Seniorul.ro, pentru o imbatranire activa si demna in Romania

BUCURESTI - 19 martie 2019

Comunicat tip General in Sanatate, Social, CSR

Asociatia CSR Nest si Grupul de Educatie si Actiune pentru Cetatenie lanseaza Seniorul.ro – o platforma de servicii integrate pentru o imbatranire pozitiva si imbunatatirea vietii oamenilor in varsta in Romania. Programul intervine la nivelul sanatatii emotionale si psihice, securitatii financiare si sanatatii sociale, abordate in prezent prin intermediul a trei proiecte complementare: Revista Seniorul, Senior Jobs si Visele Batranilor .

Revista Seniorul (revista.seniorul.ro) este un proiect jurnalistic cetatenesc dedicat subiectelor care privesc si problemelor care afecteaza viata oamenilor la varsta inaintata. Redactia este intergenerationala, deschisa si este formata din 17 seniori si tineri voluntari cu experiente de viata si profesionale diverse care povestesc despre „lume si viata”, imbatranire si batranete in Romania. De asemenea, Revista Seniorul mai cuprinde si articole semnate de patru organizatii neguvernamentale care deruleaza activitati si proiecte pentru seniori.

Senior Jobs (jobs.seniorul.ro) este un serviciu online de intermediere pe piata muncii care sustine cresterea gradului de ocupabilitate a oamenilor de varsta adulta superioara si de varsta a 3-a. Senior Jobs propune o schimbare a atitudinilor sociale fata de acest segment de populatie si o regandire a politicilor nationale si de resurse umane, in contextul schimbarilor demografice fara precedent.

Finantat in 2014 – 2015 de Fondul pentru Inovare Civica (administrat de FDSC), Visele Batranilor (viselebatranilor.ro) alina oamenii in varsta vulnerabili financiar si emotional prin indeplinirea „viselor lor de o viata”. In 2014 – 2018 au fost indeplinite dorintele a 58 de seniori din 3 centre de zi (organizatii neguvernamentale) dedicate: Centrul Comunitar Ghencea (Asociatia sf. Arhidiacon Stefan), Organizatia Suedeza pentru Ajutor Umanitar Individual si Asociatia C.A.R.P. „Omenia”. 17 companii din Bucuresti si din tara, 35 de tineri voluntari si peste 100 de copii, parinti si profesori ai Scolii nr. 280 din Bucuresti au contribuit la indeplinirea acestor dorinte.

 

Context

 

Unul dintre obiectivele nationale asumate de Romania prin Strategia Europa 2020 si prin Programul National de Reforma (PNR) este cel privind imbatranirea activa. Lansat in 2012 de Organizatia Mondiala a Sanatatii, conceptul de imbatranire activa se refera la continuarea participarii persoanelor varstnice la viata economica, sociala, culturala, spirituala, si nu doar la abilitatea de a fi active din punct de vedere fizic sau de a-si continua munca. Imbatranirea activa poate reduce cheltuielile publice aferente varstei inaintate, poate produce venituri actuale si viitoare mai mari pentru populatia varstnica, poate conduce la o crestere economica mai mare si poate dezvolta o societate incluziva – toate acestea contribuind la imbunatatirea calitatii vietii acestei categorii de persoane. Conform cadrului general al imbatranirii active din UE, Romania considera ca principalele elemente ale conceptului sunt: 1) viata mai lunga si mai sanatoasa; 2) cresterea nivelului de ocupare a fortei de munca la varste mai inaintate; 3) cresterea participarii sociale si politice a grupurilor de persoane varstnice; 4) scaderea dependentei persoanelor varstnice; 5) imbunatatirea serviciilor de ingrijire de lunga durata. (Strategia nationala pentru promovarea imbatranirii active si protectia persoanelor varstnice 2015–2020)

Cel mai recent Indice al Imbatranirii Active (AAI), realizat de Directoratul Comisiei Europene pentru ocuparea fortei de munca, afaceri sociale si incluziune, plaseaza Romania printre ultimele 5 tari din U.E. din punct de vedere al masurilor intreprinse in sprijinul imbatranirii active. Si tot la coada clasamentului suntem si din punctul de vedere al gradului de ocupare a fortei de munca pentru persoanele cu varste cuprinse intre 55 si 64 de ani. (raport Eurostat 2017)

Potrivit Strategiei nationale pentru promovarea imbatranirii active si protectia persoanelor varstnice 2015–2020, rata saraciei in Romania este cea mai scazuta in randul populatiei cu varste de 50 de ani si peste. Rata relativ redusa de ocupare a populatiei varstnice din Romania poate fi atribuita unei multitudini de factori care privesc atat politicile nationale, cat si perceptiile sociale fata de acest segment de populatie. Promovarea unui grad mai mare de ocupare in randul populatiei in varsta va necesita, prin urmare, o schimbare a atitudinilor sociale, revizuirea actualelor legi si reglementari, modificari in politicile de resurse umane ale angajatorilor, schimbari ale mediului fizic si organizational la locul de munca si adoptarea politicilor de invatare pe tot parcursul vietii.

Pentru mai multe detalii despre program, va rugam accesati www.seniorul.ro.

Contact: Radu Meirosu – tel. 0773.723.424; e-mail: meirosu.radu@gmail.com

 

###

 

Despre Grupul de Educatie si Actiune pentru Cetatenie ( GEAC )

Activa din 2012, organizatia pledeaza pentru o societate caracterizata de sentimentul apartenentei, al implicarii, al integrarii si empatiei membrilor care o compun. Grupul de Educatie si Actiune pentru Cetatenie urmareste cresterea solidaritatii si a capacitatii de actiune a oamenilor pentru binele comun. GEAC este o organizatie centrata pe dezvoltarea de mecanisme inovative de atragere de oameni si fonduri in si pentru comunitate.

Despre Asociatia CSR Nest

Asociatia CSR Nest a fost infiintata in anul 2010 cu scopul de a contribui la dezvoltarea socio-economica, culturala si educationala a Romaniei. CSR Nest ofera solutii si servicii mediului de afaceri si organizatiilor societatii civile in domenii precum cel al responsabilitatii sociale corporative (CSR), dezvoltarii organizationale si comunitare, economiei sociale sau proiectelor de mediu, pentru a creste impactul actiunilor lor in comunitate. O alta directie strategica a asociatiei este de a informa si creste gradul de constientizare a publicului larg cu privire la impactul organizatiilor neguvernamentale si ale companiilor responsabile social in comunitatile din care fac parte.

Despre GEAC

GEAC este o organizatie neguvernamentala activa in atragerea de oameni si fonduri in si pentru comunitate