Frigul eficient, o tema calda la seminarul SIFAC 2005

BUCURESTI - 1 iulie 2005

Comunicat tip General in Tehnologie

Odata cu apropierea accesului Romaniei in UE, compania Frigotehnica, liderul pietei frigului industrial si comercial, a organizat cel de-al 12-lea seminar international de Frig si Aer Conditionat SIFAC 2005 analizand eficienta frigului, prin reducerea consumului de energie electrica in aplicatiile frigotehnice.

Referindu-se la piata de frig si aer conditionat, Nicolae Bara, consilier in cadrul Grupului Frigotehnica a spus: „ aceasta piata se va majora semnificativ în următorii zece ani, după ce anul trecut a atins circa 150 milioane euro.” Retail-ul şi industria alimentară sunt sectoarele în care se preconizează cele mai mari creşteri, apreciază reprezentanţii firmei de profil Frigotehnica.
"Ne aşteptăm la o adevărată explozie a cererii în anii viitori, ca urmare a dezvoltării pieţei imobiliare, precum şi a investiţiilor pe care multe companii din industria alimentară trebuie să le realizeze în perspectiva aderării la UE'', a continuat Bara. El a precizat că, în prezent, solicitările pieţei interne sunt acoperite aproape în totalitate din import (peste 90%), firmele autohtone asigurând aproape în exclusivitate lucrări de proiectare şi montaj.
Dezvoltarea lanţurilor de magazine, precum şi posibilitatea accesării fondurilor SAPARD de către societăţile din sectorul agro-alimentar au impulsionat piaţa în ultima perioadă, a menţionat Bara.
Referindu-se la SIFAC 2005, Adrina Ion, director de vanzari din cadrul Frigotehnica, a spus: „Simpozionul International de Frig si Aer Conditionat (SIFAC), este organizat anual de compania Frigotehnica, in calitate de lider pe piata de sisteme frigorifice, pentru a prezenta solutii moderne si eficiente pentru clientii sai,” a declarat Adrian Ion, director de vanzari Frigotehnica. „Anul acesta avem printre participanti, la acest important eveniment, companii de renume precum Linde, Bitzer, Isocab, Polysto sau Roller din tari precum Germania, Austria, Belgia sau Franta,” a continuat acesta.
Compania Frigotehnica, jucator foarte important de pe piata de instalatii de frig industriale si comerciale, contribuie prin solutiile moderne si proiectele la cheie oferite, la eficientizarea activitatilor partenerilor sai.
Domnul Adrian Ion, a declarat: „In ultimul timp, pe langa utilizarea in aplicatiile sale a freonilor ecologici, compania Frigotehnica se inscrie in tendinta mondiala generalizata de reducere a amoniacului ca agent principal de lucru.” Astfel, avand in vedere performantele termodinamice superioare ale utilizarii amoniacului, compania Frigotehnica a proiectat, executat si pus in functiune instalatii frigorifice pentru utilizatori precum: Ursus, Tuborg, Avicola Brasov, EuroProd – Bacau, BrauUnion – Romania, Interbrew, FRIESLAND, etc.
Aplicatiile Frigotehnica ofera solutii moderne pentru proiecte si activitati economice din industria alimentara. O importanta sursa de finantare in cadrul acestor proiecte, din industria alimentara sunt programele SAPARD.
In contextul eficientizarii activitatilor economice, in special a resurselor utilizare in cadrul acestor activitati, domnul, Daniel Popescu, reprezentant Sapard Oltenia, a subliniat importanta eficientei activitatilor incluse in cadrul proiectelor SAPARD.
Daniel Popescu, a declarat: ” Agentia SAPARD, a contractat pana in luna iunie a acestui an, 1394 de proiecte carora le-au fost alocate fonduri nerambursabile in valoare totala de 623 de milioane de euro.
Prin Programul SAPARD se finanteaza 11 masuri, din care 6 au fost deja acreditate. Pentru aceste masuri deja acreditate au fost fonduri alocate, in total de 1217 milioane euro.
Măsurile care urmează a fi acreditate in următoarea etapa sunt:
•Masura 1.2 - Îmbunătăţirea structurilor in vederea realizării controlului de calitate, veterinar si fitosanitar, pentru calitatea produselor alimentare si pentru protecţia consumatorilor – 41 milioane euro.
•Masura 3.2 - Constituirea grupurilor de producători – 26 milioane Euro.
•Masura 3.3 - Metode agricole de producţie proiectate sa protejeze mediul si sa menţină peisajul rural – 39 milioane Euro.
•Masura 3.5 - Silvicultura – 157 milioane Euro.
Total fonduri alocate pentru masurile neacreditate sunt de 306 milioane Euro.
Referindu-se concret la Masura „Dezvoltarea si diversificarea activitatilor economice care sa genereze activitati multiple si venituri alternative”, domnul Popescu a spus:”Pentru aceasta masura au fost depuse 418 de proiecte. Dintre aceste proiecte au fost contractate 261, a caror cofinantare SAPARD insumeaza 14 milioane euro.” Conform reprezentantului SAPARD, Uniunea Europeana si Guvernul Romaniei au alocat suma de 150 milioane de euro pentru aceasta masura pana in anul 2006. Aproape 67 de milioane de euro din aceasta suma sunt distribuiti pentru domeniul turismului rural, care are o pondere de 45% in cadrul acestei masuri.
Compania Frigotehnica a aparut pe piata romaneasca in 1949 si s-a remarcat inca de atunci prin realizarea unor obiective industriale cum ar fi: Halele Obor - Bucuresti sau executia instalatiilor frigorifice aferente mai multor abatoare si antrepozite importante din tara. ”De-a lungul timpului, Frigotehnica a reusit sa tina pasul cu modernizarea tehnologiei pe plan mondial, implementand in Romania instalatiile frigorifice de ultima ora, necesare satisfacerii cerintelor din ce in ce mai exigente ale pietei,” a declarat Domnul Adrian Ion. „De la instalatiile industriale si comerciale la climatizarea locuintelor si birourilor, Frigotehnica raspunde tuturor nevoilor din domeniul frigului,” a continuat acesta.
Astazi din Frigotehnica Grup fac parte companii precum Frigotehnica, FrigoSystem, Eco Clima Industrial, Technoelectric, FrigoElectric, MTH Frigo, Frigo Leasing.
Aceste companii sunt specializate pe domenii de activitate diferite precum executie instalatii frig industriale si comerciale, instalatii de aer conditionat, dotare cu mobilier frigorific, instalatii electrice de control si automatizare. Acopera astfel toata gama de servicii solicitate de clienti.
La nivel international, compania Frigotehnica a realizat proiecte la cheie pentru clienti din domeniul comercial, din Serbia si Moldova, si din tari precum Liban si Oman pentru domeniul industrial.
Prin întreaga activitate de conceptie, productie, executie si service, FRIGOTEHNICA SA este implicata direct în realizarea tuturor verigilor lantului frigorific din România, cât si in alte activitati care utilizeaza mediile racite.
“Cu un numar total de 400 de angajati, Grupul Frigotehnica a inregistrat la sfarsitul anului trecut o cifra de afaceri de peste 15 milioane de euro,” a declarat Domnul Adrian Ion.
Frigotehnica are planificate pentru acest an investiţii de circa 150.000 dolari pentru realizarea unei capacităţi de producţie a compresoarelor frigorifice, după ce anul trecut a alocat circa un milion de euro pentru o altă unitate.

Despre gmp / MAP Romania

Anul acesta, grupul Frigotehnica s-a largit ca si componenta prin infiintarea companiilor Frigo Media si Frigo Print. Aceste aopereaza cel mai nou cotidian de sporturi, SPORT TOTAL, care aminteste cititorilor ca exista si alte sporturi si ca sportul inseamna mai mult decat fotbal.
Departament PR