititorii şi le oferim informaţii solide şi de calitate, cu ajutorul unei echipe de jurnalişti profesionişti“, a declarat Ina Voinea, redactor-şef la Gazeta de Sud. Aceasta a adăugat: „Studiul măsoară audienţa în oraşele care au peste 50.000 de locuitori, unde Gazeta vinde numai o parte din tirajul zilnic. Din 2006, vor fi incluse în studiu toate oraşele din România, iar aceasta va însemna, pentru Gazeta de Sud, o creştere foarte mare a cifrelor de audienţă înregistrate de SNA“.
În Oltenia, Gazeta de Sud este lider detaşat, avînd 130.000 de cititori, cu 34.000 mai mulţi decît ziarul care ocupă locul doi ca audienţă - Jurnalul Naţional, cu 96.000 de cititori.
Craiova, oraşul-emblemă al Olteniei, este şi locul unde se găsesc cei mai mulţi cititori ai Gazetei de Sud, numărul acestora crescînd de la 97.000 la 101.000, în comparaţie cu studiul de audienţă realizat anterior, în perioada februarie 2004-ianuarie 2005.
Conform SNA, Gazeta de Sud este citită de persoane dinamice, cu un statut social mediu sau superior, foarte interesate de ceea ce se întîmplă în comunitatea lor. 66,9% din cititori şi-au întemeiat deja o familie, în timp ce 14% sînt elevi sau studenţi. Cei mai mulţi cititori lucrează în domeniile industrial, servicii, comerţ şi finanţe/bănci. Cititorii Gazetei de Sud sînt educaţi - 73,7% au absolvit liceul sau o instituţie de învăţămînt superior. 14,7% cîştigă peste şapte milioane de lei lunar.
Este de remarcat faptul că 19,8% din cititori sînt foarte tineri, avînd între 14 şi 24 de ani. Gazeta se poate lăuda şi cu faptul că este citită zilnic de 5.129 de întreprinzători particulari. Conform SNA, cititorii Gazetei de Sud sînt foarte interesaţi de problemele sociale, de politica internă şi externă, de evenimente sportive, turism, medicină, sănătate şi alimentaţie.
SNA nu include cititorii ediţiei electronice a Gazetei de Sud (www.gds.ro). În fiecare zi, 2.700 de cititori din peste 40 de ţări ale lumii citesc ziarul online, mărturie a faptului că Gazeta de Sud este, într-adevăr, un cotidian al oltenilor de pretutindeni.

Despre Gazeta de Sud

Gazeta de Sud este cel mai citit ziar regional din România. Înfiinţat în 1995, ziarul se distribuie zilnic în Dolj, Olt, Gorj, Mehedinţi şi Vîlcea, avînd un tiraj mediu auditat BRAT de 30.000 de exemplare.
Stefan Voinea
Director Comunicare & PR
Gazeta de Sud
0722.557.507
stefan.voinea@gds.ro
office@gds.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/gazeta-de-sud/gazeta-de-sud-ziarul-regional-nr-1-in-romania