Un brand pentru Iaşi

Iasi - 27 octombrie 2005

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Primul pas în construirea unui brand de oraş pentru Iaşi a fost făcut marţi, 25 octombrie 2005, într-o discuţie publică iniţiată de Grapefruit şi găzduită de Prefectura Iaşi.

Alături de organizatori, la discuţie au participat reprezentanţi ai Primăriei municipiului, ai Consiliului Local şi ai celui Judeţean, reprezentanţi ai marilor companii ieşene, oameni de cultură, artişti şi profesori, instituţii şi organizaţii non-profit, presa locală, scrisă şi audiovizuală. După o scurtă introducere în branding şi o prezentare a particularităţilor brandingului de loc, cei prezenţi au dezbătut procesul efectiv de lucru, potenţialele direcţii de dezvoltare ale brandului Iaşi, precum şi resursele necesare pe termen lung pentru un astfel de proiect.

„Iaşul trebuie să-şi afirme prezenţa şi punctele tari într-un mod mult mai susţinut şi mai coerent decât a făcut-o până acum. Aceasta este o sarcină care priveşte toţi ieşenii, indiferent de domeniul lor de activitate sau de convingerile politice. În unire stă puterea”, a afirmat dl. Radu Prisăcaru, prefectul judeţului Iaşi, în încheierea evenimentului.

Procesul va continua prin crearea unei asocieri formale, non-profit, între persoanele şi instituţiile interesante şi capabile să participe la efortul de branding de oraş, în vederea organizării, coordonării şi finanţării pe termen lung a proiectului.

Despre Grapefruit

Grapefruit este o agenţie de consultanţă pentru branding şi design interactiv, cu sediul în Iaşi, România. Printre clienţii agenţiei se numară Connex, HP, Eli Lilly, DDB San Francisco şi International Corporate and Brand Identity Centre.
Ştefan Liuţe
Strategy Director

Tel/Fax: +40 232 233068

office@grapefruit.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/grapefruit/un-brand-pentru-iasi