Universităţile unde 9 din 10 studenţi se angajează în domeniul studiat la doar câteva luni de la absolvire vin în România
BUCURESTI - 25 februarie 2015
Comunicat tip General in Educatie / Cultura, ONG, Social
RIUF (Romanian International University Fair) aduce în martie, în România, universități care le promit studenţilor rate de angajare de peste 90% în primele șase luni după absolvirea studiilor. Printre acestea se numără University of Northampton (unde, în 2013, la jumătate de an după absolvire, 95,7% dintre absolvenți îşi găsiseră joburi în domeniile pe care le-au absolvit) sau University of Hull și UCS - University Campus Suffolk (care se pot lăuda cu o angajabilitate de peste 92%).
University of Northampton, unul dintre expozanţii RIUF cu cele mai mari rate de angajare
Cel mai mare târg din România și Europa de Sud-Est, RIUF este locul în care sunt prezente numeroase instituții educaționale care se află în pe primele locuri în ceea ce privește rata de angajare. În această primăvară, târgul aduce la un loc peste 80 de expozanţi: universităţi din România şi din alte 15 ţări, servicii de consiliere educaţională şi în carieră, respectiv organizaţii nonguvernamentale. Astfel, vizitatorii pot interacţiona direct cu reprezentanţii instituţiilor de învăţământ care îi interesează, pentru a explora oferta largă de programe de studiu disponibile și pot discuta cu consilieri educaţionali despre opţiunile de studiu cele mai potrivite pentru ei.
RIUF îşi propune să le ofere tinerilor din România o perspectivă completă asupra opţiunilor lor educaţionale, pentru a le permite să aleagă informat domeniul şi universitatea spre care să se îndrepte. Astfel, elevii şi studenţii au şansa de a lua cele mai bune decizii în legătură cu viitorul lor, evitând riscul alegerii unui traseu nepotrivit pentru ei și al abandonului universitar.
De altfel, în România, rata abandonului universitar este printre cele mai ridicate din Europa; 40% dintre cei care ar fi trebuit să termine în 2013 au renunțat să mai urmeze cursurile facultății la care s-au înscris (rezultate publicate de Agenția Națională a Organizațiilor Studențești, martie 2014). Doar 14% dintre români au studii superioare, comparativ cu media europeană de 24% (conform rezultatelor publicate de Institutul Național de Statistică în urma Recensământului din 2011), iar acest lucru se reflectă și în rata de angajare a studenților care aleg să termine studiile.
Șansele de angajare ale unui proaspăt absolvent cresc sau scad în funcție de domeniul și facultatea la care alege să studieze. Rata șomajului la nivelul țării noastre, raportată la persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, a atins în 2014 un prag record de peste 25%.
În acest context, RIUF reprezintă un eveniment care poate să le ofere elevilor și studenților ocazia de a explora diversele opțiuni educaționale pe care le au la dispoziție. Târgul are loc la București (14-15 martie), Cluj-Napoca (17 martie) și Galați (19 martie). Inițiat și organizat de Grupul EDUCATIVA, RIUF este de 10 ani cel mai mare târg educațional din România și reunește zeci de universități internaționale și mii de tineri români interesați să descopere, într-un singur loc, o oferta educațională completă.
Parteneri educaționali și instituționali: Asociația de Educație Socială, British Council, Campus France, DAAD, Fulbright, I.S.M.B., Primăria Municipiului București.
Parteneri media: Adevărul.ro, Ziare.com, Amdoar18ani.ro, B365.ro, Blogunteer.ro, CalendarEvenimente.ro, Edu-news.ro, EduManager.ro, Gen90.net, Hipo, IQool.ro, Orasulm.eu, PortalHR, SmartandHappyChild.ro, StartUB.ro, StudentdinProvincie.ro.
Organizații partenere: ADVICE, AEGEE, AIESEC, Akcees, ASCIG, ASER, BOS, Ed4Lead, EESTEC, Fundația Tineri pentru Tineri, GRASP, ISIC, LSE, LSRS, Școala de Valori, VIP, USR.
Susținători: Librăriile Humanitas, Okian, FruFru, Ever Art.
Despre Grup Educativa
Despre RIUF
RIUF este cel mai mare eveniment educațional din România și are o experiență de 10 ani și 15 ediții. De-a lungul timpului, târgul a adunat peste 150 de expozanți din 20 de țări, iar anual sunt prezenți peste 18.000 de vizitatori. RIUF aduce în fața tinerilor cea mai mare ofertă de studii în străinătate, dar și oportunitatea de a beneficia de consultanță educațională gratuită în cadrul târgului.
Despre Grupul EDUCATIVA
EDUCATIVA este un grup de organizaţii non-guvernamentale şi companii ce dezvoltă produse și servicii educaționale care ajută tinerii români în identificarea și fructificarea oportunităţilor de dezvoltare personală. Printre programele EDUCATIVA se numără serviciile de consiliere educațională EDMUNDO, UNIVERSALIO și EDMERICA, serviciul de recrutare Reviro și platforma centralizată de înscriere la universități din România, AdmitereOnline.ro
-
Sergiu Scripcă - Marketing and PR Manager
-
Pentru telefon si e-mail click aici
- GRUP EDUCATIVA
-
Pagina contact: Contact EDUCATIVA SRL